Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0
socială și politică prin autoadministrare formă pe care Heracliu o perfecționează și o plaseazăși în Asia Mică;217. G. Ostrogosky, idem, p. 231-240; DID, II, p. 440; S. Brezeanu, op. cit. p. 44-45; Charles Diehl, Istoria, p. 58-62;218. Fontes, n, p. 621; în 680 sub Constantin IV și apoi în 685 sub Justinian E, s-a recunoscut forma de administrare de către autohtonii ținutului Sciția Minor și primește șiaceastă provincie istorică denumirea de themă, formă nouă de organizare, a “țărilor” careaparțineau Imperiului Bizantin, începută de către Focas; Această recunoaștere esteconsiderată de către istoriografia slavă ca dată a formării statului bulgar: vezi cap. 9;219. Lingvistica slavă, pe baza ipotezelor folosite, considera că romanitatearăsăriteană s-a risipit în marea masă slavă formându-se enclave în oceanul slav. în prezentipoteza este golită de con(inut; N-a existat nici o ofensivă slavă în 602;220. Dan Gh. Teodor, Romanitatea carpato-dunăreană și Bizanțul în veacurileV-XI e.n., Iași, 1981, Romanitatea răsăriteană nu s-a născut numai în Dacia, cum susține tezapurismului roman, ci în toate teritoriile locuite de neamurile trace;221. I. I. Russu, Elemente traco.getice in Imperiul roman și în Byzantium (veac.III-VII), București, 1976; J. C. Drăgan, Mileniul Imperial al Daciei, București, 1986, p. 239;De la anul 235 și până la Focas (602-610) sunt numărați 41 de împărați de sorginte tracică,tracoromanică pe care-i considera că aparțin romanității răsăritene, în lucrare sunt prezentațiîn mod cronologic, după anii de domnie; A. Pele, “Vidul demografic" și matematica, 1998, p.96-103;219.1. Branea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, București, 1982, p. 92-120;Charles Dichl, Figuri bizantine, I, p.21-23;220. Imperiul Bizantin a fost numit imperiul romanilor, al romeilor, imperiulromanității răsăritene până în ultima zi a existenței sale și nu Imperiul Grec: Charles Diehl,Figuri.., I, p. 21-23; 40^1.Capitolul 31. H. Mihăiescu, La lanque latine dans le Sud-Est de 1’ Europe, Paris- Bucarest,1978; idem, La Românite dans la Sud-Est de l'Europe, 1993, f. 13 și urm. Romanitatearăsăriteană, la sfârșitul antichității, acoperea un spațiu imens din Europa centrală, estică șisud-estică: “de la Porțile Vienei la Marea Neagră, de la Munții Carpați la Marea Egee”.Romanitatea răsăriteană se identifică cu neamurile tracice care primiseră o influență romanăși care deveniseră mai mult sau mai puțin romanizate, atât în nordul Dunării cât și în sudul eipână la Marea Egee;2. Epoca bronzului li se atribuie tracilor: S. Morintz, Contribuții arheologic laistoria tracilor timpurii, 1, București, 1978; idem, Probleme privind originea tracilor înlumina cercetărilor arheologice în Rdt, 30, 1977; P. Roman, Zur kulturellen Grund326lage der trakischen Bronzezeit, în Thraco-Dacica, București, 1978, p. 53-57;3. A. Suceveanu, Alexandru cel Mare, București, 1993, p. 7- 25, cu o bogatăbibliografie modernă și antică;4. A. Berinde, Importanța etnonimului valah, în “Clio”, Timișoara, an II; nr, 4-5,mai -iunie, 1993, p. 6; I. Cionchin, Valaco-pelasgica, limba primilor scribi ai omenirii,Timișoara, 1996, p. 50-64; A. Pele, "Vidul demografic" fi matematica, Oradea, 1998, p. 272-274;
