Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Atât de mare era interesul în favoarea predicării lui Zwingli, încât catedrala era plină<br />
până la refuz de mulțimea care venea să-l asculte. Puțin câte puțin, în măsura în care ei îl<br />
puteau primi, el descoperea ascultătorilor săi adevărul. Era atent ca să nu introducă de la<br />
început puncte care i-ar fi consternat și ar fi dat naștere la prejudecăți. Lucrarea lui era să le<br />
câștige inimile pentru învățăturile lui Hristos, să le înmoaie prin iubirea Sa și să păstreze<br />
înaintea lor exemplul Său; și pe măsură ce primeau învățăturile Evangheliei, credințele și<br />
practicile lor superstițioase urmau să fie în mod inevitabil părăsite.<br />
Pas cu pas, Reforma înainta în Zürich. Alarmați, dușmanii lui s-au ridicat într-o<br />
împotrivire activă. Dar cu un an mai înainte, călugărul din Wittenberg rostise un nu<br />
categoric papei și împăratului la Worms, iar acum totul părea să arate o împotrivire<br />
asemănătoare față de pretențiile papei la Zürich. Atacuri repetate au fost îndreptate<br />
împotriva lui Zwingli. În cantoanele papale, din timp în timp, ucenicii adevărați ai<br />
Evangheliei erau duși la rug, dar aceasta nu era destul; însuși învățătorul ereziei trebuia adus<br />
la tăcere. Ca urmare, episcopul de Constanța a trimis trei delegați la consiliul din Zürich,<br />
care l-au acuzat pe Zwingli că îi învață pe oameni să calce legile bisericii, punând astfel în<br />
primejdie pacea și ordinea societății. Dacă autoritatea bisericii avea să fie respinsă, susținea<br />
el, urmarea avea să fie o anarhie universală. Zwingli a răspuns că timp de patru ani<br />
predicase Evanghelia în Zürich, „care a fost mai liniștit și mai pașnic decât toate celelalte<br />
orașe din confederație”. „Nu este oare”, spunea el, „creștinismul cel mai bun salvator al<br />
siguranței generale?” (Wylie, b.8, cap.11)<br />
Delegații i-au sfătuit pe membrii consiliului să continue a rămâne în biserică, fără care,<br />
au declarat ei, nu există mântuire. Zwingli a răspuns: „Această acuzație să nu vă intimideze.<br />
Temelia bisericii este aceeași Stâncă, același Hristos care i-a pus lui Petru acest nume pentru<br />
că L-a mărturisit cu credincioșie. În orice popor, oricine crede din toată inima în Domnul<br />
Isus este primit de Dumnezeu. Iată, în adevăr, biserica în afara căreia nimeni nu poate fi<br />
mântuit.” (D’Aubigne, ed. londoneză, b.8, cap.11). Ca urmare a acestei conferințe, unul<br />
dintre delegații episcopului a primit credința reformată. Consiliul n-a luat nici o măsură<br />
împotriva lui Zwingli, dar Roma s-a pregătit pentru un nou atac. Și când reformatorul a aflat<br />
despre uneltirile dușmanilor lui a exclamat: „Să continue; mă tem de ei așa cum stânca cea<br />
puternică se teme de valurile care se sparg la picioarele ei”. (Wylie, b.8, cap.11).<br />
Străduințele ecleziasticilor n-au făcut decât să promoveze cauza pe care ei căutau să o<br />
distrugă. Adevărul continua să se răspândească. În Germania, adepții lui, descurajați de<br />
dispariția lui Luther, au căpătat iarăși curaj când au văzut înaintarea Evangheliei în Elveția.<br />
Atunci când Reforma a fost întărită la Zürich, roadele s-au văzut mai deplin în alungarea<br />
viciului și în promovarea ordinii și armoniei. „Pacea își are sălașul în orașul nostru”, scria<br />
Zwingli; „nici ceartă, nici fățărnicie, nici gelozie, nici luptă. De unde poate veni această<br />
unire decât de la Domnul și de la învățătura noastră care ne umple de roadele păcii și ale<br />
evlaviei?” (Idem, b.8, cap. 15) Biruințele câștigate de Reformă i-au provocat pe romaniști la<br />
eforturi și mai hotărâte pentru distrugerea ei. Văzând cât de puțin reușiseră prin persecuție și<br />
112
Change language