Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

toma, toma frate. Această sintagmă aparține limbii populare tracoromanice vorbită de către
dacoromâni în secolul VI; I. Clodariu, în legătură cu “toma, toma fratre”, 323
în AMN, I, 1964, p. 484-487; P. Năsturel, Toma, toma fratre. O problemă de istorie și
lingvistică, în SCIV, VH, 1956, 1-2, p. 179-188;
200. Theophanes Confesorul, Cf. Fontes, II, p. 605;
201. Idem, p. 611. Pentru a se vedea starea sărăciei care în se afla imperiul vom
relata o situație care spune totul. înaintea unei confruntări romanii sufereau de foame. Aflând
de lucrul acesta hanul îi ceru lui Priscus să trimită le dânsul căruțe cu bucate patru sute de
care pe care le trimise romanilor. De asemenea și Priscus trimise mărfuri din India, ca piper,
frunză de dafin, arome, scorțișoare și alte bunătăți, în vreme ce hanul se afla în Sirium (p.
611);
202. Idem, p. 613-615;
203. Idem, p. 615-617. Datorită lipsei de alimente împăratul dându-se ordin ca
armata să ierneze în țara sclavinilor, de unde să procure hrana și să aducă și pentru sclavii din
sudul Dunării. Petru refuză deoarece mișunau în țară o mulțime de barbari și instigau la
răscoală. El trimise după căpeteniile gloatelor și le spuse țelul împăratului. Poporul răspunse
că nu primește așa ceva. Mulțimea se răsculă, se adunară și proclamă conducătorul lor pe
Focas (centurion). Priscus fugi și înștiință pe împărat de răscoală. Focas împins de revolta
poporului și de sărăcia generalizată se îndreaptă spre capitală cu gândul să sfarme societatea
nedreaptă; M. Sîmpetru Situația imperiului romano- bizantin la Dunărea de Jos la sfârșitul
secolului al VI-lea și începutul celui ce al VII- lea, în SCIV, 22, 1971,2, p. 217-242;
204. Sub influența tezei lingvisticii romanității pure, care era indiferentă de ce se
petrecea în sud, era obsedată numai de Dacia, istoriografia românească prezintă anul 602 ca o
catastrofă când se produc profunde modificări demografice, care au schimbat pentru
totdeauna fața etnică a peninsulei. După teoria slavă, în 602, invazia masivă a popoarelor
slave “(după Derjavin peste un milion), a împins și a purtat populația romanizată din nordul
peninsulei, ajungând până la Marea Adriatică, Macedonia, Peloponez, Grecia continentală și
chiar Asia Mică”(Istoria Imperiului Bizantin p. 38). S-a creat astfel un mit. Nimeni nu
verifica toată lumea accepta. Numai că astăzi la stadiul societății europene nu se mai merge
spre viitor cu ochii închiși.
în izvoarele epocii nu se consemnează nici o invazie, nici măcar o migrare. N- a
existat nici o etnie slavă în acele vremuri. Au existat în schimb sclavi, care aparțineau
societății sclavagiste ale imperiului. Ei se revoltau mereu, încă din timpul lui Constantin cel
Mare, care prin organizarea statului a supus pe țărani autorității stăpânului (limiganțiiargaranții).
în 602 se poate vorbi de fapt de o revoluție populară la care a aderat și armata și
lichidează pentru totdeauna structurile societății sclavagiste, destramă marile proprietăți
acaparate de către aristocrația greacă și romană. Țărănimea, din toată peninsula, devine liberă
și stăpână pe pământul moștenit de la străbuni. Creează o nouă structură socială care devine
suportul reorganizării profunde a societății. Administrația este înlocuită cu o nouă structură
având la bază elementele autohtone. Se pune baza viitoarelor Theme; