Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

colaborează cu conducătorul trupelpr nord tracice. Constantin, supărat că
Licinus nu-i atacă, trece peste teritoriul lui Licinus. Carpo-getogoții, prin mai
multe detașamente, în 324, sub comanda regelui Alica (a lui Lica, nume getodacic,
regăsit și azi în Moldova) sunt aliații lui Licinus în luptele de la
Chrysopolis. După înfrângere, Licinus ține legătura cu carpo-getogoții, sperând
să se refugieze la ei și împreună să-l înlăture pe Constantin 128 .
După 324, când rămâne singur împărat, Constantin duce o politică
externă activă și urmărește atragerea în sfera de influență a imperiului
neamurilor nord tracice. Profită de atacul carpo-getogoților, din 332.
Cunoscându-le tactica, îi lasă să înainteze spre Tracia,îi atacă și-i respinge, apoi
le impune încheierea unui tratat de alianță și de pace. Carpo-getogoții,care erau
aliații lui Licinus,devin aliații lui Constantin. Pentru pecetluirea tratatului de
pace, la curtea lui Constantin este trimis reprezentantul regelui Araric care se
crede că fusese chiar Atanaric, regele
73 de mai târziu al getogoților. Dar în același timp, în 322, getogoții intervin în
Dacia apuseană, în Banatul de sud-vest, în sprijinul limiganților care erau în
conflict cu pătura conducătoare a arcaraganților 129 . Arcaraganții îi
transformaseră pe supuși în sclavi și le impuseseră creștinismul. Constantin
intervine prin fiul său Constantinus II cezar. Cele două pături sociale, limiganții
și arcaraganții se înțeleg, iar forțele getogote se retrag. Limiganții, după
victorie, n-au uitat conflictul, i-au alungat pe stăpânii lor exploatatori și
aroganți 130 . Limiganții erau “locuitori aflați pe unul și pe celălalt mal al
Dunării” 131 . Ca etnie sunt acceptați ca dacoromâni, iar arcaraganții sarmați
iasigi. Oricum, aparțin neamurilor nord tracice 132 . După acest episod,
Constantin revizuiește și definitivează tratatul (foedus) cu carpo-getogoții pe
care îi atrage de partea imperiului ca și aliați (foederati) și dau romanilor
40.000 de mercenari. Primesc în schimb subsidii anuale în bani și alimente și
au dreptul să facă negoț în târgurile romane de pe ambele maluri ale Dunării.
Era un tip de alianță prin care Constantin a știut ca și Aurelian să atragă de
partea sa cea mai importantă forță militară europeană, din afara imperiului.
Tratatul încheiat se va menține timp de 32 de ani, până la uzurpatorul
Procopius, 364, când forțele nord tracice atacă imperiul sprijinind pe Procopius.
Fosta Dacie romană devine un Vorland în fața imperiului care realiza legătura
între sudul și nordul Dunării prin Dacia Repensis și Moesia Prima. La vest,
Dacia apuseană era în alianță cu Constantin din 322 133 . Se poate spune că, din
anul 332, Constantin,prin politica sa externă realizase o alianță trainică cu dacii
liberi, transformându-i în aliați, situație în care Constantin poate să treacă la
construirea unui pod peste Dunăre, la Sucidava-Oescus, la fortificare a Dunării
pe ambele maluri, în dreptul Daciei Ripensis, Moesiei Prima și Daciei fostă
romană 134 . Prin toate reformele religioase, politice și militare Constantin
angajează popoarele nord și sud tracice la întărirea, menținerea și apărarea