Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

118. Charles Diehl, Istoria Imperiului bizantin, 1999, p. 73-78; S. Brezeanu,
op.cit., p. 61; Vasile V. Muntean, Bizantinologie, I, Timișoara, 1999, p. 119-130;
119. S. Brezeanu, op.cit., p. 64: Luptele și prigoana deslănțuite de împărat
împotriva tuturor sunt considerate războaie de către majoritatea istoricilor contemporani;
120. N.S. Deijavin, Slavii în vechime, 1949, p. 199-200;
121. S. Brezeanu, op.cit., p. 65 (ca și la alți autori autohtonii valahii sau
380
dacoromânii sunt considerati slavi, pe baza teoriei slave din secolul al XIX-lea);
122. S. Brezeanu, op.cit., p. 65;
123. Codul de legi Ecloga, elaborat de către Leon al IH-leaîn 726, prin care se
apără dreptul de succesiune și familial; în realitate este anulat prin Edictul contra icoanelor și
creșterea impozitelor, ceea ce duce în realitate la acapararea pământului de către nobilime;
124. Mănăstirile și bisericile acumulaseră bogății imense încă din perioada lui
lustinian I-ul, dar pe lângă bogăție și prestigiu aici se menținea o cultură latină care influenta
masele, ceea ce nu era pe placul patriarhului Constantinopolului: Charles Diehl, op.cit., p 76;
125. Patriarhul avea mai multe motive ca să dispară cuibul nesupușilor, în primul
rând tradiția latină tracoromanică care nu folosea limba greacă și apoi independența
manifestată față de patriarhul Constantinopolului;
126. Charles Diehl, op.cit., p. 75-79: Disputa icoanelor (726-780); Edward
Gibbon, Istoria ..., III, p. 79-81;
127. S. Brezeanu, op.cit., p. 63: Conciliul din palatul imperial din Hiereia din 10
februarie-8 august 754, împăratul s-a asigurat de sprijinul celei mai mari părți a episcopilor și
a condus personal dezbaterea teologică, participă 332 episcopi, conciliul se declară ecumenic
și se condamnă cultul icoanelor, fabricarea lor, posesia și venerarea lor. Drumul spre
persecuție și teroare devine legal și deschis;
128. Constantin al V-lea a transformat biserica în “livadă și poiată”. “Icoanele lui
Christos, ale Maicii Domnului și ale sfinților erau distruse și date flăcărilor; în schimb dacă
(m biserici) erau reprezentați copaci, păsări, animale sau scene drăcești, precum cursele de
cai, vânătoarea, reprezentațiile de teatru și jocurile de la hipodrom, atunci aceste întruchipări
erau păstrate cu grijă și chiar restaurate”: Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, București,
1980, p. 223, Cf. Vita S. Stephani juntoris, în MIGNE, p.G., t.100, col.1113 și 1120;
129. Romanitatea răsăriteană primise cea mai dură lovitură împotriva unității ei.
Epoca iconoclastă a produs în conștiința credincioșilor (mai cu seamă din Peninsula
Balcanică) o frică față de patriarhul de la Constantinopol ceea ce, în toată perioada următoare,
până la 1453, a avut grave consecințe, în detrimentul unității imperiului;
130. Charles Diehl, op.cit., p. 79-82; Icoanele erau creația poporului legat de
civilizația arhaică cu tradiții milenare: “Meșterii traci stăpâneau la perfecție arta incrustației în
lemn și metal, ei își ornau uneltele de muncă ca și diferite obiecte de uz casnic cu reprezentări
de animale domestice, precum și cu desene fine acestea vădind un stilizat caracter geometric
floral; asemenea ornamente erau aplicate și pe brățări și fibule lucrate din bronz și din metale
prețioase”; Evghenia Lvova, Arta bulgară, p. 27; Moștenirea artistică tracă și traco-romanică
a avut un rol important în arta poporului bulgar: idem, p. 22; vezi și D.Dimitriov, Bolgeria -
Strana drevnik kultur, Sofia, p. 18; Romanitatea răsăriteană crease icoanele, grecii sculpturile;
131. S. Brezeanu, op.cit., p. 67: Conciliul de la Niceea din 24 sept. - 13 oct. 787,
se desfășoară în prezența a 350 de episcopi și a numeroși călugări partizani ai icoanelor. Se
denunță iconoclasmul ca erezie și se proclamă restabilirea cultului icoanelor. Se conturează
două tendințe: aripa radicală care respinge orice compromis și aripa tolerantă care acceptă un