Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

10. Francesco Griselini, încercare de istorie politică fi naturală a Banatului
Timifoarei, Timișoara, ed. 1984;
11. J. Thunmann, Untersuchungen iiber die Geschichte der ostilichen
europăischen Volker, L Leipzig, 1774;
12. Jemej Bertolomeu Kopitar, Albanische, walachische und bulgarische
Sprache, JahrbUcher der Literatur, Viena, XLVI;
13. P. J. Safafik, Slavische Alterthiimer, I-II, 1843-1844, Leipzig;
14. Fr. Miklosich, Die slavischen Elemente in Rumunischen, Viena, 1862
15. Idem, n. Die romanischen Elemente im Albanischen, Viena 1871; Idem, Die
Wanderungen der Rumune in den dalmatinischen Alpen und de Karpaten, 1880; idem,
Beitrăge zur Lautlehre der rumunischen Dialekte, I-V Heft, 1881-1883;
1. .1.1. Russu, Etnogeneza românilor, 1981, p. 41-42;
17. Idem,Limba traco-dacilor, 1959, p. 128, în legătură cu sintagma dispariției
limbii tracilor spune: “... chiar dacă n-ar exista nici un indiciu și nici o urmă din limba tracodacilor,
afară de amintirea numelui lor pe aceste meleaguri, logica istorică ar spune că
elementul preroman indo-european al limbii române vine de la aceste populații autohtone,
alcătuind baza etnico-socială a provinciilor unde s-au format limba și poporul român”;
18. Idem, Etnogeneza românilor, 1981, p. 29, despre operația de “lotizare”
335
spune: “... alături de limba română cu cele patru dialecte ale ai există al doilea termen de
comparație: sursa din care s-au primit elementele lexicale: latina, slava, greaca, turca,
maghiara, germana etc. în cele mai multe cazuri, derivarea (etimologia)era o simplă
constatare a unei echivalente. Se vede azi că o parte din cuvinte au fost clasificate greșit,
vârâte în niște “rubrici” lingvistice cărora nu le pot aparține sub nici un motiv”: expunerea
este elocventă;
19. La început, pe baza unor ipoteze, s-au identificat așa zisele cuvinte slave în
română și abia după aceea, aceste concluzii, au contribuit la interpretarea istoriei și
arheologiei care trebuia să le sus(ină. în istorie s-a inventat “invazia slavă” din secolul VII,
care de fapt n-a existat;
20. Teoria lansată de către lingvistica slavă pentru argumentarea romanității
răsăritene, este acceptată și azi;
1.1. . I. Russu, Etnogeneza românilor, p. 37-70;
22. Idem, Limba traco-dacilor, p. 50;
23. B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. L D, III, ed. 1972/
74/76, București; idem, Istoria critică a românilor, București, 1984; Idem, Cuvente den
Bătrâni, I, II, DI, ed. 1983-1984;
24. Gr. G. Tocilescu, Dacia înainte de romani, București, 1880;
25. A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. A IV-a, 1/1985,
H/1986, III/1988;
26. Th. Antoescu, Dacia Patria primitivă ariană, București 1901;
27. N. Densușianu, Dacia preistorică, București, ed. 1986;
28. Vasile Pârvan, Getica, București, ed. 1982; Idem, Dacia, ed. a treia, 1958;
29. Inscripțiile tracice se împart și ele, la rândul lor, în mai multe categorii: scrise
cu litere grecești și latine și foarte multe cu diferite semne arhaice. Vezi: Viorica Mihai,
Puncte de vedere privind scrierea dacilor, în Analele de istorie, XXV, 1, 1979, p. 95-129;
30. Gr. G. Tocilescu, Monumente epigrafice fi sculpturale, în Arheologisch-