Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

interiorul Imperiului roman de răsărit. în această epocă forța politică și militară
se afla tot în această parte a Europei, de aceea după plecarea lui Alariu spre
Italia a rămas un gol în sudul Dunării, lipseau aliații cei mai de nădejde, ceea ce
s-a resimțit nu numai în relațiile sociale, ci și în capacitatea de apărare a
imperiului de răsărit. Aliații fideli au rămas formațiunile teritoriale nord tracice
prin carpo-getogoții lui Atanariu și dacii din Dacia Regaliană. Relațiile
economice politice și militare s-au menținut între nordul și sudul Dunării.
In timpul domniei, Theodosiu al II-lea avusese de rezolvat o problemă
specială, cea a relațiilor cu hunii 157 . In 430, Theodosiu al II-lea începe seria
tratativelor cu hunii. încheie cu Rua primul tratat de înțelegere pentru apărarea
hotarelor, plătind tribut în aur. Apoi încheie al doilea tratat cu Bledea și Atila,
dându-le un tribut dublat. Hunii, văzând lipsa de hotărâre și slaba orientare a
împăratului, au căutat să exploateze situația solicitând mereu dublarea
tributului. în acest scop, în 443, hunii întreprind o acțiune demonstrativă de
forță în nordul Peninsulei Balcanice. în
84 consecință, tributul s-a mărit de trei ori. Atila, în 447, a făcut ultima
demonstrație de forță folosind cu abilitate călăreții săi. I-a impus lui Theodosiu
al II-lea să-i cedeze un teritoriu, pe malul drept al Dunării, de la Singidunumun
(Belgrad) până la Novae (Sistar), pe adâncime de cinci zile de mers. Tactica
folosită de Atila luminează intențiile lui: atacarea Apusului, iar această zonă să
devină sursa economică de aprovizionare cu cele necesare armatei și totodată
un spațiu care să protejeze acțiunile viitoare. Theodosiu al II-lea și poate mai
mult cercurile influente din jurul său, și-au dat seama că puterea hunilor se
bazează, în fond, pe personalitatea excepțională a lui Atila. De aceea s-a
acționat pentru suprimarea lui, dar fără rezultat. Atila, impresionat de atentatul
împotriva sa și de faptul că a început să crească numărul dezertorilor dintre
mercenari, acceptă desfășurarea unor intense tratative diplomatice între ambasadele
trimise de către Theodosiu al II-lea și “curtea” sa. La una dintre
ambasade, în 448, participă și istoricul Priscus din Panion. Vom insista puțin
asupra unor detalii importante pentru romanitatea răsăriteană 158 .
Tabăra lui Atila este fixată, de majoritatea cercetătorilor, în Dacia
sud-vestică, în împrejurimile actualului Vârșeț, în Câmpia Banatului. Iată cum
prezintă această concluzie B. P. Hasdeu: “Este sigur dară, absolut sigur, că
reședința lui Atila, se afla nu departe de Vârșeț, în apropierea de drumul de
peatră care se începea în dreptul orașului transdanubian Novae, și pe unde
elementul românesc, după cum am văzut deja, de vreme că n-a încetat de a
locui din epoca lui Traian, a trăit firește și sub dominația hunilor” 159 . Priscus
folosește cuvântul ausoni pentru numirea băștinașilor. Hasdeu explică termenul
prin cuvântul românesc auș “bătrân” găsit în dacoromână și aromână și
consideră că prin ausoni trebuie să înțelegem “... cei mai bătrâni aice, adevărați