Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

93. Lingvistica slavă dăduse un fals certificat de naștere pentru romanitatea
răsăriteană prin care se justifica tinerețea sa. Dacoromânii erau prezentați ca un popor tânăr
romanic cu o puternică influență slavă, situație în care tezaurele respective, din secolele IV-X,
nu puteau să aparțină dacoromânilor; M. Isbășescu, Inscripția de pe colanul din tezaurul de la
Pietroasa, în RFRG, I, 1957, p. 107-133; M. Mavrodinov, Le tresar protobulgare de
Nagyszentmiklos, Arch. Hung., XXIX, Budapest, 1943; I. Bamea, St. Stefănescu, Din istoria
Dobrogei, voi. IU, Bizantini, români ți bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971, p. 180-
233;
94. DRLV, p. 11-12;
1.1. . Bamea, în SCIV, XIV, 1963, 1, p. 189-195; DID, m, p. 203-211; G.
Mihăilă, în Studii fi cercetări lingvistice, XV, 1964, 1, p. 45-47;
94. G. Mihăilă, Contribuții la istoria culturii fi literaturii române vechi,
București, 1972, p. 78-103;
95. Maria Chișvași-Comșa, Săpăturile de la Bucov, în Materiale și cercetări
arheologice, IV, 1959, p. 576-578; Idem, Contribuții la cunoâfterea culturiistrăromâne in
lumina săpăturilor de la Bucov, SCIV, X, 1959, p. 80-99; A. Oțetea, resp. Istoria României,
H, București, 1962, p. 182;
96. Creștinarea dacoromânilor s-a făcut în masă, de jos în sus, începând cu
Apostolul Andrei: Ion Pachia Tatomirescu; Sfântul Ioan Cassian, A douăzeci fi patra
convorbire duhovnicească (429 d.H.), Timișoara, 1999, p. 69-72; iar creștinarea oficială în
311;
97. DRLV, p. 14; G.I. Moisescu ș.a., Istoria culturii române, I, p. 36-105; P.P.
Panaitescu, Introducere la istoria culturii românefti, București, 1969, p. 96-105; Istoriografia
dacoromânească acceptase ideea numai pentru faptul că prin ea se dădea un răspuns
agresivității maghiare care se străduia să șteargă secolele IX-X din istoria românilor. Dar,
dacoromânii nu au nevoie de astfel de interpretări, ei au o istorie legată prin rădăcinile dacice
de civilizația și cultura veche europeană;
98. Roma ridicase o columnă lui Focas: revoluția era împotriva aristocrației
greco-romane și nu a clerului;
99. Slavona bisericească a fost anume creată în așa fel încât să nu fie înțeleasă de
către credincioși, devenind astfel sfântă ca și ebraica, greaca și latina (care nu erau înțelese de
popor);
100. în timpul lui Simion, și după aceea, Peninsula Balcanică era numită Romania
de către cancelaria imperială de la Constantinopol, ceea ce confirma că aparii ne
romanității răsăritene; Charles Diehl, Figuri bizantine, I, 1969, p. 48-56;
1.1. 1.D. Negrescu, op.cit., p. 129; în timpul domniei lui Petru se manifestă o
anarhie religioasă; se încearcă regenerarea unor practici religioase “păgâne”, se manifestă
367
bogomilismul, cresc numărul monahilor și a mănăstirilor, în Tracia besii își folosesc limba lor
în biserică etc.;
102 . Petru în 967 încheie o alianță cu împăratul Nichifor Focas, de apărare
reciprocă împotriva rușilor lui Sviatoslav, care staționau în Dobrogea ca aliat al
Constantinopolului. în 968 părăsește Dobrogea, dar la vestea că Petru a murit s-a întors în
grabă în 969 și l-a capturat pe Boris n, urmașul lui Petru. Se instalează în Preslav ca un
stăpân, cu gândul să rămână pentru totdeauna. Urmașul lui Nichifor, Ion Tzemises
(armeanul), l-a alungat pe Sviatoslav iar Boris II a fost pus în scaun. Valaho-bulgaria a fost
unită cu Constantinopolul. Unificarea s-a realizat în mod festiv în biserica Sf. Sofia, în 971.