Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Corifeii Școlii ardelene, M. Kogălniceanu, Alecu Russo, Cezar Boliac, B.P. Hasdeu, Gh.
Asachi, C. Stamati, D. Bolintineanu, Mihai Eminescu etc. prezentau pe lângă conștiința latină
și cea autohtonă dacică. Cartea se vrea prima schiță de prezentare a istoriei românilor prin
cele două componente fundamentale trace și romane. Printr-o prezentare obiectivă a istoriei
dispare “romanomania” și “dacomania” dăunătoare cunoașterii istoriei romanității răsăritene;
78. J.E. Thunmann, Untersuchungen iiber die Geschichte der ostlichen
europăischen Vdlker, I, Leipzig, 1774, p. 169-366;
79. J.B. Kopitar, Jahrbâcher der Literatur, Vtena, XLVI, p. 59-106;
80. P.J. Safarik, Slavische Alterthilmer, Leipzig, I-II, 1893-1894;
81. Fr. Miklosich, Die slavische Elemente im Rumunischen, în DAW, XII, 1862,
p. 1-70;
82. De la Dimitrie Cantemir și Stolnicul C. Cantacuzino și până în zilele noastre
nimeni n-a negat moștenirea tracică, pe lângă cea latină, când se vorbea de neamurile
romanității răsăritene. Teoria lingvisticii slave, lansată în secolul al XIX-lea, a diminuat
importanța elementului tracic în structura idiomului romanității răsăritene;
83. G. Weigand, Albanische Einwanderung im Siebenbiirgenm în BalhA, IU,
1927, p. 208-251; D. Macrea, Probleme ..., p. 281;
84. A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler, în Revista pentru istorie, arheologie și
filologie, V, LIV, 1883-1885 (IV), p. 559-564 argumentează că dacoromânii și aromânii sunt
două popoare diferite cu limbi deosebite dar înrudite; I. Coteanu, LR, XIII, 1964, p. 346, când
vorbește de româna comună primitivă o numește “tracoromanică”; Idiom vorbit pe o arie
întinsă, în toate teritoriile tracice ocupate de romani. A fost limba marilor mase ale populației
din Bazinul carpatic și până în Peninsula Balcanică. Graiul care asigura unitatea limbii era cel
autohton. I. Siadbei, Contribuții la studiul latinei orientale (IV), Asupra elementului latin din
neogreacă, SCL, XII, 1961, p. 495-513; P. Skok, Zum Balkanlatein, în Zeitschrift romanische
Philologie, L, IV, 1934, p. 175-215;
351
85. Idiomul nord tracic era unitar, dar diversificat dialectal în funcție de teritoriile
istorice tradiționale în care locuiau vorbitorii: Oltenia, Banat, Cîmpia Tisei, Crișana,
Maramureș, Ardeal, Bucovina, Moldova, Basarabia etc. Prin suprapunerea idiomului romanic
s-a păstrat unitatea limbii prin elementul autohton tracic. în ținuturile neocupate de romani se
vorbea în continuare limba străveche așa se explică elementele lexicale arhaice trace în
Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina etc., cunoscând însă pe lângă influența latină și una alogenă
mai pronunțată;
86. Idiomul tracomacedonean a cunoscut influența romanică cu 250 de ani mai
devreme decât nord tracica cu toate acestea și-a păstrat structura arhaică a limbii, civilizația și
cultura materială și spirituală, regăsite astăzi;
87. Meglenii, purtătorii civilizației agropastorale arhaice din Tracia, au avut o
cultură populară materială și spirituală și o limbă unitară până la sosirea otomanilor, P.
Papahagi, Meglenoromânii, I, p. 11-24; Th. Capidan, Meglenoromânii, I, p. 10, 27 etc.;
88. Istrienii și dalamțienii erau răspândiți în Bosnia, Slovenia, Dalmația, Croația,
Istria, etc., ei făceau legătura, în antichitate, dintre ținuturile Veneția și Niș; TDR, 1984, p.
550-554; dacă ținem seama de elementul autohton din structura romanității răsăritene trebuie
considerată dalmata și albaneza ca făcând parte din ea; LI. Russu, ER, p. 93-96; Raporturile
între illiră, traco-dacică și albaneză;
89. G.D. Iscru, Geto-dacii. Națiunea-matcă din spațiul carpato-danubobalcanic,
București, 1995, p. 75-84; Considerații privind locul și rolul geto-dacilor în