Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

20. A. Bejan, Banatul în secolele IV-XII, Timișoara, 1995, p. 57-60;
21. D. Benea, idem nota 19;
22. Marcellinus Comes, Cronica, Fontes, H, p. 359. Cronica se ocupă de
evenimentele din perioada 379-534. Vitalian, scitul, a strâns în jurul lui ostași romani, călăreți
și pedestrași din neamul sclavinilor. Vitalian cu călăreții geți, au ajuns până în vechiul Epir, în
cele două Macedonii și Tesalia. Armata lui Vitalian e formată din fiii sclavilor, a țăranilor
care forma majoritatea locuitorilor imperiului bizantin; Ioan din
360
Antiohia, Cronica, Fontes, II, p. 355-357, Vitalian getul stringe în jurul lui pe toți
nemulțumirii din Moesia, Sciția, Tracia și Macedonia, el era împotriva împăratului, care a
sărăcit poporul, și nu împotriva Imperiului; Euagrios Scolasticul (n.536), Istoria bisericească
(șase cărți), descrie evenimentele dintre anii 431-594), HI, p. 145, 1-31, Cf. Fontes, II, p. 525:
Vitalian, de neam trac, a adunat în jurul lui pe toți nemulțumiții, sclavii din Tracia, Moesia și
Sciția. Vitalian avea de gând să cucerească capitala și să înlăture tot răul din societate (acțiune
pe care o realizează Focas în 602). Vitalian era atît de puternic, în ținuturile amintite, încît nu
i se mai putea face nimic, țărănimea populația rurală adusă în starea de sclavie era alături de
el; Theophanes Confessor, Cronografia, Cf. Fontes, II, p. 591, Vitalian avea alături tot
poporul, sclavii care îl blestemau pe Anastasius pentru sărăcia care bântuia, în 517 i se alătură
“cavalerii geți” sclavii de la stânga Dunării. La toți scriitorii, care descriu evenimentele de la
Constantin cel Mare și până la Focas care destramă orînduirea sclavagistă, locuitorii
Imperiului bizantin și cei din stânga Dunării sînt numiți sclavi, după starea lor socială:
Marcellinus Comes, lordanes Procopius din Cesarea, Agathias, Pseudo-Cesarios, Theophanes
din Bizanț, Menaander Protector, Teofilact Simocata, Mauricius, Theophanes Confesor,
Geograful din Ravenna, Cronica Paschale, Nicephoros, etc.;
23. Procopius din Cesarea, Istoria secretă. București, 1972, lecturarea cărții ne
face să cunoaștem mai bine epoca lui Justinian; Charles Diehl, Figuri bizantine, II, București,
1969, p. 355-384; Edward Gibbon,Istoria .... n, p. 231-254
24. Procopius din Cesarea, Despre războaie, V, 27, 1-2, “Sclavii își aveau
sălașurile dincolo de fluviul Istru, nu departe de țărm, trăiau și pe malul drept care erau supuși
imperiului. Ei trăiesc încă din vechime în rinduială democratică și de aceea treburile lor, atît
cele prielnice cit și cele neprielnice, sînt totdeauna dezbătute de către Obște. La fel sînt
comune la acești barbari mai toate celelalte obiceiuri ale lor, încă din vechime. Cred că este
un singur Dumnezeu, făuritorul fulgerului și singurul stăpân al tuturor lucrurilor, și îi jertfesc
boi și alte animale de tot felul. Ei nu știu ce-i aceea soartă nemiloasă, nici nu mărturisesc că
ea ar avea înrîurire asupra oamenilor. Cînd îi amenință moartea, fie că se îmbolnăvesc, fie că
pornesc la război; făgăduiesc lui Dumnezeu că, dacă vor scăpa cu viață, îi vor aduce jertfă; iar
după ce scapă, îi jertfesc ceea ce au făgăduit și cred că și-au răscumpărat viața cu prețul acelei
jertfe (VH, 14,21-30). Sclavii au mult pământ, sînt lucrătorii pământului, căci cea mai mare
parte a țărmului de dincolo de Istru este locuit de dânșii” (30). Cf. Fontes, H, p. 437. Se
observă în descrierea sclavilor tradiția de a trăi în obști sătești din vechime; credința într-un
singur Dumnezeu, făuritorul fulgerului și singurul stăpân al tuturor lucrurilor, ceea ce
dovedește un sincretism religios creștin și getic într-o societate arhaică a satului getic. Acești
sclavi treceau Istrul și prădau teritoriile din sud. Nu pustiau ținuturile de acolo prin năvăliri, ci
iernau în ele, ca în țara lor de baștină, fără să se teamă de dușmani, aveau alături populația
autohtonă de același neam (VII, 40,31-45); Teofilact Simocata, Istorii, Cf. Fontes, II, p. 531,
“datorită lipsurilor de tot felul nemulțumirile cresc și în rindul armatei care era formată din
fiii țăranilor, a sclavilor, ea nu era folosită ca să lupte împotriva grupurilor răslețe de sclavi