Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

introduc responsabilitățile colective față de stat și oraș, iar pentru ultimii se
trece la munca forțată” 50 . Din 117 e.n., când s-a declanșat primul atac de către
dacii liberi, și până la Alexander Severus (235), timp de 118 ani, popoarele
nord tracice libere au aplicat strategia folosită de Traian: atacuri scurte, prin
surprindere, dar de lungă durată prin repetarea lor. Atacau simultan, atât Dacia
Traiană cât și teritoriile tracice din sudul Dunării. Ocupau ținuturi pe care apoi
le abandonau, nu erau create condițiile pentru a le păstra și organiza. Urmăreau
menținerea trează a sentimentului de libertate pentru cei asupriți și perpetuarea
în rândul administrației romane a sentimentului de nesiguranță. Această
strategie viza mai mult decât eliberarea teritoriilor dacice ocupate, țintea
destrămarea Imperiului Roman. Ea a produs multe necazuri imperiului: în
primul rând atacurile neprevăzute țineau în alertă imperiul fiind obligat să
mențină o armată numeroasă. întreținerea armatei solicita cheltuieli foarte mari
care la rândul lor accentuau mereu criza economică.
Imperiul Roman ajunsese în această perioadă, când războaiele (de
uzură) se purtau pe solul provinciilor romane, să mărească armata cu ostași
recrutați de la fața locului, nu avea timp să-i transfere în alte provincii. în
această perioadă în latinește se dădeau numai comenzile, iar ostașii vorbeau
limba lor. Se deschide o nouă epocă în cadrul imperiului, când “legiunile aleg
împăratul” 51 .
2.14. Maximinus Tracul (235-238)
Maximinus Thrax este ales împărat, de armată. Eutropiu arată:
“Maximinius este cel dintâi care, din simplu soldat, a ajuns la domnie numai
prin voința armatei, fără sprijinul sau consimțământul Senatului și fără să fi fost
și el senator”. După Ammianus Marcellinus “Maximinus Thrax ... se trăgea din
neamul carpilor”. Iar în Vita Maximini, duo IV: “Amatus est autem unice a
Getis guasi eorum viris (Iubit de geți în mod
44