Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

p. 37-70: Problema elementului lingvistic preroman în etnogeneză, studiu profund cu bogată
bibliografie;
29. D. Detschew, Die dakischen Pflansennamen, Sofia, 1928; Ibidem,
Charahteristik der thrakischen Sprache, Sofia, 1952; Ibidem, Die thrakischen Sprachreste,
Wien, 1957; VI. Georgiev, La toponymie ancienne de la Peninsule Balkanique et la these
mediteraneenne, Sofia, 1961; Idem, Introduzione alia storia delle lingue indoeuropee, Roma,
1966;
30. A. Vraciu, Limba daco-gefilor, 1980;
31. VI. Georgiev, Trakijskijat ezik, 1959, p. 3, 84;
32. C.B. Stefanoski, Limba traco-dacă fondul limbilor indo-europene, Timișoara,
1995; Idem, Pelasgi, Tetova, 1997; A. Berinde, Macedoarmânii (IV), în “Clio”, An. m, nr. 2-
4, 1994, Timișoara, p. 24-26;
33. N.P. Vaidomir, Originea tracă a macedonenilor preromani, 1943; Idem,
Mărturii ale antichității privind limba macedoaneană, 1986; VI. Georgiev, Tendințe
convergente în limbile vechi din Peninsula Balcanică și Asia Mică de nord-vest, 1978; D.C.
Samaris, Mi grafia tracă în Macedonia, 1983; Ivan Duridanov, Observații despre influența
greacă asupra limbii trace, 1978; V. Barbă, Aromânii o minoritate națională care își cere
drepturile, 1978; Th. Capidan, Aromânii. Dialectul aromân, Studiu Lingvistic, București,
1932; Pericle Papahagi, Graie aromâne, București, 1905; Tache
355
Papahagi, Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București, ed. 1974; Gustav
Weigand, Die Aromunen, Leipzig, 1895; Idem, Rumănen und Aromunen in Bulgarien,
Leipzig, 1908; Idem, Rumanen und Aromunen in Bosnien, Leipzig, 1908; Idem, Die
Aromunen in Nord-Albanien, Leipzig, 1910; M. D. Peyfuss, Chestiunea aromânească, 1974;
Lingvistica slavi, elaborați în sec. XIX, considerând aromâna un dialect neolatin a rupt
legiturile ei cu ridicinile autohtone tracomacedonene: Fr. Miklosich, Beitrâge zur Lautlehre
der rumunischen Dialekte, Wien, 1881-1883;
34. G. Mihăilă, op.cit., p. 140; I. Bogdan, Scrieri alese, București, 1968,
p. 586;
35. Se știe ci la baza limbii slave vechi, dupi Miklosich, a stat limba slavilor
panonici: “vechea sloveni”, care a fost apoi pirisiti, în urma studiilor de la sfârșitul secolului
XIX și începutul secolului XX; V. Jagid, Entstehungsgeschichte der kirschenslavischen
Sprache, Berlin, 1913; A. Leskien, Grammatik der altbulgarischen (altkirchenslavischen)
Sprache, Heidelberg, 1919; Idem, Handbuch der altbulgarischen (altkirchenslavischen)
Sprache, Weimar, 1910; Sintagma “vechea sloveni” a fost înlocuiti cu “vechea bulgari” prin
care se putea explica mai bine împrumuturile slave din limba români;
36. Nimeni nu neagi acest adevir, numai ci, lingvistica slavi a blocat apropierea
dintre istorie și lingvistici, în general;
37. Al. Rosetti, ILR, p. 294: româna este o limbi romanici care a suferit o
puternici influenti slavi meridionali. Elementul slav este masiv reprezentat în români prin
bulgari;
38. Condifiile social politice au determinat ca istoria acestor popoare si fie
cunoscută mai greu, față de Occident. Si nu uitim,în ultimele secole trei imperii aveau ațintite
în această direcție lancea lor expansionistă;
39. A. Vraciu, Limba daco-geților, Timișoara, 1980, p. 63-91; VI. Georgiev,
Raporturile dintre limbile dacă, tracă și frigiană, în StCL II, 1960, p. 39-58; A.R. Crossland,
The Dacian and Thracian languages in the context of general Indo-European dialectology