Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

cunoscut-o pe Elena, mama lui Constantin 122 .
La 1 martie 317, la Serdica, Constantin se întâlnește cu Licinus, ca să
întărească unitatea imperiului. Fixează cezari pe cei doi fii ai săi și pe fiul lui
Licinus. Constantin însă,își consolidează poziția și își câștigă tot mai mult
simpatia neamurilor tracice, mai mult sau mai puțin romanizate, din răsăritul
imperiului. Constantin emite o serie de legi prin care favorizează pe cei săraci,
acceptă activitatea tuturor credințelor religioase, inclusiv cultul creștin, totuși
unele secte periculoase sunt interzise. Admite în funcțiile de stat și creștini, iar
în 321 declară prima zi a săptămânii “ziua Soarelui” (dies Solis), zi de repaus;
pentru țăranii, negustorii, meșteșugarii imperiului era un act revoluționar. în
același timp Licinus acționează contrar și dur. Pentru a face să dispară toți
pretendenții la domnie,execută cu cruzime pe soția și copiii lui Maximinus și
fiii împăraților Galeriu și Severus, Valeria, soția lui Galeriu, și mama acestuia,
văduva lui Dioclețian ș.a. Cu toate că a participat la elaborarea Edictului de la
Milano, în 313, își schimbă politica față de adepții religiei creștine, luând
măsuri tot mai severe împotriva lor. în anul 320 îndepărtează pe creștini din
funcțiile de stat, interzice ținerea sinoadelor episcopale, interzice adunările
mixte ale creștinilor; sub domnia lui se înregistrează și martiri. Licinus
acționează dur și fără să-și dea seama îi pregătește lui Constantin, saltul spre
monarhie. în 321, Constantin, în calitate de Maximus Augustus, conferă titlul
de consul celor doi fii ai săi. Licinus vede un abuz în această măsură și, la
rândul lui, în 322, acordă consulatul propriei lui persoane și fiului său. Aceste
acțiuni duc la ruperea relațiilor dintre cei doi împărați și la pregătirea pentru
confruntarea decisivă. In timpul pregătirii ostilităților,este atacată Pannonia
orientală de iasgi, în 322, iar în 323 trupele carpo-getogotice, încurajate de
Licinus, ajung până în Tracia (Zosimos, II, 4,1 -22,1). Ca să respingă acest atac,
Constantin trebuie să treacă prin teritoriul lui Licinus care vede în asta o
încălcare a înțelegerii din 314. între cei doi împărați izbucnește războiul. Față în
față sunt puse două oști cu luptători aparținând, în general, neamurilor tracice,
ceea ce influențează foarte mult desfășurarea evenimentelor, ca și în 314.
Armata lui Constantin: 120.000 infanteriști, 10.000 cavaleriști; flotă 200
corăbii. Licinus: 150.000 infanteriști; 15.000 cavaleriști; 350 de corăbii
(Zosimos, II, 22,
69
1 -4). Această excepțională forță militară avea menirea să apere imperiul
împotriva atacurilor viguroase pornite de către coaliția militară nord tracică de
la nordul Dunării și de către perși, și nu să ducă o luptă fratricidă. La 3 iulie
324, Constantin atacă pe Licinus, la Adrianopol, care este silit să se retragă la