07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

În Germania, vânzarea indulgențelor fusese încredințată călugărilor dominicani și era<br />

condusă de faimosul Tetzel. În Elveția, negoțul acesta fusese pus în mâinile franciscanilor<br />

sub conducerea lui Samson, un călugăr italian. Samson făcuse bune servicii bisericii,<br />

adunând sume imense din Germania și din Elveția pentru a umple tezaurul papal. Acum<br />

străbătea Elveția, atrăgând mulțimi, jefuindu-i pe țăranii sărmani de câștigul lor sărăcăcios și<br />

storcând daruri bogate de la clasele înstărite. Dar influența Reformei s-a făcut simțită prin<br />

diminuarea acestor venituri, cu toate că n-a putut opri negoțul lor. Zwingli era încă la<br />

Einsiedeln, când Samson, la scurt timp după intrarea în Elveția, a sosit cu marfa lui în orașul<br />

vecin. Aflând de misiunea lui, reformatorul s-a hotărât imediat să i se împotrivească. Cei doi<br />

nu s-au întâlnit, dar atât de mare a fost succesul lui Zwingli în demascarea pretențiilor<br />

călugărului, încât acesta a fost obligat să plece în altă parte.<br />

La Zürich, Zwingli predicase cu zel împotriva traficanților de iertare; și când Samson s-a<br />

apropiat de locul acela, a fost întâmpinat de un sol din partea consiliului, cu o comunicare<br />

prin care i se punea în vedere să plece mai departe. În cele din urmă, a intrat totuși printr-o<br />

înșelătorie, dar a fost alungat fără măcar să fi putut vinde vreo indulgență și la scurt timp<br />

după aceea a părăsit Elveția.<br />

Un puternic avânt a fost dat Reformei prin apariția unei ciume sau „moartea neagră”,<br />

care s-a revărsat asupra Elveției în anul 1519. Atunci când oamenii s-au aflat în fața plăgii<br />

nimicitoare, mulți au fost făcuți să simtă cât de zadarnice și fără valoare erau iertările pe<br />

care le cumpăraseră și doreau o temelie mai sigură pentru credința lor. La Zürich, Zwingli a<br />

fost și el atins de boală și a ajuns atât de slăbit, încât orice nădejde de însănătoșire era<br />

spulberată, a circulat chiar știrea că a murit. În acel ceas de încercare, nădejdea și curajul lui<br />

au rămas neclintite. A privit prin credință la crucea de pe Calvar, încrezându-se în ispășirea<br />

îndestulătoare pentru păcat. Când s-a întors de la porțile morții, a predicat Evanghelia cu o<br />

mai mare râvnă decât înainte, iar cuvintele lui exercitau o influență irezistibilă. Oamenii l-au<br />

primit cu bucurie pe pastorul lor iubit care se întorsese din pragul mormântului. Ei înșiși,<br />

după ce trecuseră prin suferință și fiind aproape de moarte, au simțit ca niciodată mai înainte<br />

valoarea Evangheliei.<br />

Zwingli ajunsese la o înțelegere mai clară a adevărurilor Evangheliei și experimentase în<br />

mod deplin în viața sa puterea ei înnoitoare. Căderea omului și Planul de Mântuire erau<br />

subiectele asupra cărora stăruia. „În Adam”, spunea el, „toți suntem morți, aruncați în<br />

stricăciune și în condamnare”. (Wylie, b.8, cap.9). „Hristos a obținut pentru noi o<br />

răscumpărare care durează în veci. Suferința Lui este ... o jertfă veșnică și are putere să<br />

vindece pentru veșnicie; ea satisface dreptatea divină pentru veșnicie pentru toți aceia care<br />

se încred în ea cu o credință hotărâtă și nezdruncinată.” Dar ea învață cu claritate că oamenii<br />

nu sunt liberi, datorită harului lui Hristos, să continue a păcătui. „Oriunde este credință în<br />

Dumnezeu, există și Dumnezeu și acolo unde locuiește Dumnezeu, este și zel care îi<br />

îndeamnă și îi constrânge pe oameni la fapte bune.” (D’Aubigne, b.8, cap. 9)<br />

111

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!