Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

administrative, iar legiunile erau mereu completate cu recruți locali. Se făcuse o
legătură afectivă și de interese între armată, administrație și popor. Viața în
cadrul obștii sătești cunoscuse o înflorire socială și economică. In acest timp
alianța nord tracică se organiza nu pentru a ataca Dacia Traiană, ci sudul
Dunării: Moesia, Tracia, Macedonia etc. Prin forța lor militară au ajuns să
sprijine urcarea pe tron a unor împărați sau să contribuie la înlăturarea altora, să
influențeze politica imperiului etc.
Se poate trage concluzia că dacă politica împăraților ar fi fost mai
conciliantă față de Dacia Traiană s-ar fi putut duce tratative directe cu alianța
nord tracică. Provincia Dacia putea fi folosită ca o punte de legătură dintre
aceste forțe și imperiu. Se observă începând cu Valerian, dar mai cu seamă cu
fiul său Gallienus, o schimbare radicală în politica dusă față de Dacia Traiană,
față de tracii nordici în general 61 .
2.20. Gallienus (259-268)
P. Licinus Egnatius Gallienus preia împărăția, de la tatăl său
(prizonier la perși), în condițiile cele mai grele din istoria imperiului.
Atmosferă generală de nemulțimire. Generalii, în loc să fie uniți, caută fiecare
să fie stăpân pe anumite provincii sub pretextul salvării lor 62 . Astfel, Postumus
se declară împăratul Galliei, ca stat independent în
48