5. W. Tomaaschek, Die alten Traker, n, p. 4;6. A. Pele, Etnonimele românilor. Valah etimologie ancestrală fi areal istoric,Oradea, 1996, cercetarea valoroasă, B. P. Hașdeu, ICR, Originea termenului "vlah", p. 68-72;1.1. Cionchin, Geto-dacii de neam valac/pelasg, Timișoara, 1977, p. 45-57; IonPachia Tatomirescu, Istoria religilor, I, Timișoara, 2001, p. 122-123;8. Teza militantă a romanității pure lăsa mereu altora abordarea termenilorautohtoni așa se explică de ce sintagma Leges Bellagines până la urmă a fost apreciată desorginte germanică: O. Schrader, A. Mehrihg, Reallezikon der indogermanischenaltertunmskunde, II, Berlin-Leipzig, 1929, p. 221; Cuvântul Bellagines este format dintermenul Belagi și sufixul latinesc -nes ceea ce înseamnă Belagi-Pelagi și suflul -lor, deciLegile Pelagilor, A. Pele, op. cit., p. 48-49; C. B. Stefanoski, Pelaschyi, I. Tetova, 1997, p. 3-7; A. Berinde, în “Clio”, an n, nr. 4-5, 1993;9. N. Densușianu, Dacia preistorică, București, 1986, p. 574-575, cu trimiterilede la subsol;10. Idem, ibidem, p. 582-583; S. Coryll, Valahi a in cartea genezei, Cluj-Napoca,1996, p. 57-75; A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, I, 1985, p. 378;11. Laonic Chalcocondil, Fontes, IV, p. 453: “Cum și neamul care locuiește dinDacia până în Pind și care se întinde în Tesalia, Vlahi se numesc și unii și ceilalți”, A.Berinde, S. Lugojan, Contribuții, 1984, p. 77;12. Cristea Sandu Timoc, Vlahii sunt români, documente inedite, Timișoara,1997;13. A. Suceveanu, op. cit., Grecia până la urcarea pe tron a lui Filip al II-lea, (359î.e.n.), p. 26-31, Macedonia și ascensiunea ei sub Filip al II-lea (359-336 î.e.n ), p. 32-38;14. MEIU, p. 600; I. C. Drăgan, Marele imperiu traco-macedonean, în NoiTracii, Craiova, 1976, p. 192-219;15. Th. Mommsen, Istoria romană, I, București, 1987, p. 435-451;16. V. Besevliev, “Studii Clasice ", III, 1961, p. 263, vede în statul roman dinsecolele III-IV “un imperiu roman de neam tracic”; S. Dragomir, Vlahii din nordul PeninsuleiBalcanice in Evul Mediu, București, 1959, p. 110 și urm.;17. împărțirea Imperiului Bizantin în Theme s-a început de la Focas și Heracliu.Vlahii din anumite Theme avuseseră o largă autonomie, cu armată proprie. Armata temelorera recrutată din ținutul respectiv iar conducătorii erau autohtoni. Kekaumenos, sfaturi șipovestiri, Cf. Fontes, III, p. 31-45; 280-282, amintește că încă di vremea lui Vasile II vlahiidin Thesalia aveau o organizare militară proprie în imepriu; Scythia Minor și-a declaratautonomia în timpul revoluției declanșate în 602;18. Grecii începuseră din secolul al IX-lea să preia conducerea temelordeoarece327numirile strategilor se realizau din Constantinopol. Ceea ce a dus la măsuri autoritare, seurmărea grecizarea imperiului; Legiunile de elită erau formate din băștinași până în sec XI,marginalizarea lor a dus la destabilizarea impperiului rolul themelor a început să scadă, iarpresiunea grecilor din Constantinopol să crească.19. a. I. Arginteanu, Istoria românilor macedoneni din timpurile cele mai vechi țipână în zilele noastre, București, 1904, p. 89-93; Nichita Choniates, Istorii, Răscoala vlahilordin Haemus, care mai înainte erau numiți misieni, conduși de Petre și Asan (1185), Cf.Fontes, DI, P. 252-283; A. Ubicini, Românii transdunăreni, în Anale de istorie, XXVI, 6,
