Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

dezbaterilor. Decizii luate: Dumnezeu Fiul, Isus Hristos, este de o ființă cu
Dumnezeu Tatăl; să se serbeze Paștele în prima duminică după luna plină ce
urmează echinocțiului de primăvară (episcopul din Alexandria primește sarcina
să comunice anual data respectivă). Preoții creștini sunt puși pe picior de
egalitate cu preoții credințelor tradiționale etc. Cei care nu se supuneau, erau
exilați ca și călugărul Audius (n-a respectat data fixată pentru sărbătorirea
Paștelui). El este exilat în Sciția Minor (Dobrogea), de unde trece la nordul
Dunării, la neamurile getice, unde întemeiază secta audienilor. Biserica se
integrează în aparatul de stat, împăratul este recunoscut ca șef suprem al
bisericii. Constantin se consideră reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Se
stabilește o nouă ierarhie. împăratul nu mai este adorat ca un zeu (dominatul),
el este reprezentantul divinității pe pământ, ca intermediar între forța supremă
și pământeni. Tot ce aparține împăratului este sacru, orice acțiune împotriva sa
este un sacrilegiu. în toată politica religioasă a încurajat libertatea de conștiință
și de credință, a îndemnat pe supuși să accepte creștinismul fără presiune
asupra altor religii 126 .
La 1 martie 326 elaborează Legea împotriva adulterului căreia îi cade
victimă fiul său Cezarul Cryspus, în aprilie, iar în iunie Fausta, fiica lui
Maximianus și soția sa, este acuzată de adulter de către Senat și chiar
Constantin ordonă moartea ei.
72
Reformele religioase și sociale revoluționare au fost susținute de cele
militare, dar care au completat, sistematizat și perfecționat pe cele realizate de
către Domițian, racordându-le la interesul unității Imperiului. Completarea este
atât de trainică,încât principiile legate de autocrația puterii imperiale,
centralizarea și birocratizarea statului vor dăinui cât va exista statul bizantin 127 .
Constantin, prin reformele și politica sa internă, a câștigat simpatia
neamurilor tracice din răsăritul imperiului, Politica sa externă însă a început să
fie mai eficientă după 324,când rămâne singur împărat. Formațiunile statale de
la nordul Dunării, prin alianța lor militară, au acționat împotriva imperiului și
în timpul lui Constantin. în 315 se desfășoară un atac carpo-getogotic în sudul
Dunării, direcția lor strategică, apoi în 318 și 319 Constantin respinge atacurile
și primește titlul de GhoticusMaximus și Carpicus Maximus. In 322 iasigii
atacă Pannonia conduși de regele lor Rasimodus. Trec Dunărea, asediază
castrul Campona de pe malul Dunării, sunt surprinși de către Constantin.
Atacul este respins, atacatorii sunt urmăriți în câmpia Tisei, regele Rasimodus
devine prizonierul lui Constantin. Iasigii intră din nou în alianță cu imperiul.
Creștinismul pătrunde în pătura conducătoare. In anul următor, 323, se produce
un alt atac al coaliției carpo-getogotică, care se desfășoară în sudul Dunării,
fiind atacate Moesia și Tracia. Populația din cele două provincii sprijină și