Pentru a Termina Cursa_

În Germania, vânzarea indulgențelor fusese încredințată călugărilor dominicani și era
condusă de faimosul Tetzel. În Elveția, negoțul acesta fusese pus în mâinile franciscanilor
sub conducerea lui Samson, un călugăr italian. Samson făcuse bune servicii bisericii,
adunând sume imense din Germania și din Elveția pentru a umple tezaurul papal. Acum
străbătea Elveția, atrăgând mulțimi, jefuindu-i pe țăranii sărmani de câștigul lor sărăcăcios și
storcând daruri bogate de la clasele înstărite. Dar influența Reformei s-a făcut simțită prin
diminuarea acestor venituri, cu toate că n-a putut opri negoțul lor. Zwingli era încă la
Einsiedeln, când Samson, la scurt timp după intrarea în Elveția, a sosit cu marfa lui în orașul
vecin. Aflând de misiunea lui, reformatorul s-a hotărât imediat să i se împotrivească. Cei doi
nu s-au întâlnit, dar atât de mare a fost succesul lui Zwingli în demascarea pretențiilor
călugărului, încât acesta a fost obligat să plece în altă parte.
La Zürich, Zwingli predicase cu zel împotriva traficanților de iertare; și când Samson s-a
apropiat de locul acela, a fost întâmpinat de un sol din partea consiliului, cu o comunicare
prin care i se punea în vedere să plece mai departe. În cele din urmă, a intrat totuși printr-o
înșelătorie, dar a fost alungat fără măcar să fi putut vinde vreo indulgență și la scurt timp
după aceea a părăsit Elveția.
Un puternic avânt a fost dat Reformei prin apariția unei ciume sau „moartea neagră”,
care s-a revărsat asupra Elveției în anul 1519. Atunci când oamenii s-au aflat în fața plăgii
nimicitoare, mulți au fost făcuți să simtă cât de zadarnice și fără valoare erau iertările pe
care le cumpăraseră și doreau o temelie mai sigură pentru credința lor. La Zürich, Zwingli a
fost și el atins de boală și a ajuns atât de slăbit, încât orice nădejde de însănătoșire era
spulberată, a circulat chiar știrea că a murit. În acel ceas de încercare, nădejdea și curajul lui
au rămas neclintite. A privit prin credință la crucea de pe Calvar, încrezându-se în ispășirea
îndestulătoare pentru păcat. Când s-a întors de la porțile morții, a predicat Evanghelia cu o
mai mare râvnă decât înainte, iar cuvintele lui exercitau o influență irezistibilă. Oamenii l-au
primit cu bucurie pe pastorul lor iubit care se întorsese din pragul mormântului. Ei înșiși,
după ce trecuseră prin suferință și fiind aproape de moarte, au simțit ca niciodată mai înainte
valoarea Evangheliei.
Zwingli ajunsese la o înțelegere mai clară a adevărurilor Evangheliei și experimentase în
mod deplin în viața sa puterea ei înnoitoare. Căderea omului și Planul de Mântuire erau
subiectele asupra cărora stăruia. „În Adam”, spunea el, „toți suntem morți, aruncați în
stricăciune și în condamnare”. (Wylie, b.8, cap.9). „Hristos a obținut pentru noi o
răscumpărare care durează în veci. Suferința Lui este ... o jertfă veșnică și are putere să
vindece pentru veșnicie; ea satisface dreptatea divină pentru veșnicie pentru toți aceia care
se încred în ea cu o credință hotărâtă și nezdruncinată.” Dar ea învață cu claritate că oamenii
nu sunt liberi, datorită harului lui Hristos, să continue a păcătui. „Oriunde este credință în
Dumnezeu, există și Dumnezeu și acolo unde locuiește Dumnezeu, este și zel care îi
îndeamnă și îi constrânge pe oameni la fapte bune.” (D’Aubigne, b.8, cap. 9)
111