CURS

folosite la procesul biosintetic. Este posibil ca fiecare grup de gene structurale care codifică biosinteza
unor proteine cu funcţii conexe să posede o genă operatoare proprie.
Gena operatoare, împreună cu genele structurale formează operonul. Gena operatoare se
învecinează în cromozom cu o genă numită promotor care este capabilă să recunoască ARN-polimeraza
şi să declanşeze transcrierea genelor structurale. Activitatea promotorului depinde de gena operatoare şi
de interacţiunea acesteia cu diferite substanţe şi se află sub controlul genei reglatoare care nu este vecină
cu operonul, ea fiind localizată într-o cu totul altă zonă a cromozomului, deoarece îşi exercită funcţia
prin intermediul unei proteine specifice numită represor.
Toţi represorii se leagă cu gena operatoare şi blochează biosinteza ARNm şi deci şi biosinteza
proteinelor corespunzătoare. Represorul poate trece dintr-o formă activă în una inactivă şi invers, numai
forma activă fiind capabilă să interacţioneze cu gena operatoare. Mecanismul inducţiei şi represiei constă
în următoarele: represorul, sintetizat pe ARNm-ul care reprezintă copia genei reglatoare, se leagă de gena
operatoare.
Genã reglatoare
Genã operatoare
OPERON
Gene structurale
A
B
ADN
ARN m
ARN m
represor
enzima 1 enzima 2 proteine
inductor
represor
inactiv
Reprezentarea schematică a mecanismului reglării biosintezei proteinelor prin inducţie
În consecinţă, este blocat accesul ARN-polimerazei la promotor şi nu se poate realiza transcrierea
genelor structurale. În această situaţie nu se sintetizează ARNm, deci nici proteinele corespunzătoare.
Când în celulă apare inductorul, acesta interacţionează cu represorul, modificându-i conformaţia şi deci
inactivându-l. Represorul inactiv îşi pierde afinitatea faţă de gena operatoare, iar aceasta, eliberându-se
de sub blocajul represorului, cuplează transcrierea genelor structurale pe care le controlează. În felul
acesta este permisă biosinteza ARNm-ului corespunzător şi deci a proteinelor codificate de acesta.