Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

h) Pentru faptele morfologice, concordanța numai structurală (nu și materială și
funcțională) nu dă certitudinea, ci numai posibilitatea înrudirii.”;
46. în sudul și nordul Dunării limba poporului, limba vorbită de către băștinași în
Tracia, Tesalia, Macedonia, Epir, Moesia, Dardania, Dacia, Panonnia, Illiria, era idiomul
romanității răsăritene “tracoromanică” vorbită de către dacoromâni, meglenoromâni,
istroromâni, macedoromâni, dalmați și albanezi, populațiile slave alogene bulgarii, sîrbii și
croații formau enclave în oceanul tracoromanic;
47. Lui A. de Cihac nu i se poate imputa nimic, este primul lexicolog care aplică
în practică teoria lingvisticii slave privind geneza limbii române (Dictionnaire d’ețymologie
daco-romane,Francforta/M, 1870-1879). Dicționarul luiH. Tiktin apăruse în 1903,
Rumănisch-deutsches Wdrterbuch, București;
48. D. Macrea,Probleme ..., p. 70-71; B.P. Hasdeu, EMR, III, p. XLVI-LVII1,
contribuie la soluționarea problemei prin lansarea teoriei “circulația cuvintelor valoarea lor
circulatorie” “fondului principal de cuvinte”. Vezi: G. Ivănescu, ILR, Iași, 1980, p. 26-29 și
nota 1. Se argumenta că formele gramaticale sânt cele mai rezistente într-o 357
limbă, în limba română dintre formele gramaticale una este de origine slavă: vocativul
feminin în o. Caracterul romanic al limbii române nu era pus la îndoială: M. Meyer- Klibke,
în Rumănisch und Romanisch (MSL, Seria IU, Tomul V, București, 1930, p. 1- 30; G.
Ivănescu, op.cit., p. 29: Toate limbile romanice sunt la fel de latine și mai ales la fel de
romanice. Studiile ofereau soluții dar cauza numărului mare de cuvinte, așa zise slave, din
limba română nu era clarificată;
49. Cauza se găsea în teoria lingvisticii slave despre geneza limbii române, în
acceptarea ipotezelor fixate pentru elaborarea ei;
50. Vezi nota 45;
51. T. Papahagi, DDA;
52. Teoria aparține celor două teze despre geneza romanității răsăritene: a
romanității pure și a teoriei slave care au înlocuit lexemele tracice cu o nouă etichetă “așa zise
slave”; A. Berinde, Macedoarmânii IV, în “Clio'’, An. IU, nr. 2-4, 1994, Timișoara, p. 24-26;
53. Cele două teze (nota 52) vorbesc despre romanizare, concentrând spațiul
tracic în general la zona Dacia, neglijând complet spațiul tracic istoric din nordul Dunării
(care nu era sub stăpânire romană) și din Peninsula Balcanică până la Anatolia: vezi supra
cap. II; V. Pisani, L’indo-europeen reconstruit, Lingra, VII, 1958, p. 344: prin “latina
vulgară” trebuie să înțelegem limba graiurilor locale, diversificată după provincii după
idiomul autohtonilor,
54. G. Ivănescu, op.cit., p. 21-29: Originea latină a limbii române “Nu limba
latină constituie punctul de plecare a limbii române. Punctul de plecare este idiomul tracic
peste care s-a suprapus cel romanic. Dupăl.U. Schuchardt, structura limbii române este cu
totul altul decât cel ai latinei, datorită moștenirii tracice”;
55. A. Vraciu, op.cit., p. 82;
56.1.I. Russu, ER, 1981, Opera marelui cărturar a deschis noi orizonturi în
cercetarea elementului autohotn din limba română;
57. Idem, op.cit., p. 245-426;
58. Idem, Limba traco-dacilor, 1959, p. 125;
59. Abia acum se vor putea aplica în mod creator criteriile stabilirii elementelor
de substrat pentru idiomul romanității răsăritene, elaborate de către Academia Română. Vezi
nota 45;
60. Cultura europeană nu poate fi cunoscută neglijând zona arhaică veche,