Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

epigraphische Mitteilungen, Viena, XIV, 1984, p. 392, nr. 84; G. Seure, Revue des etudes
anciennes, Paris, XXII, 1920, p. 11-12; D. Tudor, Oltenia romană, ed. Ii-a, 1958, p. 416;
31. G. Seure, a dat traducerea: “lui Brolythrihis, fiul lui Driazis, născut la
Xrralcs”, iar D. Decev, Sarachreste, p. 93-166, descoperă trei nume proprii trace;
32. Barislav Stefanoski (R. Macedonia), Simpozionul internațional dedicat zilei
naționale a României, 27-29 Noiembrie 1992, Timișoara, comunicarea: Descifrarea unor
inscripții tracice', Idem, Limba traco-dacă, fondul limbilor indo-europene, Timișoara, 1995,
p. 64-65;
33. Tezaurul poporului dacoromân, cel mai comentat și analizat, numit “Cloșca
eu puii de aur” deținea întâietatea mondială în privința greutății până când, în 1923, în Egipt,
a ieșit la iveală mormântul intact al faraonului Tutankhamon (1333-1325 î.e.n.); Li viu
Mărghitan, Zece Tezaure carpatine, București, 1988, p. 63-73;
34. Al. Odobescu, Opere, IV, Tezaurul de la Pietroasa, 1976, p. 1005-1064, vezi
în anexă studiul lui Gh. Diaconu;
35. Cezar Boliac, Trompeta Carpaților, 1870, nr. 876, p. 3: “zică oricine ce va
zice, svâ.'colească-se oricât vor putea arheologii noștrii, vasele de la Pietroasa sunt
336
vase dace, cu stil dacic, pentru un cult din Dacia”. Iar în Trompta Carpafilor, nr. 939, An.
1871, p. 3-4, după ce face o serie de comparații, referitoare la inscripție, zice: "... de la aflarea
ei și până astăzi eu am crezut-o ș-o cred încă dacă”,; vezi, N. Copoiu, F. Oleteanu,
Hermeneutica tezaurului de la Pietroasa, în Noi Tracii, act.-noev., 1982;
36. N. Densușianu, Dacia preistorică, p. 438;
37. N. Densușianu, idem, p. 430;
38. Virgil Oghină, în Noi Tracii, nr. 124, 1985;
39. N. Densușianu, op. cit., p. 434;
40. Arta creștină, voi. H, 1988, p. 89;
41. Scrierea arhaică era păstrată din generație în generație de către călugării
autohtoni. Silvia Păun, Identități europene, inedite, Italia-România, București, 1996, p. 18-19
prezintă “grafia semnelor răbojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi din Europa-Africa-
Asia Mică” (figura 56). Semnele grafice, folosite în preistorie, reflectă o uimitoare
similitudine, până la identitate, pe o arie geografică întinsă. Aceste semne fac parte “din
marea masă a unei scrieri preistorice”, ce conținea foarte multe semne, din care, mai ales
populațiile migratoare și-au ales cele mai apropiate foniei lor”. B. P. Hașdeu, ICR, Un alfabet
mongol în Dacia, p. 541-544; Idem, ibidem, Alfabetul dacic al lui Dekeneu, p. 545-563;
42. Liviu Măeghiran, op. cit., p. 73-80;
43. Idem, p. 80;
44. Idem, p. 80-81; Arta creștină, vol. n, p. 38-43; Victor Fizeșian, Primul
document epigrafic în limba română, secolul al IX-lea), Timișoara, 1978;
45. Arta creștină, Vol. n, p. 38-43: Inscripții cu litere grecești se află pe vasele nr.
9,10 și 21; inscripții runic pe obiectele nr. 3,4, 5,6,7, 8,9, 10,11,15,16, 17,22 și 23, în total 14
obiecte, pe cinci dintre ele se repetă inscripția;
46. Arta creștină, II, p. 42;
47. Comeliu Rus, în Noi tracii, XXI, nr. 209, martie, 1992; V. Fizeșian, art. Cit.,
p. 8: Buiela puternic cu toate drepturile, conducător de oști preaputemic, domn deplin;
48. Arta creștină, II, p. 41;
49. C. Velccscu, Inscripțiile atestate pe Cornul de aur 17 și baza Potirului 23,
obiecte ce fac parte din Tezaurul de la Sânnicolau Mare, în Noi Tracii, nr. 110, ian., 1984: