Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0
sunt mulțumite de tratat și se respectă, în general, până în 375. Această alianțăva influența desfășurarea77 evenimentelor ulterioare pentru ambele părți. Atanariu reprezenta aripaconciliantă a alianței nord tracice, gestul lui de cedare, de renunțare la luptă aînceput să influențeze relațiile dintre formațiunile statale nord tracice care numai vedeau sensul menținerii Federației, în condițiile renunțării la luptaantiromană 143 .Hunii își fac apariția la Nistru, în 375. înaintarea lor spre Carpațiirăsăriteni era greu de realizat datorită liniei de apărare de pe Nistru care eraîmpânzită cu cetăți. Alianța scito-daco-getogotă a stăvilit atacul surpriză alhunilor, ei totuși croindu-și până la urmă un drum spre Galiția, de acolo, prinpasul Duela, s-au îndreptat spre Pannonia, spre Dacia apuseană. Hunii și-auașezat tabăra în câmpia Tisei, undeva în sud vestul Banatului 144 .Izvoarele narative ne oferă date suficiente despre relațiile lor cudacoromânii, cu băștinașii, cu scito-daco-getogoții de la Nistru, MunțiiPăduroși, Carpați și până la Dunărea de Jos care erau conduși de regele lorAtanariu. Temistius îl numește pe Atanariu suveran al geților (Dinasta deiGeti). După tratatul de pace dintre Atanariu și Valens, o parte din armata carpogetogoțilorsub conducerea lui Alariu, din neamul Bălților, aripa revanșardărăzboinică, trece Dunărea în 376 și se instalează în Sciția Minor și Moesia,atrage de partea sa populația autohtonă geto-dacoro- manică. Valens nu are ceface. Ocupat într-un conflict cu perșii acceptă staționarea trupelor getogote lasudul Dunării. Evită o ciocnire cu Alariu și pentru faptul că în Imperiu alianțade pace realizată cu Atanariu era bine văzută. Getogoții aveau o influență totmai mare în Imperiul roman de răsărit 145 .Alariu, odată stabilit în sudul Dunării, atrage de partea sa nu numaipopulația, ci și trupele carpo-getogotice puse la dispoziția imperiului, printratatele încheiate (40.000 ostași). își organizează armata și pornește o ofensivădecisivă, asemănătoare celei pornite de către Valens în 367, cu aceeași intenție,dar de astă dată împotriva Constantinopolului. Alariu jură “că va face sădispară numele de roman”. Getogoții sub conducerea lui Alariu intră în Tracia,ocupă sudul Peninsulei Balcanice și Constantinopolul fără lupte. Intre getogoțiși curtea imperială se declanșează un conflict diplomatic, care se prelungeștepână în 378 146 .Valens părăsește în grabă Orientul și se îndreaptă spre Constantinopol.Lupta începe, între cele două părți combatante, în ziua de 978 august 378. Armata romană suferă un dezastru ireparabil care va apăsadefinitiv asupra destinelor Imperiului Roman. Valens piere în luptă. Catastrofa
pricinuită de armata getogoților, condusă de Alariu, “a marcat începutuldecăderii Imperiului Roman”. Alariu cu getogoții lui se instalaseră înConstantinopol, unde este primit cu bucurie de populație. Sosește aici șiAtanariu ca să mai liniștească zelul lui Alariu.După moartea lui Valens, Gratianus, rămas singur împărat înOccident, numește împărat, în locul unchiului său, pe Theodosius. Grațianus s-a orientat bine deoarece Theodosius a restabilit autoritatea Imperiului Romande Răsărit 147 .2.34. Theodosius cel Mare (379-395)Theodosius încheie un tratat de pace, înțelegere și alianță cu getogoții,unde un rol de seamă îl are Atanariu (reprezenta aripa conciliantă din alianțanord tracică). încheierea tratatului a durat doi ani, în acest timp Jn 381,moareAtanariu. Conducătorul getogoților de la sudul Dunării rămâne Alanu,iar lanordul