07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Capitolul 10 — Înaintarea Reformei în Germania

Dispariția misterioasă a lui Luther a produs consternare în toată Germania. Întrebări cu

privire la el se auzeau pretutindeni. Circulau cele mai ciudate zvonuri și mulți credeau că

fusese ucis. A fost o mare întristare nu numai printre prietenii declarați, ci și între miile de

oameni care nu luaseră, în mod deschis, o poziție în favoarea Reformei. Mulți s-au legat

printr-un jurământ solemn să-i răzbune moartea.

Conducătorii Romei au văzut cu groază până unde se ridicase dușmănia împotriva lor.

Cu toate că la început se bucuraseră de moartea lui Luther, acum căutau să se ascundă de

mânia poporului. Dușmanii lui nu fuseseră atât de tulburați de faptele sale îndrăznețe când

era printre ei, cum erau acum după răpirea lui. Aceia care, în mânia lor, căutaseră să-l

distrugă pe îndrăznețul reformator se umpluseră de teamă acum, când el devenise un

prizonier neajutorat. „Singura cale care ne mai rămâne pentru a ne salva”, spunea unul

dintre ei, „este să aprindem torțele și să-l căutăm pe Luther în toată lumea pentru a-l reda

națiunii care-l cere.” (D’Aubigne, b.9, cap.1). Edictul împăratului părea să devină fără

valoare. Legații papali s-au umplut de indignare când au văzut că li se dădea cu mult mai

puțină atenție decât sorții lui Luther.

Veștile că el se găsea în siguranță, deși prizonier, au calmat temerile poporului, în timp

ce au trezit entuziasmul în favoarea lui. Scrierile lui au fost citite cu o sete și mai mare decât

înainte. Mulțimi din ce în ce mai mari se alăturau cauzei bărbatului erou care, cu un preț atât

de înfricoșător, apărase Cuvântul lui Dumnezeu. Reforma câștiga continuu putere. Sămânța

semănată de Luther se răspândea pretutindeni. Lipsa lui împlinea acum o lucrare pe care

prezența lui n-ar fi făcut-o. Ceilalți lucrători simțeau o răspundere nouă, acum, când marele

lor conducător era înlăturat. Cu o credință nouă și un devotament nou, ei se străduiau să facă

cu toată puterea lor ca lucrarea începută atât de nobil să nu slăbească.

Dar nici Satana nu era inactiv. A încercat ceea ce încercase și cu alte mișcări

reformatoare — să-i amăgească și să-i distrugă pe oameni, oferindu-le o contrafacere în

locul lucrării adevărate. Așa cum în primul secol al bisericii creștine au fost hristoși

mincinoși, tot astfel s-au ridicat profeți mincinoși și în secolul al XVI-lea. Câțiva bărbați,

profund afectați de frământarea din lumea religioasă, și-au închipuit că au primit descoperiri

deosebite din ceruri și au pretins că au însărcinarea divină să ducă până la desăvârșire

Reforma care, declarau ei, fusese doar slab începută de Luther. În realitate, ei nu aduceau la

îndeplinire lucrarea pe care el o făcuse. Ei au respins marele principiu care era chiar temelia

Reformei, și anume Cuvântul lui Dumnezeu este regula de credință și practică

îndestulătoare, și în locul acestei călăuze care nu greșește, au pus standardul schimbător și

nesigur al propriilor sentimente și impresii. Prin îndepărtarea Cuvântului care arată rătăcirea

și minciuna, a fost deschisă pentru Satana calea de a stăpâni mințile oamenilor după buna lui

plăcere.

115

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!