Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
prin interzicerea lucrării lui Luther în Germania, s-au hotărât să lupte împotriva Reformei cu propriile ei arme. Ei aveau să susțină o dispută cu Zwingli și, prin aranjamentele făcute de ei în această problemă, își asigurau victoria, alegând nu numai locul luptei, ci și judecătorii care trebuiau să hotărască între părțile în discuție. Și dacă l-ar fi avut pe Zwingli în puterea lor, s-ar fi îngrijit să nu le scape. Conducătorul adus astfel la tăcere, mișcarea putea fi repede sfărâmată, nimicită. Acest plan a fost tăinuit însă cu grijă. S-a hotărât ca disputa să se țină la Baden, dar Zwingli n-a fost de față. Membrii consiliului din Zürich, suspectând planurile papistașilor și avertizați de rugurile aprinse în cantoanele papale pentru mărturisitorii Evangheliei, n-au îngăduit pastorului lor să se expună primejdiei. La Zürich, el era gata să-i întâlnească pe toți partizanii pe care Roma i-ar fi putut trimite, dar să meargă la Baden, unde sângele martirilor pentru adevăr tocmai fusese vărsat, însemna să meargă la moarte sigură. Oecolampadius și Haller au fost aleși să-l reprezinte pe reformator, în timp ce faimosul dr.Eck, susținut de o oaste de doctori învățați și prelați, era campionul Romei. Deși Zwingli n-a fost prezent la conferință, influența lui a fost simțită. Toți secretarii au fost aleși de papistași, iar altora le-a fost interzis să ia note sub pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, Zwingli primea zilnic un raport cu privire la cele ce se spuneau la Baden. Un student dintre cei prezenți la dispută făcea în fiecare seară un raport cu privire la argumentele prezentate în acea zi. Alți doi studenți luau aceste note pentru a le duce împreună cu scrisorile zilnice ale lui Oecolampadius lui Zwingli la Zürich. Reformatorul răspundea, dând sfaturi și sugestii. Scrisorile lui erau scrise noaptea, iar studenții se întorceau cu ele la Baden dimineața. Pentru a înșela vigilența gărzii care staționa la porțile orașului, acești soli duceau pe cap coșuri cu păsări și li se îngăduia să treacă fără nici o piedică. În felul acesta Zwingli susținea lupta cu împotrivitorii lui înverșunați. El „a lucrat mai mult”, spunea Myconius, „prin meditațiile, prin nopțile nedormite și prin sfatul pe care-l transmitea la Baden decât ar fi făcut discutând personal cu dușmanii lui.” (D’Aubigne, b.11, cap.13). Romaniștii, îmbătați de o biruință anticipată, veniseră la Baden îmbrăcați în mantiile lor bogate și strălucitoare de podoabe. Ei ofereau cu larghețe mesele lor pline cu cele mai scumpe delicatese și cu cele mai alese vinuri. Povara îndatoririlor ecleziastice era ușurată prin veselie și chefuri. În contrast izbitor au apărut reformatorii, care erau priviți de oameni puțin mai bine decât o grupă de cerșetori și a căror hrană simplă îi reținea prea puțin la masă. Proprietarul lui Oecolampadius, având ocazia să-l vadă în cameră, îl găsea totdeauna angajat în studiu sau în rugăciune și, minunându-se mult, raporta că ereticul era în fond „foarte evlavios”. La conferință „Eck a urcat la amvon cu îngâmfare, împodobit splendid, în timp ce umilul Oecolampadius, îmbrăcat modest, a fost obligat să-și ocupe locul în fața adversarului pe un scaun rudimentar” (Idem, b.11, cap.13). Glasul puternic al lui Eck și siguranța lui 113
nemăsurată nu l-au părăsit deloc. Zelul lui era stimulat de nădejdea aurului și a renumelui; căci apărătorul credinței avea să fie răsplătit cu o sumă considerabilă. Când cele mai bune argumente au fost respinse, a recurs la insulte și chiar la blesteme. Oecolampadius, modest și neîncrezător în sine, a ezitat să intre în luptă, pentru un moment, dar a făcut declarația solemnă: „Nu recunosc nici o altă normă de judecată decât Cuvântul lui Dumnezeu” (Idem, b.11, cap.13). Deși amabil și curtenitor în purtare, s-a dovedit abil și neabătut. În timp ce romaniștii, după obiceiul lor, apelau la autoritatea tradițiilor bisericii, reformatorul s-a alipit categoric de Sfintele Scripturi. „Obiceiul”, spunea el, „n-are nici o putere în Elveția, dacă nu se întemeiază pe constituție; în materie de credință, Biblia este constituția noastră” (Idem, b.11, cap.13). Contrastul dintre cei doi luptători n-a rămas fără efect. Raționamentul calm și lămurit al reformatorului, prezentat atât de plăcut și de modest, a influențat mințile care s-au întors cu dezgust de la pretențiile îndrăznețe și violente ale lui Eck. Discuția a continuat timp de 18 zile. La încheierea ei papistașii, cu o mare încredere, au pretins victoria. Majoritatea deputaților s-au alăturat Romei, iar Dieta i-a declarat pe reformatori învinși și a hotărât ca ei împreună cu Zwingli, conducătorul lor, să fie îndepărtați din biserică. Dar roadele conferinței au descoperit de care parte era câștigul. Lupta a avut ca urmare un puternic avânt pentru cauza protestantă și, nu după multă vreme, orașe importante ca Berna și Basel s-au declarat în favoarea Reformei. 114
