Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

conduce imperiul 87 de zile 44b .
2.9. Lucius Septimius Severus (193-211)
Urcă pe tron când popoarele libere nord tracice și cele parte din Orient
devin tot mai puternice și produc o criză în Imperiul Roman. Amenințarea
directă a acestor popoare libere, l-a obligat pe Septimius Severus să aducă în
prim-plan,armata. Sub domnia lui s-a trecut la militarizarea imperiului. Armata
ajunsese la 350.000 luptători activi, din care 120.000 erau plasați la Dunărea de
Jos. Armata devenise cea mai prețuită în imperiu. “Toate funcțiile puterii de
stat treceau pe planul al doilea, față de cele militare” 45 . In Dacia Traiană se
trece la întărirea hotarelor, a fortificațiilor de la graniță și din interior. Pentru
asigurarea liniștii în interior organizează o vastă rețea de poliție militară,
răspândită în toată provincia. Poliția de frumentari și staționari, colabora cu
populația. Septimius Severus dăduse o mare atenție provinciei dacice ocupate,
ea fiind sursa de aprovizionare a armatei cu produse agro- alimentare și
meșteșugărești, cu recruți, ofițeri și arme, minele de sare și aur asigurau
resursele pentru cheltuieli militare atât de vaste. Măsurile luate, în loc să
liniștească formațiunile teritoriale nord tracice le-au unit, iar în viitor vor
influența tot mai mult politica Imperiului Roman.
2.10. Caracalla (211-217)
Domnia lui Bassianus Caracalla se caracterizează printr-o politică
dură, crudă, dusă până la demență (Historia Augusta). El întreține politica de
militarizare impusă de către tatăl său, iar prin acte juridice întărește exploatarea
social-economică. Prin edictul din 211, act juridic numit Constitutio
Antoniniana, garantează cetățenie tuturor locuitorilor imperiului, în realitate
obligând la plata impozitelor pe toți cei care aveau bunuri și venituri. Acest act
aduce și provinciei Daciei Traiane multă mizerie, privilegiații obligă la muncă
forțată țărănimea băștinașă, iar mărirea impozitelor cade asupra celor
exploatați. Contradicția dintre societate și administrația romană, formată și din
autohtoni, crește. “Se adâncește prăpastia între sat și oraș, ultimul fiind cuib de
retragere a celor bogați” 46 . Se creează o nesiguranță în provincie, numărul celor
42 numiți latrones (lotri, haiduci) crește și își manifestă prezența tot mai
frecvent, sărăcimea se înmulțește.
Caracalla declară cu mândrie: “Nimeni în afară de mine nu trebuie să
posede bani, pentru ca eu să-i pot da soldaților”. Cu toate acestea carpii atacă