Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

39.1. Nenițescu, De la românii din Turcia europeană. Studiu etnic fi statistic
asupra românilor, București, 1895; S. Romanski,Macedoromânii ed. Ii-a, București, 1996;
Th. Capidan, Macedoromânii, București, 1942; G. Weigand; Die Aromunen, Leiptzig, 1895;
M. D. Peyfuss, Chestiunea aromânească, București, 1994, p. 11-17;
40.1. Nenițescu, op. cit., p. 461-471; Th. Capidan, op. cit., p. 106-114; M. D.
Peyfuss, op. cit., p. 13-14; G. Weigand, Die Sprache der Olympo-Wlachen, Leipzig, 1888, p.
13-15;
41.1. Nenițescu, op. cit., p. 537-550; De la Jonquiire, Hist- de/, 'emp. Ottom., Paris,
1881, p. 426-450;
1.1. . Nenițescu, op. cit., p. 585-525;
43. I. Nenițescu, op. cit., p. 447-460; Hristu Cândreanu, Un oraș dispărut
Mascopole, în Istorii neelucidate, 1985, p. 122-134; Sfânta Sofia din Constantinopol a fost
înălțată de mâna acestor minunați și renumiți arhitecți și constructori;
44. Ibidem, p. 410-433;
45. Ibidem, p. 551-565;
46. A. Berinde, Macedoarmânii, I, în “Clio”, Timișoara, an n, nr. 6-7, iulieaugust,
1993, p. 7-8; C. S. Timoc, Tragedia românilor de peste hotare, Timișoara, 1994 și
anexa;
47. Romanitatea răsăriteană fluturând o doctrină neadecvată, care servea
interesele altora, a avut mult de pătimit; A. Berinde, Macedoarmânii I, II, în “Clio”,
Timișoara, an n, nr. 7-8, iulie-august, 1993, p. 7; nr. 9-12, p. 23-25;
48. N. Djuvara,La diaspora aroumanie auxXVHP"*-etXIX i ’“siecle,în voi.
Aroumains, p. 95 și urm.; M. D. Peyfuss, DieDruckerei von Moschopolis, 1731-1769,
Buchdruck und Heilligenverehrung im Erzbistum Achrida, Wien, 1989; D. Popovici,
Aromânii ca negustori în secolele XVII-XVIII în Serbia și înAustro-Ungaria,București, 1934,
p. 168; M. D. Peyfuss Chestiunea aromânească, p. 26-27; E Ch. L. Pouqueville, Călătorie în
Grecia aromânii și metropola lorMosopole la sfârșitul secolului alXVIII- lea, Voyage de la
Grece, v. I-V, ed. a Il-a, Paris, 1826-1827: erudit francez, consul al lui Napoleon pe lângă
Aliați apoi consul general la Patras;
49. Se ducea o luptă de atragerea Aromânilor de o parte sau alta. în Principate se
considera că “Românii din Macedonia nu sunt greci ci sunt români”: D. Bolintineanu,
"Călătorii", vol. II, București, 1968, p 323. Se urmărea alipirea lor la statul român. Dar tot D.
Bolintineanu (p. 151) era de părerea: “Ceea ce credem noi că toți acești 330
români ar trebui si faci este de a-și păstra cu sfințenie limba și datinile române, oricare ar fi
soarta ce viitorul le păstrează”. Era propagată ideea că și macedoarmânii aparțin în mod
organic “românismului”. Se urmărea ca în Principate să se aducă un număr de tineri aromâni
care să se pregătească în limba lor națională aromânească și să devină învățători, preoți,
conducători în satele și orașele lor și să se lupte pentru autonomie și afirmare națională (vezi
memoriul lui Anastasie Panu către Napoleon m). în realitate se creaseră școli românești și nu
aromânești, ceea ce a favorizat reproșurile grecilor, bulgarilor și sârbilor,împotriva unui
imperialism românesc. Politica cercurilor guvernamentale bucureștene față de problema
aromânilor a avut un caracter contradictoriu și echivoc: S. Brezeanu, G. Zbuchea, Introducere
în istoria românilor sud-dunăreni, în “Românii de la sud de Dunăre”, Documente, Arhivele
Naționale ale României, 1997, p. 23;
50. E. Siupiur, Școală și carte pentru bulgari, în Seria “Colocvii”, Contribuția
românilor la îmbogățirea tezaurului cultural în Balcani, Fundația Culturală Română, p. 41-48;
Aromânii erau foarte departe de performanțele bulgarilor. S-a acționat mai mult pe