Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Justinian a întemeiat o cetate cu un arhiepiscopat scos de sub jurisdicția
vicariatului din Tesalonic. Supuse pe toți episcopii din stânga și dreapta
Dunării la acest arhiepiscopat: ’’Crescând cu ajutorul lui Dumnezeu împărăția
noastră, așa încât locuitorii din ambele țărmuri ai Dunării frecventează orașele
noastre, și atât Viminacium, cât și Recidiva și Litterata cari sunt dincolo de
Dunăre, se află iarăși sub jurisdicția noastră, am aflat de necesar ca și
prefectura care era în Pannonia să o mutăm de acolo în fericita noastră patrie;
mai cu seamă că nu este mare distanță între Dacia de mijloc și Pannonia” 190 .
Relațiile politice și economice cu formațiunile teritoriale nord tracice s- au
intensificat se făcea comerț cu sare, cereale, animale (cai, vite, oi), fier, aur,
produse meșteșugărești, etc., dar ele au rămas pasive la războaiele de
“recucerire” a Italiei 191 .
în ultimii ani de domnie, 556-565, fără Teodora, Justinian a trebuit să
facă față unor mari mișcări și răscoale. Comploturile urzite împotriva lui se
succedau necontenit, iar ura împotriva dictatorului era totală. Nemulțumirea în
popor era generală de aceea la 14 noiembrie 565, când Justinian a murit,a fost o
mare ușurare, o imensă bucurie, în întreg imperiul 192 . Tronul este ocupat de
Justin al II-lea, nepot de soră al lui Justinian, care domnește de la 14 noiembrie
565 la 5 octombrie 578 193a .
2.45. Justin al II-lea (565-578)
De la început are o atitudine categorică împotriva politicii duse de
către Justinian, total opusă guvernării lui. Caută să refacă situația economică a
tuturor provinciilor aduse la starea de sclavie și sărăcie; încurajează
desfășurarea unui comerț liber de piață între provincii, intensifică comerțul
exterior în mod special cu nordul Dunării, urmărește
94
în general o politică de încurajare a inițiativei particulare. Menține însă starea
de sclavie la sate. Pune un mare accent pe refacerea armatei și, după ce este
consolidată, refuză categoric plata tributului față de perși și redeschide
conflictul dintre imperiu și perși (572-591). în anul 567 longobarzii coboară în
Câmpia Pannonică, ținutul dintre Tisa și Dunăre, așezându-se pe unele teritorii
din Gepizia, nume generic păstrat din perioada hunică (453) dat formațiunii
teritoriale din Dacia sud vestică, Banatul istoric. In 568, sub conducerea lui
Alboi(n), longobarzii se îndreaptă spre Italia și înființează, în 574, un nou regat.
în 575, Justin trimite o expediție în Italia dar fără rezultat, populația fiind
categoric ostilă acestei intervenții, situație în care longobarzii își extind