Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Menumorut, în secolul al X-lea amintește maghiaiilor că străbunii săi i-au lăsat
lui Atila o parte de pământ, dar lor,
86 maghiarilor, nu le vor accepta niciodată. Rezultă că exista o continuitate în
tradiția aristocrației din Dacia în secolele III-X, aristocrație care s-a format în
timpul ocupației romane, care a luptat pentru câștigarea autonomiei și a
independenței Daciei și a ținut mereu relații strânse cu romanitatea de la sudul
Dunării.
La moartea lui Theodosiu al II-lea, în 450, urcă pe tronul Imperiului
Roman energicul împărat Marcianus.
2.39. Marcianus (450-457)
De la început refuză să plătească tribut hunilor. Atila ripostează,
trimite călăreți să-l atace, dar erau prea puțini, grosul trupelor erau angajate
împotriva Apusului. Călăreții trimiși împotriva lui Marcianus au fost învinși 165 .
Atila a încercat să supună Gallia (451), dar alianța dintre romani, prin Aetius, și
getogoții lui Teoderic au învins pe Atila, în renumita bătălie de la Campus
Mariacus 166 . In 452, Atila își reface trupele încercând o ultimă lovitură
împotriva nordului Italiei. Armata însă, în majoritate mercenari, demoralizată,
obosită, fără forță de șoc s-a destrămat. Atila a fost asasinat în anul 453. După
moartea lui Atila, așa- zisul “imperiu” al hunilor, care de fapt n-a existat, s-a
stins și el deoarece s-a destrămat forța militară formată dintr-o aristocrație
războinică, înconjurată de mercenari care trăiau în tabere militare. Ultimele
rămășițe au acționat prin fiii lui Atila, dar în 453 regele gepizilor, Arderic
(Arde- riu), în Pannonia, laNedae, învinge pentru totdeauna rămășițele
hunice 167 .
După destrămarea hunilor, se apropie și mai mult interesele
formațiunilor teritoriale nord tracice de ale Imperiului Roman de Răsărit.
Marcianus încheie tratate de alianță economică, politică și militară cu regele
Arderiu,lăsându-i sub stăpânire și Pannonia Superior până la Noricum. Mai
încheie alianțe cu restul formațiunilor teritoriale nord tracice din Munții
Păduroși până la Dunăre și Nistru unde domnea regele carpo-scito-getogoților
Candeas (Cândea) din neamul Amalilor. Popoarele tracice sudice care erau
băștinașe în Sciția Minor, cele două Moesii, Tracia, Tesalia, Epir, Macedonia,
Dacia Ripensis, Illiria și Dalmația în timpul presiunilor hunilor nu s-au
dezbinat,ci s-au unit și mai mult sub tutela Imperiului roman de răsărit.
Protecția lor, ca și a nord tracilor, era Constantinopolul cu autoritatea sa
supremă. Marcianus a menținut