Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

explică ușurința prin care fusese deturnată în secolul al XIX-lea și considerată o “invazie
slavă”;
79. Strategul își organiza armata prin recrutări locale, comandanții erau aleși din
armata imperială;
80. Inspirat de organizarea găsită în Peninsula Balcanică, Heracliu, în 619- 622,
organizează în Asia Mică themele: Opsikion,Anatolikon,Armeniakon și Karabisiani unde însă
nu numai puterea militară ci și cea civilă se află în mâna strategului (ceea ce mai târziu,
această putere concentrată în mâna unui singur om, dăduse multe probleme împăraților): S.
Brezeanu, O istorie a imp.biz., p. 45;
81. S. Brezeanu, op.cit., p. 47-48;
82. Charles Diehl, Istoria Imperiului Bizantin, Craiova, 1999, p. 60;
83. Charles Diehl, op.cit., p. 60;
84. Alexandru Pele, “Vidul demografic" fi matematica, Oradea, 1998, p. 135-136-
137;
85. Vezi cap. 8;
86. în secolul al VH-lea, după revoluția din 602, așa cum nu se poate vorbi de o
slavizare a Peninsulei Balcanice tot așa nu se poate susține elenizarea imperiului, aceste
ipoteze sunt popularizate în secolele XIX-XX, pe baza tezei lingvisticii slave;
377
87. Nu s-a urmărit in acea epocă deznaționalizarea populației imperiului, în atente
erau problemele economice așa se explică de ce populația țărănească transformată în sclavii
pământului erau numiți pur și simplu sclavi (și nu după numele etnic pe care- 1 purtau), care
până la urmă devenise un nume generalizat dat populației autohtone în majoritate țărănească;
88. Carlo Tagliavili, Originile limbilor neolatine, București, 1977, p. 126- 127;
N. Popescu-Spinei, România în izvoare geografice fi cartografice. Din antichitate până în
pragul veacului nostru, București, 1978, p. 62-63; Paulus Orosius, Historia adversus
pagannus, VH, 6,4, amintește de Romania de la nordul Dunării. Romania era cunoscută în
stânga și în dreapta Dunării în Peninsula Balcanică unde erau teritoriile istorice ale
romanității răsăritene; H. Mihăescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului
roman, București, 1960, p. 259: Romania cuprindea spațiul din lăuntrul granițelor imperiului;
Imperiul roman de răsărit purta numele Romania; I.C. Drăgan, Mileniul imperial al Daciei,
București, 1983, p. 238;
89. Exemplele sunt nenumărate până în ultima clipă a existenței Imperiului
bizantin;
90. Ieromonah I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Sec. IV-XX, București,
1982, p. 372, slujba în biserică se oficia în limba besică. în viața monahală în mănăstiri se
folosea limba latină, liturghia latină a fost generalizată de către lustinian, în Peninsula
Balcanică numai grecii foloseau liturghia greacă;
91. DIVR, p. 453: Patemus episcop de Tomis (498-520) “episcopus mitropolitanus”,
în timpul lui s-au înființat și alte episcopate pe teritoriul Dobrogei; Em. Popescu,
în Dacia NS, 13, 1959, p. 403-415; DIVR, p. 430: Episcopia autocefală de Tomis în Notitae
Episcopatuum; Ion Dinu, în jurul episcopiilor Tomis fi Durastor, în volumul: Zece ani de
autonomie bisericească, editat de Episcopia Constanța, Călărași- lalomița, 1936, p. XVH-
XXXI; LI. Geoigescu, Viața creftină în vechiul Tomis, în rev. Mitropolia Moldovei și
Sucevei, an. XXXVUI, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1962, p. 15- 32;
92. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români fi apărători ai legii
strămofefti. București, 1987, p. 117; Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii ortodoxe române,