Dunării, regatul carpo-getogoților este condus de Alatheus (Alatău),tutorele regelui copil Viduriu 148 .Getogoții conduși de Alariu, pe baza tratatului de alianță, definitivat la382, se retrag din sudul Peninsulei Balcanice și din jurul Con- stantinopolului.Rămân stăpâni pe Sciția Minor, o parte din Tracia, cele două Moesii și Dacii,ținuturile dacoromâne din sudul Dunării. Carpo- getogoții devin aliați, cuaceleași drepturi și obligații ca și în timpul lui Constantin cel Mare. Primescstipendii, numai că acum,o armată nord tracică condusă de Alariu, ocupă locullegiunilor romane și se află pe teritoriul imperiului, la sud de Dunăre, formândun fel de “stat în stat”, prin înțelegere pe baza unui tratat. Teritoriile apărate șiadministrate erau locuite de către neamurile traco-romanice, geto-daco-romane,mai mult sau mai puțin romanizate, și întinse și pe malul drept al Dunării.Această forță armată proteja nu numai Dacia de la nordul Dunării împotrivahunilor, ci și sudul Dunării. Această alianță a însemnat, de fapt, împlinireaviselor unor împărați romani: unirea forțelor neamurilor tracice cu cele romane.Armata lui Alariu servea interesele imperiului,dar totodată se angajaîn conducerea administrativă, în alte funcții de comandă din viața79 economică și socială. Populația de la sate și orașe își continua activitățiletradiționale. Imperiul Roman de Răsărit își ducea mai departe, în mod normal,viața politică, economică, socială și militară. Ceea ce a început să realizezeConstantin cel Mare,se continuă sub o formă mai avansată: “barbarizarea”, maibine zis “tracizarea” nu numai a armatei, ci și a civilizației și culturii ImperiuluiRoman de Răsărit 149 . Dar, “tracizarea” trebuie văzută în sensul îmbinării,realizării unei împletiri a două mari culturi și civilizații: civilizația tracică, în
- Page 25 and 26: 1.5. Geneza traco-romanică a roman
- Page 27 and 28: obținut avantaje remarcabile, ocup
- Page 29 and 30: lapidar că Sciția a fost, pentru
- Page 31 and 32: Datorită războaielor îndelungate
- Page 33 and 34: eliberare a teritoriilor ocupate, c
- Page 35 and 36: Traian a crezut căprin opera lui d
- Page 37 and 38: mai târziu, în 123, a format Daci
- Page 39 and 40: dat în mare primejdie fiind atacat
- Page 41 and 42: conduce imperiul 87 de zile 44b .2.
- Page 43 and 44: introduc responsabilitățile colec
- Page 45 and 46: exterior, la Dunărea de Jos, se î
- Page 47 and 48: administrative, iar legiunile erau
- Page 49 and 50: dacilor 63 . Statul format din prov
- Page 51 and 52: Dar generalii care conduceau trupel
- Page 53 and 54: Fig. 19. Imperiul Roman, Dacia Rega
- Page 55 and 56: tendențios de către unele cercuri
- Page 57 and 58: Fig. 20. Hartă ce reprezintă prin
- Page 59 and 60: asigurat numai printr-o alianță c
- Page 61 and 62: moare pe neașteptate 108 .2.28. Di
- Page 63 and 64: morale erau păstrate de către o c
- Page 65 and 66: Considerăm că atunci, în acea no
- Page 67 and 68: 67Galeriu se stinge de o boală inc
- Page 69 and 70: Bizanț. La intrarea de sud a Helle
- Page 71 and 72: dezbaterilor. Decizii luate: Dumnez
- Page 73 and 74: Imperiului Roman.Constantin, iniți
- Page 75: 2.32. Valentinian I (364-375)Conduc
- Page 79 and 80: romană să aibă un caracter gener
- Page 81 and 82: colaboratori cu Alariu 153b .Alariu
- Page 83 and 84: băștinași, moșeni și domni ai
- Page 85 and 86: 87Dunărea ca punte de legătură
- Page 87 and 88: august 526. Urmează la tron Athana
- Page 89 and 90: bogați. A instaurat o teroare în
- Page 91 and 92: Justinian a întemeiat o cetate cu
- Page 93 and 94: persană, în favoarea Imperiului B
