Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

31. Revoluția din 602 deschide drumul spre o nouă etapă istorică medievală și se
întinde până la 1185 când se declanșează o altă revoluție socială a romanității răsăritene
împotriva aristocrației grecești, care acaparase puterea economică și politică la
Constantinopol;
32. Armata a devenit protectorul civilizației și culturii tracoromanice. Peninsula
Balcanică, în cadrul Imperiului Bizantin, purta numele de Romania Orientală, până la
destrămarea imperiului. Cultura latină se regăsește în cultura romanității răsăritene: N. lorga,
Hist.biz. L p. 32-64. După 602 în armată comenzile se dădeau tot în latină, n- a fost înlocuită
cu greaca: “Formată din provinciali, armata duce cu ea, de la un capăt al peninsulei la celălalt,
stindardul romanității”: N. lorga, Histoire des Roumains et de la românite orientale,
București, 1937, n, p. 324;
33. P. Skok, Byzance comme centre d'irradiation pour les mots latins des langues
balkaniques, în Byzantion, VI, p. 371-378; pământul în timpul lui lustinian era al împăratului,
al statului, iar în perioada împăraților Justin II, Tiberius și Mauricius pământul trecuse în
mâna aristocrației imperiale, abia răscoala din 602, care răstoarnă din temelii structura statală
sclavagistă, pământul revine în proprietatea țărănimii și a colectivității, ceea ce a dus la
prosperitate: Dan Gh. Teodor, Romanitatea carpato- dunăreană fi Bizanțul în veacurile V-XI
e.n., Iași, 1981, p. 21-23;
34. Cei scăpați de răzbunarea răsculaților fugiseră cu ajutorul corăbiilor și ajunși
în Africa de Nord au descris prin viziunea lor cele întâmplate în Scythia Minor; Heracliu de
către acești fugari fusese dus în eroare despre cele întâmplate în Peninsula Balcanică;
35. Istoriografia slavistă, bazată pe înlocuirea revoluției sclavilor, a romanității
răsăritene din 602 cu o invazie slavă în Peninsula Balcanică, a apreciat că acest progres în
agricultură se datorează invadatorilor slavi care erau agricultori; Gh. Stefan, Pătrunderea
slavilor la Dunărea de Jos, în Stud.cercet.ist. veche, 1, 1950, p. 69-74;
373
36. D. Adameșteanu, Pontica e Dacica, în Archeologia Class 7, 2, 1955, p. 216 și
arm.; E. Condurachi, în Histria monografie arheologică, v.I, 1954; Monezile bizantine se
găsesc, în Scythia Minor, în toate etapele istorice inclusiv din perioada lui Focas (602-610):
Histria, monografie arheologică, I, p. 465-471; E. Condurachi, Un nou tezaur de monede
bizantine, în Bul.Stiințif.Acad., 1, 3-4, 1949, p. 163-197; C. Preda, în SCIV, 23, 1972, 3, p.
375-415;
37. Nu numai Scythia Minor, dar și Tracia, Tesalia, Epirul, Macedonia, Dardania,
Moesia, Pannonia, Illiria, Dacia Traiană, toate neamurile tracice din aceste state antice
au conviețuit cu puterea romanică, în Macedonia aproape opt secole, până în 602;
38. DIVR, p. 278: “Procesul de formare a poporului român a durat aproximativ
zece secole (1 î.e.n. - 10 e.n.)”. Această perioadă este împărțită în două etape. Prima, între
secolele 1 î.e.n. - 7 e.n., ceea ce corespunde cu o dată fixă 602 e.n., când romanitatea
răsăriteană alături de armată a declanșat revoluția care a destrămat din temelii o societate
sclavagistă. Procesul de romanizare, de conviețuire a neamurilor tracice cu romanii, cunoaște
o etapă de peste șapte secole. Dar, DIVR, p. 283, prezintă a doua etapă secolele 7-10, care se
bazează pe teoria slavă despre o invazie slavă asupra teritoriilor locuite de neamurile tracice.
Situația în care se vorbește despre bilingvismul slavo-roman, despre influența masivă a
slavilor asupra romanității răsăritene, despre dislocarea romanității :âsăritene, etc., etc., aici se
regăsesc toate ipotezele lansate de către lingvistica slavă în secolul al XIX-lea. în realitate
anul 602 n-a deschis nici o etapă de conviețuire slavo- română, ci din contră o etapă de
afirmare a romanității răsăritene. Slavii meridionali bulgarii și sârbo-croații, s-au așezat după