Pentru a Termina Cursa_

Dominicanii din Berna au văzut că, dacă l-ar fi putut câștiga pe acest tânăr și talentat
elev, și-ar fi asigurat atât un izvor de câștig, cât și onoare. Faptul că era atât de tânăr, darul
lui înnăscut de vorbitor și scriitor, precum și talentul său muzical și poetic aveau să fie mai
eficiente decât toată pompa și parada lor, cu scopul de a-i atrage pe oameni la slujbele lor
religioase și la mărirea veniturilor ordinului lor călugăresc. Prin viclenie și prin lingușire, au
încercat să-l convingă pe Zwingli să intre în mănăstirea lor. În timp ce era student, Martin
Luther se închisese în chilia unei mănăstiri și ar fi fost pierdut pentru lume dacă providența
lui Dumnezeu nu l-ar fi liberat. Lui Zwingli nu i s-a îngăduit să facă față aceleiași primejdii.
În mod providențial, tatăl său a fost informat cu privire la planurile călugărilor. El nu
avusese intenția ca băiatul să urmeze viața trândavă și fără valoare a călugărilor. Văzând că
era în joc viitorul lui, l-a chemat să se întoarcă acasă fără întârziere. Chemarea tatălui a fost
ascultată, dar tânărul nu putea fi mulțumit multă vreme în văile lui natale și în curând și-a
reluat studiile, apărând după un scurt timp la Basel. Acolo a auzit Zwingli pentru prima oară
Evanghelia și despre harul fără plată al lui Dumnezeu. Wittembach, un profesor de limbi
vechi, în timp ce studia greaca și ebraica, a fost inspirat să cerceteze Sfintele Scripturi și, în
felul acesta, razele luminii divine au luminat mințile studenților aflați sub îndrumarea lui. El
învăța că există un adevăr mai vechi și de o valoare infinit mai mare decât teoriile învățate
de scolastici și filozofi. Acest adevăr vechi era acela că moartea lui Hristos este singura
răscumpărare a păcătosului. Pentru Zwingli, aceste cuvinte au fost ca prima rază de lumină
care apare înaintea zorilor.
În scurtă vreme Zwingli a fost chemat de la Basel să intre în lucrarea sa. Primul câmp de
lucru a fost într-o parohie din Alpi, nu prea departe de văile lui natale. Fiind hirotonit ca
preot, „s-a devotat cu tot sufletul cercetării adevărului dumnezeiesc; căci și-a dat bine
seama, spunea un prieten al reformatorului, cât de mult trebuie să cunoască acela căruia îi
era încredințată turma lui Hristos”. (Wylie, b.8, cap.5). Pe măsură ce studia Scripturile, îi
apărea tot mai clar deosebirea dintre adevărurile lor și rătăcirile Romei. S-a supus Bibliei ca
fiind Cuvântul lui Dumnezeu, singura regulă îndestulătoare și infailibilă. A văzut că ea
trebuia să fie propriul interpret. N-a îndrăznit să încerce a explica Scriptura pentru a susține
o teorie sau învățătură preconcepută, ci socotea de datoria lui să predice învățăturile ei
directe și neîndoielnice. A căutat să se folosească de orice mijloc de care dispunea pentru a
ajunge la o înțelegere deplină și corectă a sensului ei și cerea ajutorul Duhului Sfânt care,
spunea el, îl descoperă tuturor acelora care-l caută cu sinceritate și cu rugăciune.
„Scripturile”, spunea Zwingli, „vin de la Dumnezeu și nu de la om; chiar Dumnezeu,
Acela care iluminează, te va ajuta să înțelegi că vorbirea vine de la El. Cuvântul lui
Dumnezeu nu poate greși; el este luminos, el învață, el descoperă, el iluminează sufletul cu
toată mântuirea și cu tot harul, mângâie în Domnul, umilește, încât se reduce și chiar dispare
pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu”. Zwingli verificase pentru sine adevărul acestor cuvinte.
Vorbind despre experiența lui de la data aceea, el scria mai târziu: „Când am început să mă
consacru pe deplin Sfintelor Scripturi, am venit totdeauna în conflict cu filozofia și teologia
107