- Page 259 and 260: 271CAPITOLUL 9SCYTHIA MINOR (DOBROG
- Page 261 and 262: cenușii lucrată la roată 6 . “
- Page 263 and 264: de către Alariu staționată în S
- Page 265 and 266: geto-dacii în relațiile lor cu Im
- Page 267 and 268: când s-au cristalizat disputele hr
- Page 269 and 270: din această parte a Europei. N-a e
- Page 271 and 272: polemice, erau cele teologice, dar
- Page 273 and 274: asemănătoare cu cea a anților, c
- Page 275 and 276: ambelor populații se vor uni pentr
- Page 277 and 278: aceea nobilul Scrum, Cnun (802-815)
- Page 279 and 280: valuri de persecuții până la 311
- Page 281 and 282: care are în structura sa lingvisti
- Page 283 and 284: către lingvistica slavă legate de
- Page 285 and 286: 10.2. Identitatea romanității ră
- Page 287 and 288: 301 iar intelectualitatea considera
- Page 289 and 290: moldovenești se regăsește toată
- Page 291 and 292: carpalo-dunărean în lumina ultime
- Page 293 and 294: Joseph Weisner, Die Thraker, Stuttg
- Page 295 and 296: deduce ce s-ar fi întâmplat. Agat
- Page 297 and 298: 41. SHA, Marcus Antonius, 22,1; D.
- Page 299 and 300: retras și armata și provincialii
- Page 301 and 302: X1I, Timișoara 1995; Ștefan Oitea
- Page 303 and 304: Imperial Mausolea und Consecration
- Page 305 and 306: Zosimos, IV,32016, 6; 24,4; 35, 3;
- Page 307 and 308: alt mod, ci înfigeau în pământ
- Page 309: aristocrației greco-romane care pr
- Page 313 and 314: 1. .1. Arginteanu, idem, p. 134-135
- Page 315 and 316: oiganizarea învățământului și
- Page 317 and 318: magyarositsuk a vezetekneveket?, Bu
- Page 319 and 320: 10. Francesco Griselini, încercare
- Page 321 and 322: Inscripția “runică” de pe obi
- Page 323 and 324: din cultura Gârla Mare, sau anumit
- Page 325 and 326: roumaine, 1968; Trakijskijat ezik,
- Page 327 and 328: apere cultura, civilizația și lim
- Page 329 and 330: 10. TLG, p. 417;11. Al-Kașgari, Di
- Page 331 and 332: Arumunen, 2 vol., Leipzig, 1894, 18
- Page 333 and 334: 63. R. Todoran, op. cit., p. 14 și
- Page 335 and 336: etnogeneza românească; LI. Russu,
- Page 337 and 338: 15. Așa se explică păstrarea unu
- Page 339 and 340: (Raport la cel de-al II-lea Congres
- Page 341 and 342: izolarea ei în continuare ar aduce
- Page 343 and 344: 20. A. Bejan, Banatul în secolele
- Page 345 and 346: aprovizionările;... vor fi sechest
- Page 347 and 348: 49. Lingvistica slavă argumenteaz
- Page 349 and 350: 93. Lingvistica slavă dăduse un f
- Page 351 and 352: limbilor: macedoarmâne, istroromâ
- Page 353 and 354: 6. C. Scorpan, op.cit., p. 65-66; v
- Page 355 and 356: 31. Revoluția din 602 deschide dru
- Page 357 and 358: 103; Stelian Brezeanu, Romanitatea
- Page 359 and 360: explică ușurința prin care fuses
5. W. Tomaaschek, Die alten Traker, n, p. 4;
6. A. Pele, Etnonimele românilor. Valah etimologie ancestrală fi areal istoric,
Oradea, 1996, cercetarea valoroasă, B. P. Hașdeu, ICR, Originea termenului "vlah", p. 68-72;