- Page 73 and 74: Schisma din biserică continua. Tre
- Page 75 and 76: și el a fost aruncat în aceeași
- Page 77 and 78: spunea: „Amândoi și-au păstrat
- Page 79 and 80: de judecători nedrepți. Aproape
- Page 81 and 82: după începerea războiului, vitea
- Page 83 and 84: Credincioși Evangheliei, boemii au
- Page 85 and 86: său stăruitor și practic l-a con
- Page 87 and 88: depărtare cetatea așezată pe cel
- Page 89 and 90: certificatelor sale de iertare, toa
- Page 91 and 92: dacă nu, atunci cine o poate face
- Page 93 and 94: judecat și condamnat și toate ace
- Page 95 and 96: Cu toate că Luther își asigurase
- Page 97 and 98: Într-un apel adresat împăratului
- Page 99 and 100: zilele lui Luther era un adevăr pr
- Page 101 and 102: încredințat acest caz, a fost ala
- Page 103 and 104: murdar izvorăsc asemenea ape infec
- Page 105 and 106: Contemplându-L pe Hristos, el s-a
- Page 107 and 108: „văzând că este o problemă ca
- Page 109 and 110: acesta, voi retracta orice greșeal
- Page 111 and 112: a pus în contrast părțile aflate
- Page 113 and 114: Frederic de Saxonia păstra o rezer
- Page 115 and 116: dușmani. Pe drumul de întoarcere
- Page 117 and 118: Capitolul 9 — Reformatorul Elveț
- Page 119 and 120: scolastică. În cele din urmă am
- Page 121 and 122: Curând s-a trezit un viu interes p
- Page 123: Atât de mare era interesul în fav
- Page 127 and 128: Unul dintre acești profeți pretin
- Page 129 and 130: acționăm. Să predicăm; restul a
- Page 131 and 132: ori mustrarea și dezaprobarea sunt
- Page 133 and 134: orice adunare, îi atacau cu atâta
- Page 135 and 136: lutheranii, căci turcii țin zilel
- Page 137 and 138: Unul dintre delegați spunea: „Va
- Page 139 and 140: protestanților din Speier: „Cel
- Page 141 and 142: Doar câțiva ani trecuseră de câ
- Page 143 and 144: zis: „Iată că pun în Sion o pi
- Page 145 and 146: În anul 1512, înainte ca Luther s
- Page 147 and 148: încoronat aceste virtuți tratând
- Page 149 and 150: ațintindu-ne privirea către viaț
- Page 151 and 152: Peste câteva luni se afla iarăși
- Page 153 and 154: trezit mânia acestuia. Câteva mom
- Page 155 and 156: nici haina de domnitor. Cu capul de
- Page 157 and 158: sat, din oraș în oraș, el mergea
- Page 159 and 160: Ca membri ai ordinului lor, aveau u
- Page 161 and 162: Capitolul 13 — În Ţările de Jo
- Page 163 and 164: păzească.” (Wylie, b.18, cap.6)
- Page 165 and 166: autoritate atunci când sunt în co
- Page 167 and 168: doctor catolic, intrând într-o di
- Page 169 and 170: dat un avânt nou mișcării. Condu
- Page 171 and 172: Metoda harului, au arătat multor m
- Page 173 and 174: Dumnezeu o lucrează în inima cred
nemăsurată nu l-au părăsit deloc. Zelul lui era stimulat de nădejdea aurului și a renumelui;<br />
căci apărătorul credinței avea să fie răsplătit cu o sumă considerabilă. Când cele mai bune<br />
argumente au fost respinse, a recurs la insulte și chiar la blesteme. Oecolampadius, modest<br />
și neîncrezător în sine, a ezitat să intre în luptă, pentru un moment, dar a făcut declarația<br />
solemnă: „Nu recunosc nici o altă normă de judecată decât Cuvântul lui Dumnezeu” (Idem,<br />
b.11, cap.13). Deși amabil și curtenitor în purtare, s-a dovedit abil și neabătut. În timp ce<br />
romaniștii, după obiceiul lor, apelau la autoritatea tradițiilor bisericii, reformatorul s-a alipit<br />
categoric de Sfintele Scripturi. „Obiceiul”, spunea el, „n-are nici o putere în Elveția, dacă nu<br />
se întemeiază pe constituție; în materie de credință, Biblia este constituția noastră” (Idem,<br />
b.11, cap.13).<br />
Contrastul dintre cei doi luptători n-a rămas fără efect. Raționamentul calm și lămurit al<br />
reformatorului, prezentat atât de plăcut și de modest, a influențat mințile care s-au întors cu<br />
dezgust de la pretențiile îndrăznețe și violente ale lui Eck. Discuția a continuat timp de 18<br />
zile. La încheierea ei papistașii, cu o mare încredere, au pretins victoria. Majoritatea<br />
deputaților s-au alăturat Romei, iar Dieta i-a declarat pe reformatori învinși și a hotărât ca ei<br />
împreună cu Zwingli, conducătorul lor, să fie îndepărtați din biserică. Dar roadele<br />
conferinței au descoperit de care parte era câștigul. Lupta a avut ca urmare un puternic avânt<br />
pentru cauza protestantă și, nu după multă vreme, orașe importante ca Berna și Basel s-au<br />
declarat în favoarea Reformei.<br />
114