Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

izolarea ei în continuare ar aduce mari prejudicii viitorului Europei.
Capitolul 8
1. Al. Rosetti, ILR, III, 1964, p. 46-47. Prin “descoperirea” vechii slave cărturarii
slaviști au mai lansat ipoteza că în nordul Dunării dacoromânii au asimilat pe slavi iar în
sudul ei au învins slavii. Pe baza ipotezei că ar fi existat “vechea slavă” N.S. Deijavin (din
ordinul lui Stalin), scrie cartea Slavii în vechime. București, 1949, prin care plasează slavii în
toată Europa, de la izvoarele Dunării, Bavaria, Hamburg, Magdeburg, Halle, Merseburg,
Jena, Erfurt, Gotha, Gdttinberg, Gezofeld, Fulda, Bauberg, NUrenberg, Danauworth, la
Dunărea mijlocie, Carpați, Vistula și Marea Baltică, etc,, p. 28-29. Toate teritoriile locuite de
neamurile nord tracice, pe baza “vechii slave”, 358
au fost plasați “slavii”;
2. Al. Rosetti, op.cit., p. 27-32; Idem, “Romanoslavica”, vol.I; G. Ivănescu,
“Romanoslavica”, vol.I, Cele mai vechi influențe ale romanității balcanice asupra slavilor,
p. 51; I. Bărbulescu, Individualitatea limbii române fi elementele slave vechi, București,
1929;
3. Al. Rosetti, op.cit., p. 29; N.S. Derjavin, op.cit., p. 22-28; Niederle, Archiv jur
slavische Philologie, p. 307 și urm.: slavii au coborît în regiunile dunărene în secolele V-VI.
“în veacul al VI-lea, în perioada luptei aprige a slavilor cu Bizanțul, a avut loc o migrare în
masă a triburilor slave în Peninsula Balcanică”: Al. Rosetti, op.cit., p. 29, Cf. P. Tretiacov,
Studii, an. 4, 1951, p. 73; începând cu secolul al XIX-lea, a doua jumătate, și secolul al XXlea
pe baza ipotezei existenței “slavei vechi” s-a construit un eșafodaj uriaș pentru slavistica
europeană. S-a insistat foarte mult asupra faptului că “Slavii nu au rămas mult timp numai la
nordul Dunării, ei în curînd au pătruns pînă în Adrianopol (secolul al VI-lea), iar apoi au dus
departe către sud incursiunile lor: în secolul al VI-lea și al VH-lea, Peninsula Balcanică, pînă
la insulele Mării Egee, e ocupată de slavi, iar dominația bizantină mai este menținută numai
în cîteva cetăți întărite de pe litoralul dalmatin”: Al. Rosetti, op.cit., p. 30; N.S. Derjavin,
op.cit., estimează cifra slavilor, care au participat la această invazie, la peste un milion.
Numai că istoria nu consemnează existența slavilor în epoca amintită și nici despre o invazie
slavă asupra teritoriilor din sud de Dunăre pînă la Marea Egee (vezi supra, cap. II);
4. E Miklosich, Beitrăge zur Lautlehre der rumunischen Dialekt, Vocalismus,
I,njn, Consenantismus, I,II. Lautgruppen, Wien, 1881, 1882, 1883, lucrarea a consolidat
teoria lingvisticii slave despre geneza romanității răsăritene;
5. Al. Rosetti, op.cit., p.57-59: “Vocabularul de origine slavă al limbii române
poate fi privit din punct de vedere cronologic sau ținîndu-se seama de caracterul cărturăresc
sau popular al termenilor respectivi. Criteriul cronologic. Sînt trei categorii de cuvinte: a)
cuvinte vechi, intrate în limbă între secolul al VI-lea și al XII-lea, în această categorie intră
cuvintele considerate că aparțin “vechii slave”; b) cuvintele intrate în secolul al XHI-lea, în
momentul organizării statelor românești de la nordul Dunării și c) cuvintele intrate în limbă
după secolul al XHI-lea (venite din sîrbo-croată, bulgară, ucraineană, rusă, etc.). Slavistica
fixează două posibilități pentru a împărți termenii slavi după criteriul cronologic a) termenul
trebuie să fie atestat în dacoromână și aromână ceea ce constituie un indiciu de vechime a
termenului și poate fi considerat că aparține “vechii slave”. Populațiile tinere care au dus prin
migrare aromâna în Peninsula Balcanică au fost semnalate la sfârșitul secolului al X-lea între
Prespa și Kastoria, în persoana unor cărăvănari (Bogrea, BSO, VII, p. 50); “Lingvistica slavă
folosește secolul al X-lea pentru a justifica epoca în care aromâna și dacoromâna s-au separat