1.1. Cionchin, Geto-dacii de neam valac/pelasg, Timișoara, 1977, p. 45-57; Ion
Pachia Tatomirescu, Istoria religilor, I, Timișoara, 2001, p. 122-123;
8. Teza militantă a romanității pure lăsa mereu altora abordarea termenilor
autohtoni așa se explică de ce sintagma Leges Bellagines până la urmă a fost apreciată de
sorginte germanică: O. Schrader, A. Mehrihg, Reallezikon der indogermanischen
altertunmskunde, II, Berlin-Leipzig, 1929, p. 221; Cuvântul Bellagines este format din
termenul Belagi și sufixul latinesc -nes ceea ce înseamnă Belagi-Pelagi și suflul -lor, deci
Legile Pelagilor, A. Pele, op. cit., p. 48-49; C. B. Stefanoski, Pelaschyi, I. Tetova, 1997, p. 3-
7; A. Berinde, în “Clio”, an n, nr. 4-5, 1993;
9. N. Densușianu, Dacia preistorică, București, 1986, p. 574-575, cu trimiterile
de la subsol;
10. Idem, ibidem, p. 582-583; S. Coryll, Valahi a in cartea genezei, Cluj-Napoca,
1996, p. 57-75; A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, I, 1985, p. 378;
11. Laonic Chalcocondil, Fontes, IV, p. 453: “Cum și neamul care locuiește din
Dacia până în Pind și care se întinde în Tesalia, Vlahi se numesc și unii și ceilalți”, A.
Berinde, S. Lugojan, Contribuții, 1984, p. 77;
12. Cristea Sandu Timoc, Vlahii sunt români, documente inedite, Timișoara,
1997;
13. A. Suceveanu, op. cit., Grecia până la urcarea pe tron a lui Filip al II-lea, (359
î.e.n.), p. 26-31, Macedonia și ascensiunea ei sub Filip al II-lea (359-336 î.e.n ), p. 32-38;
14. MEIU, p. 600; I. C. Drăgan, Marele imperiu traco-macedonean, în Noi
Tracii, Craiova, 1976, p. 192-219;
15. Th. Mommsen, Istoria romană, I, București, 1987, p. 435-451;
16. V. Besevliev, “Studii Clasice ", III, 1961, p. 263, vede în statul roman din
secolele III-IV “un imperiu roman de neam tracic”; S. Dragomir, Vlahii din nordul Peninsulei
Balcanice in Evul Mediu, București, 1959, p. 110 și urm.;
17. împărțirea Imperiului Bizantin în Theme s-a început de la Focas și Heracliu.
Vlahii din anumite Theme avuseseră o largă autonomie, cu armată proprie. Armata temelor
era recrutată din ținutul respectiv iar conducătorii erau autohtoni. Kekaumenos, sfaturi și
povestiri, Cf. Fontes, III, p. 31-45; 280-282, amintește că încă di vremea lui Vasile II vlahii
din Thesalia aveau o organizare militară proprie în imepriu; Scythia Minor și-a declarat
autonomia în timpul revoluției declanșate în 602;
18. Grecii începuseră din secolul al IX-lea să preia conducerea temelor
deoarece
327
numirile strategilor se realizau din Constantinopol. Ceea ce a dus la măsuri autoritare, se
urmărea grecizarea imperiului; Legiunile de elită erau formate din băștinași până în sec XI,
marginalizarea lor a dus la destabilizarea impperiului rolul themelor a început să scadă, iar
presiunea grecilor din Constantinopol să crească.
19. a. I. Arginteanu, Istoria românilor macedoneni din timpurile cele mai vechi ți
până în zilele noastre, București, 1904, p. 89-93; Nichita Choniates, Istorii, Răscoala vlahilor
din Haemus, care mai înainte erau numiți misieni, conduși de Petre și Asan (1185), Cf.
Fontes, DI, P. 252-283; A. Ubicini, Românii transdunăreni, în Anale de istorie, XXVI, 6,
Change language