Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Unul dintre acești profeți pretindea că a fost instruit chiar de îngerul Gabriel. Un student<br />
care s-a unit cu el și-a părăsit studiile, afirmând că fusese înzestrat de Dumnezeu Însuși cu<br />
înțelepciunea de a explica Cuvântul Său. Alții care erau în mod natural înclinați spre<br />
fanatism s-au unit cu ei. Manifestările acestor fanatici au produs o mare frământare.<br />
Predicarea lui Luther îi trezise pe oamenii de pretutindeni să simtă nevoia Reformei, dar<br />
acum unele persoane cu adevărat sincere erau rătăcite de susținerile noilor profeți.<br />
Conducătorii mișcării s-au dus la Wittenberg ca să-și susțină ideile lor înaintea lui<br />
Melanchton și a colaboratorilor săi. Ei spuneau: „Suntem trimiși de Dumnezeu să-i învățăm<br />
pe oameni. Am avut conversații intime cu Domnul; știm ce se va întâmpla; într-un cuvânt,<br />
suntem apostoli și profeți și facem apel la dr. Luther”. (Idem, b.9, cap.7) Reformatorii erau<br />
uimiți și încurcați. Aceasta era o astfel de situație cum nu mai întâlniseră niciodată mai<br />
înainte și nu știau ce cale să aleagă. Melanchton spunea: „Sunt cu adevărat în acești bărbați<br />
niște spirite extraordinare; dar ce fel de spirite? Pe de o parte să ne ferim a stinge Duhul lui<br />
Dumnezeu, pe de altă parte să nu fim rătăciți de spiritul lui Satana”. (Idem, b.9, cap.7)<br />
Rodul acestei noi învățături s-a văzut curând. Oamenii au fost conduși să neglijeze Biblia<br />
sau chiar să o respingă cu totul. Școlile au fost invadate de confuzie. Astfel că studenții<br />
treceau peste toate restricțiile, își părăseau studiile și se retrăgeau din universitate. Bărbații<br />
care credeau că sunt în stare să reînsuflețească și să conducă lucrarea Reformei s-au<br />
succedat unul după altul numai pentru a o aduce pe marginea prăpăstiei. Romaniștii și-au<br />
recăpătat încrederea și au exclamat plini de bucurie: „Încă un efort și totul va fi al nostru”.<br />
(Idem, b.9, cap.7)<br />
Când a auzit din Wartburg cele întâmplate, Luther a spus cu adâncă îngrijorare:<br />
„Totdeauna m-am așteptat că Satana ne va trimite această nenorocire”. (Idem, b.9, cap.7). El<br />
și-a dat seama de caracterul adevărat al acelora care pretindeau că sunt profeți și a văzut<br />
primejdia care amenința cauza adevărului. Împotrivirea papei și a împăratului nu-i<br />
provocase o încurcătură și o durere atât de mare ca aceea pe care o trăia acum. Iar dintre<br />
prietenii care se declaraseră în favoarea Reformei, se ridicaseră cei mai răi dușmani. Chiar<br />
adevărurile care îi aduseseră o atât de mare bucurie și mângâiere erau folosite acum pentru a<br />
provoca dispută sau pentru a crea confuzie în biserică.<br />
În lucrarea Reformei, Luther fusese mânat de Duhul lui Dumnezeu și se depășise chiar<br />
pe sine. El nu-și propusese să ia poziții ca acelea pe care le luase sau să facă schimbări atât<br />
de radicale. El nu fusese decât un instrument în mâna Puterii Infinite. Cu toate acestea, se<br />
cutremura adesea pentru rezultatul lucrării lui. Odată spusese: „Dacă aș ști că învățătura mea<br />
ar dăuna unui om, doar unui singur om, oricât de umil și de neluat în seamă — ceea ce nu se<br />
poate, deoarece ea este însăși Evanghelia — aș fi gata mai degrabă să mor de zece ori decât<br />
să o retractez”. (Idem, b.9, cap.7) Iar acum chiar Wittembergul, centrul Reformei, cădea<br />
văzând cu ochii sub puterea fanatismului și a nelegiuirii. Această tristă stare nu era urmarea<br />
învățăturilor lui Luther; și totuși vrăjmașii săi din întreaga Germanie au pus-o pe seama lui.<br />
116
Change language