- Page 95 and 96: La 3 octombrie 610 Focas este răst
- Page 97 and 98: care în perioada antică erau ță
- Page 99 and 100: din sudul Dunării cât și din nor
- Page 101 and 102: Balachi, Vlachi, Vlahi 5 . încă d
- Page 103 and 104: construiau poduri, palate, clădiri
- Page 105 and 106: fost prins, orbit și pus în înch
- Page 107 and 108: Fig. 28. Inel-pecete al împăratul
- Page 109 and 110: pentru cruciați. împăratul Baldo
- Page 111 and 112: 3.7. Stingerea dinastiei Asănești
- Page 113 and 114: păstori și meșteșugari în prel
- Page 115 and 116: păstoria, prelucrarea lânii și l
- Page 117 and 118: Fig. 32. Grup de bărbați aromâni
- Page 119 and 120: erau primiți și sprijiniți în
- Page 121 and 122: noi state. în primul rând, state
- Page 123 and 124: 128Imperiului Habsburgic. Statul ma
- Page 125 and 126: Cercetarea de față pornește de l
sunt mulțumite de tratat și se respectă, în general, până în 375. Această alianță
va influența desfășurarea
77 evenimentelor ulterioare pentru ambele părți. Atanariu reprezenta aripa
conciliantă a alianței nord tracice, gestul lui de cedare, de renunțare la luptă a
început să influențeze relațiile dintre formațiunile statale nord tracice care nu
mai vedeau sensul menținerii Federației, în condițiile renunțării la lupta
antiromană 143 .
Hunii își fac apariția la Nistru, în 375. înaintarea lor spre Carpații
răsăriteni era greu de realizat datorită liniei de apărare de pe Nistru care era
împânzită cu cetăți. Alianța scito-daco-getogotă a stăvilit atacul surpriză al
hunilor, ei totuși croindu-și până la urmă un drum spre Galiția, de acolo, prin
pasul Duela, s-au îndreptat spre Pannonia, spre Dacia apuseană. Hunii și-au
așezat tabăra în câmpia Tisei, undeva în sud vestul Banatului 144 .
Izvoarele narative ne oferă date suficiente despre relațiile lor cu
dacoromânii, cu băștinașii, cu scito-daco-getogoții de la Nistru, Munții
Păduroși, Carpați și până la Dunărea de Jos care erau conduși de regele lor
Atanariu. Temistius îl numește pe Atanariu suveran al geților (Dinasta dei
Geti). După tratatul de pace dintre Atanariu și Valens, o parte din armata carpogetogoților
sub conducerea lui Alariu, din neamul Bălților, aripa revanșardă
războinică, trece Dunărea în 376 și se instalează în Sciția Minor și Moesia,
atrage de partea sa populația autohtonă geto-dacoro- manică. Valens nu are ce
face. Ocupat într-un conflict cu perșii acceptă staționarea trupelor getogote la
sudul Dunării. Evită o ciocnire cu Alariu și pentru faptul că în Imperiu alianța
de pace realizată cu Atanariu era bine văzută. Getogoții aveau o influență tot
mai mare în Imperiul roman de răsărit 145 .
Alariu, odată stabilit în sudul Dunării, atrage de partea sa nu numai
populația, ci și trupele carpo-getogotice puse la dispoziția imperiului, prin
tratatele încheiate (40.000 ostași). își organizează armata și pornește o ofensivă
decisivă, asemănătoare celei pornite de către Valens în 367, cu aceeași intenție,
dar de astă dată împotriva Constantinopolului. Alariu jură “că va face să
dispară numele de roman”. Getogoții sub conducerea lui Alariu intră în Tracia,
ocupă sudul Peninsulei Balcanice și Constantinopolul fără lupte. Intre getogoți
și curtea imperială se declanșează un conflict diplomatic, care se prelungește
până în 378 146 .
Valens părăsește în grabă Orientul și se îndreaptă spre Constantinopol.
Lupta începe, între cele două părți combatante, în ziua de 9
78 august 378. Armata romană suferă un dezastru ireparabil care va apăsa
definitiv asupra destinelor Imperiului Roman. Valens piere în luptă. Catastrofa
Change language