Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

2.37. Arcadius (395-408)
Sub domnia lui,un rol conducător, în Imperiul Roman de Răsărit l-au
avut “barbarii” adică carpo-getogoții 152 . De la preluarea puterii de către
Arcadiu, s-a declanșat o reacție puternică împotriva elementelor getice din
armată și din funcțiile de conducere care deveniseră puternice la
Constantinopol. Timp în care se duce lupta pentru putere la Constan- tinopol,
între înalții funcționari, Alariu urmărește preluarea conducerii asupra
Macedoniei, Tesaliei, Greciei centrale și Peloponezului. Rufinus prefectul
pretoriului, care conducea treburile imperiului în timpul lui Arcadiu, se
străduiește să se apropie de Alariu. înțelegerea a trebuit s-o plătească scump. A
fost nevoit “să se îmbrace după moda getică” și să- i acorde lui Alariu titlul de
“magister militum per Illyricum”, să fie considerat aliat și să i se plătească
întreținerea armatei. înțelegerea a acceptat-o deoarece în același timp Stilicus
(Stîlicu), principalul general a lui Honorius din Occident, împiedică o acțiune
eficace împotriva lui Alariu. Alariu devine atotputernic în Imperiul Roman de
Răsărit. Acceptă creștinismul, în 398, dar sub forma arianismului, așa cum o
făceau toți carpo-getogoții. Pravita, unul “din iluștri lor pilofori”, conducători
spirituali, rămâne “păgân, adică Zalmoxian” 153 ’. In Constantinopol, getogotul
Gaina pune la cale asasinarea lui Rufinus, cu complicitatea lui Stilicus
82
(376), apoi la sfârșitul anului 399 înlătură prin asasinare pe eunucul Eutropius,
favoritul împăratului. Acțiunile și intrigile țesute de către Gaina au produs
o reacție populară la Constantinopol care a dus la “măcelărirea milițiilor
getogotice” în 12 aprilie 400. Gaina fuge acasă, spre nordul Dunării, dar cade
într-o ambuscadă și este ucis (Zosimus, V, 21, 9-22).
Când la Constantinopol aristocrația ducea lupta pentru putere, Alariu,
sigur pe el, hotărăște că a sosit momentul să de a lovitura fatală Imperiului
Roman. Visează atacul hotărâtor pentru răzbunarea lui Decebal. Alariu, în 400,
își unește trupele cu ale generalului său Rada și se îndreaptă spre Pannonia și
Noricum și de acolo spre Italia. In marea expediție întreprinsă, se baza și pe
simpatia lui Stilicus, generalul lui Honorius, care îl respinge la Pollentia și
Verona în 402, dar nu duce lupta până la capăt. Alariu, împreună cu trupele
sale, se retrage. In jurul lui Stilicus,se țes intrigi. El este învinuit pentru
înțelegerea secretă cu Alariu, probabil la acuzare a contribuit și originea sa
scito-getică. La 22 august 408 la ordinul împăratului Honorius generalul
Stilicus este executat împreună cu soția. După asasinare se comunică acuzarea: