Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

imperială sporește și devine la dispoziția împăratului; legiunile sunt distribuite
pe provincii (legiuni de graniță) și interne; se trece la întărirea granițelor, etc.
Reformele militare solicitau schimbări administrative, astfel imperiul este
împărțit în 100 de provincii administrative și 12 dioceze, măsură ce duce la
creșterea aparatului birocratic; administrația imperială este numită de împărat și
subordonată direct lui, asta însemna că nu era controlată de nimeni, ceea ce a
dus, până la urmă, la o corupție generală, creându-se o altă aristocrație mai
coruptă decât cea înlăturată. Creșterea aparatului birocratic și reorganizarea
armatei solicitau sume enorme de bani pe care Dioclețian a căutat se le procure
prin mărirea impozitelor de la sate și orașe. S-a încercat și o reformă monetară
și fixarea prețurilor unice și stabile, dar fără succes. După noul concept despre
puterea statală,împăratului i se conferea o origine divină. Cu toate că Dioclețian
era îngăduitor cu toate cultele tradiționale din imperiu, o sectă religioasă
propaga un alt reprezentant divin pe pământ. Influențat și de refuzul creștinilor
de a participa la cultul împăratului, ațâțat de preoții cultelor tradiționale și de
către cezarul Galeriu, care era puternic legat de religia arhaică a dacilor și care
nu vedea cu ochi buni noua credință, trece în 303 la dezlănțuirea unei mari
persecuții împotriva creștinilor care sunt acuzați că au dat foc palatului imperial
din Nicomedia. Persecuția din Balcani devenise cea mai dură. Reformele
realizate de către Dioclețian au scos în evidență tot mai pregnant că puterea
economică și militară a Imperiului Roman se afla în Peninsula Balcanică 110 .
In timpul împărăției lui Dioclețian și al Tetrarhilor, frontiera cea mai
amenințată a rămas tot cea de la Dunărea de Jos, unde popoarele nord tracice au
menținut o presiune militară permanentă asupra imperiului. Numai din această
parte a Europei se puteau dezlănțui atacuri neprevăzute. Aici, la nordul Dunării,
se aflau neamurile nord tracice ale căror formațiuni teritoriale statale s-au
consolidat în ultimele secole. De aceea Dioclețian menține relațiile politice cu
alianța carpo-getogotică. Sprijină independența Daciei Traiane și încurajează
relațiile ei economice
63 cu cele două Dacii din sudul Dunării. Cele trei Dacii le consideră zonă
strategică pentru politica economică și militară a imperiului. Realizează însă un
avanpost și la Dunărea de Jos, prin crearea provinciei Sciția Minor, cu rol
strategic de primă importanță 111 . Tracii sudici, autohtoni de mii de ani, din
Tracia, Macedonia, Tesalia, Epir, Dardania, Illiria, cele două Moesii și
Pannonii, formau populația Imperiului Roman din Peninsula Balcanică și erau
angajați în susținerea și aplicarea politicii de reforme elaborate de Dioclețian.
Așa se explică deplasarea, pentru prima dată, a centrului de greutate politic
economic și militar în partea de răsărit a Imperiului Roman, împărțindu-1
practic în două, la care, în mod cert, a contribuit și decăderea Romei, care n-a
mai prezentat calitățile morale de odinioară. Pătura conducătoare nu mai era
purtătoarea virtuților cultivate de Senat în timpul creșterii puterii romane.
Birocrația administrativă imperială era coruptă. In Balcani, însă, virtuțile