Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

pricinuită de armata getogoților, condusă de Alariu, “a marcat începutul
decăderii Imperiului Roman”. Alariu cu getogoții lui se instalaseră în
Constantinopol, unde este primit cu bucurie de populație. Sosește aici și
Atanariu ca să mai liniștească zelul lui Alariu.
După moartea lui Valens, Gratianus, rămas singur împărat în
Occident, numește împărat, în locul unchiului său, pe Theodosius. Grațianus s-
a orientat bine deoarece Theodosius a restabilit autoritatea Imperiului Roman
de Răsărit 147 .
2.34. Theodosius cel Mare (379-395)
Theodosius încheie un tratat de pace, înțelegere și alianță cu getogoții,
unde un rol de seamă îl are Atanariu (reprezenta aripa conciliantă din alianța
nord tracică). încheierea tratatului a durat doi ani, în acest timp Jn 381,moare
Atanariu. Conducătorul getogoților de la sudul Dunării rămâne Alanu,iar la
nordul Dunării, regatul carpo-getogoților este condus de Alatheus (Alatău),
tutorele regelui copil Viduriu 148 .
Getogoții conduși de Alariu, pe baza tratatului de alianță, definitivat la
382, se retrag din sudul Peninsulei Balcanice și din jurul Con- stantinopolului.
Rămân stăpâni pe Sciția Minor, o parte din Tracia, cele două Moesii și Dacii,
ținuturile dacoromâne din sudul Dunării. Carpo- getogoții devin aliați, cu
aceleași drepturi și obligații ca și în timpul lui Constantin cel Mare. Primesc
stipendii, numai că acum,o armată nord tracică condusă de Alariu, ocupă locul
legiunilor romane și se află pe teritoriul imperiului, la sud de Dunăre, formând
un fel de “stat în stat”, prin înțelegere pe baza unui tratat. Teritoriile apărate și
administrate erau locuite de către neamurile traco-romanice, geto-daco-romane,
mai mult sau mai puțin romanizate, și întinse și pe malul drept al Dunării.
Această forță armată proteja nu numai Dacia de la nordul Dunării împotriva
hunilor, ci și sudul Dunării. Această alianță a însemnat, de fapt, împlinirea
viselor unor împărați romani: unirea forțelor neamurilor tracice cu cele romane.
Armata lui Alariu servea interesele imperiului,dar totodată se angaja
în conducerea administrativă, în alte funcții de comandă din viața
79 economică și socială. Populația de la sate și orașe își continua activitățile
tradiționale. Imperiul Roman de Răsărit își ducea mai departe, în mod normal,
viața politică, economică, socială și militară. Ceea ce a început să realizeze
Constantin cel Mare,se continuă sub o formă mai avansată: “barbarizarea”, mai
bine zis “tracizarea” nu numai a armatei, ci și a civilizației și culturii Imperiului
Roman de Răsărit 149 . Dar, “tracizarea” trebuie văzută în sensul îmbinării,
realizării unei împletiri a două mari culturi și civilizații: civilizația tracică, în