Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

de idiomul “româna comună”. Astfel, termenii cu rezonanță slavă pe care dacoromâna și
aromâna îi posedă în comun și care prezintă particularități fonetice asemănătoare, aparțin
“vechii slave” deoarece au pătrunsîn “româna comună” înainte de secolul al X-lea. Deci,
numai termenii din dacoromână și aromână determină existența “vechii slave” chiar dacă nu
sînt atestați în limbile slave vorbite. Prin acest raționament s-a “dovedit” că la nordul Dunării
slavii au fost asimilați de către dacoromâni, și astfel se explică termenii din “vechea slavă”,
cu toate că istoria nu consemnează nici o conviețuire slavo-română;
6. Pentru lingvistica slavă epoca veche era considerată perioada
secolelor VII-
359
X. Nu se cobora dincolo de acest prag deoarece se aprecia că idiomul tracic a dispărut;
7. A. Meii let, Le slave commun, Paris, 1934; Andre Vaillant, Grammaire
comparee des langues slaves, Paris, 1950,1956;
8. Al. Rosetti, op.cit., p. 58 este prezentată o listă de cuvinte considerate că
aparțin “vechii slave” numai pe criteriul că ele au fost găsite în dacoromână și aromână,
apreciate ipotetic că au fost luate de la slavi înainte de desprinderea de idiomul romanic
“româna comună” în secolele VII-X;
9. “Vechea slavă” aparținea de fapt idiomului vorbit de neamurile tracice înaintea
sosirii slavilor pe aceste teritorii. Acest raționament, în slavistică, nu putea fi luat în calcul
deoarece istoria începea în secolul VII, pentru slavii meridionali. De aceea Mladenov,
Geschichte der bulgarischen Sprache, Berlin-Leipzig, 1930, p.53, spune: Limba bulgară
literară actuală are la bază alt dialect decît vechea slavă; I.D. Negrescu, Limba slavă veche,
București, 1961, p. 41;
10. Al. Rosetti, op.cit., p. 50, vezi infra 8.14;
11. Vezi cap. 4;
12. Al. Rosetti, op.cit., p. 47;
13. Din volumul Unione missionaria del Clero in Italia,! GrandiMissionari,
Seconda Serie, Roma, 1940, p. 9-37; Fr. Dvomik, Les Slaves, Byzance et Rome, în Travaux
publies par l’Institut d’dtudes slaves, IV, Paris, 1926; Anuarul Uniunii Misionare a Clerului
unit din România, Oradea, 1940, p. 39-71;
14. Chirii răspunse: “Nu trimite Dumnezeu tuturor ploaie, și soarele nu luminează
la fel, cu lumina sa, tuturor neamurilor? De ce să ne oprim la trei limbi și să cerem tuturor
celorlalte popoare să fie surde și mute? Dumnezeu ar fi sau un becisnic care n-ar putea să facă
pe aceste neamuri să vorbească pentru a-1 lăuda, sau un pizmătăreț care n-ar voi? Noi
cunoaștem numeroase popoare care au scrisul lor și proslăvesc pe Dumnezeu în graiul lor: pe
Armeni, pe Perși (adică pe Sirienii orientali), pe Abasgi, și pc Ibcri (sau Georgieni), pe Sogzi,
pe Geți și pe Avari, pe Khazari, pe Arabi, pe Egipteni (sau Copți), pe Sirieni și pe mulți alții”:
Anuarul Uniunii Misionare a Clerului unit din România, p. 52;
15. Idem, p. 56;
16. Viața monahală avea o tradiție străveche în Tracia, Macedonia, Sciția și la
nord de Dunăre (cu centrul în Sarmiscgetuza);
17. în realitate nu se putea explica numărul mare de cuvinte nelatine găsite în
bulgară și dacoromână, prin “vechea slovenă”, s-a căutat o altă soluție;
18. Prin această ipoteză s-a creat “vechea bulgară” și “vechea slavă”;
19. D. Benea, Dacia sud-vestică, în secolele III-IV, Timișoara, 1996, p. 61- 64;
Idem, Limigantes et argaragantes, în AUT, NS, IV/1992, p. 143-156; Ibidem, în AUT, NS,
V/1993, p. 133-140;