Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

din cultura Gârla Mare, sau anumite semne pictate pe pereții peșterii Gaura Chindiei de la
Pescari, care au fost considerate ca fiind decor, alcătuiesc de fapt o scriere silabică însoțită
uneori de ideograme. Această scriere , ale cărei texte au fost redactate într-o limbă indoeuropeană
înrudită îndeaproape cu hitită și luviana și care constituie precursoarea limbii gerodacice
ce reprezintă din punct de vedere grafic o fază arhaică a scrierii linearului A
(descoperită în Creta), ale cărei texte sunt redactate în limba luviană. Această scriere este
înrudită cu scrierea din Cultura Harappa din Valea Indului ale cărei texte după demonstrația
mea sunt redactate în limba hitită arhaică”: V. Mihai, p. 105;
339
68. Vezi în acest sens: L. Lipin, A. Belov, Cărfile de lut, București, 1960; S.
Andronescu, Cadmos. Scurtă istorie a scrisului, București, 1966, S. N. Kramer, Istoria începe
la Sumer, București, 1962; C. W. Ceram, Zei, morminte, cărturari, București, 1968; V Mihai,
op. cit. p. 105;
69. Viorica Mihai, op. cit., p. 106; S. Păun, op. cit., vezi nota 41;
70. Idem, ibidem, p. 118 unde redă descifrarea figurinei prezentate, iar la p. 118
spune "... pe scara dezvoltării scrierilor cea mai veche este scrierea din cultura Harappa, după
care urmează scrierea din nordul Siriei și scrierea din cultura Gârla Mare după care se
situează scrierile linear A și hieroglifică hitită. Toate provin dintr-o scriere comună apărută
din necesitatea indoeuropenilor de a comunica între ei. în acest caz scrierea cultura Gârla
Mare oferă cheia descifrării scrierii linear A”;
71. VI. Dumitrescu, Arta culturii Cucuteni, București, 1979, p.95; Mircea
Petrescu- Dîmbovița, Cultura Cucuteni în context european, în Noi Tracii, nr. 20, nov. 1984;
72. VI. Dumitrescu, op. cit., p. 95;
73. Ioan Rodean, Enigmele pietrelor de la Sarmisegetuza, București, 198, p. 174-
218;
74. Dumitru Berciu, Contribuții la problemele neoliticului în România, în lumina
noilor cercetări, București, p. 410-411;
75. C. Ncicescu, Inscripții atestate pe statuete de lut nr. 192 fi 193 descoperite pe
cursul râului Mureș, în Noi Tracii, nr. 123, feb. 1985 și nr. 125, april 1985;
76. Ștefan Andriescu, în Noi Tracii, nr. 119, act. 1984. Observația poate fi
generalizată la râurile mai importante din sudul și nordul Dunării. Dunărea, cu bazinul ei
hidrografic, devenise lăcașul unei civilizații încă din neolitic. Pe terasele și malurile râurilor
Tisa, Timiș, Someș, Mureș, Arieș, Crișurile, Olt, Șiret, Prut, Nistru, Bistrița, etc. s-a dezvoltat
o cultură materială și spirituală autohtonă păstrată până în zilele noastre, prin civilizația
satului. în această parte a Europei se poate vorbi, încă din neolitic, despre o civilizație a
râurilor,
77. Idem, ibidem, p. 119;
78. N. Densușianu, op. cit., p. 544-548: “între Etrusci și Romani au existat încă
din cele mai vechi timpuri o unitate de religiune și o mare afinitate de rasă”. întreaga regiune
a Mediteranei, cuprinsă între Italia, Corsica, Sardinia și Sicilia, aveau în vechime numele de
marea Tursenică”. A existat un strat considerabil din o veche populație tursenă în părțile de
nord ale Dunării de jos și ale Mării Negre”. “Agathyrși și Etruscii ne apar, de altminterea, în
multe privințe, ca două popoare, ce avuse o dată aceeași civilizație comună”; Larissa
Bonfante, Civilizația etruscilor, București, 1996;
79. N. Densușianu, op. cit., p. 175;
80. C. B. Stefanoscki, Pelasghyi, Tetova, 1997, p. 72-74;
81. Vladimir Colin, Povestea scrisului. București, 1966, p. 68,