Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

băștinași, moșeni și domni ai acestui pământ” 160 . Considerăm că pentru a întări
înțelesul cuvântului prezentat de Priscus, trebuie cunoscut și termenul arhaic
neaoș, folosit și azi în Banat. Neaoș semnifică: “autentic, adevărat, veritabil,
curat, sadea. Care s-a născut, s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul pe care
trăiește și în prezent: autohton, indigen, băștinaș” 161 . Barbarul care ședea la
masă lângă Priscus, asta voia să spună: “noi suntem aici neaoși”. Priscus, mai
târziu, când și-a însemnat cuvântul, l-a scris sub forma u • •>> ausoni.
Vom prezenta un fragment după Priscus: “...apropiindu-se
85 cineva, pe care după haina lui cea scitică eu îl luam drept barbar, m-a salutat
în limba greacă... așa că eu, firește, m-am mirat că unul dintre sciți vorbește
elenește, căci, amestecătură de neamuri, ei se mulțumesc cu propria limbă
barbară a fiecăruia, fie acea a hunilor, fie acea a goților, ba fie acea a ausonilor,
aceia cari sunt mai amestecați cu romanii, și nu le vine lor a vorbi elenește,
afară numai doară de cei robiți din Tracia sau de pe coastele Iliriei...” 162 .
La analiza acestui extras venim cu următoarele completări: amestecătura
de neamuri scitice se mulțumesc cu propria limbă barbară a fiecăruia
pe care o înțeleg între ei, deci limba vorbită nefiind altceva decât graiuri ale
aceleiași limbi comune tracice. Priscus așază pe huni între neamurile scitice, de
fapt nu este primul, o fac toți scriitorii epocii 163 . Nu vrem să ne ocupăm de
geneza hunilor, dar în mod cert n-au fost de neam mongolic. Un argument,
numele aristocrației militare e de sorginte indoeuropeană: Balamăr, Rouă,
Blendea, Atila, antroponime găsite și azi la dacoromâni. Numele atât de
renumit Atila este format din doi termeni At+ila, At=”cal” “a meige călare”, iar
sufixul -ila este caracteristic idiomului dacoromân. Atila a fost o poreclă, se știe
că hunii erau călăreți renumiți, iar Atila, probabil, unul desăvârșit.
Sciților băștinași, ausonilor, le venea greu să vorbească grecește, erau
mai amestecați cu romanii, afară de acele neamuri scitice tracice aduse în stare
de sclavie din Tracia sau cele de pe coastele Illiriei din apropierea cetăților
grecești. Priscus ne prezintă, în secolul al V-lea, un tablou real asupra
răspândirii neamurilor autohtone tracice din nordul și sudul Dunării 164 .
în 449, în noul tratat încheiat, Atila nu mai pretinde de la Theo- dosiu
al Il-lea restituirea dezertorilor mercenari, renunță la teritoriile de la sud de
Dunăre și rămâne în Tabăra de la Vârșeț protejat de romani. Nu renunță însă la
tributul pe care trebuia să-1 plătească Theodosiu al II-lea pentru apărarea
hotarelor romane. Atila avea nevoie de aur ca să-și plătească mercenarii cu
ajutorul cărora voia să “cucerească” Europa. Hunii n-au acționat împotriva
formațiunilor teritoriale nord tracice, le-a solicitat în schimb sprijin în
aprovizionarea călăreților, în procurarea de arme, se știe Banatul aproviziona
Imperiul Roman cu armament produs din fierul găsit din abundență aici.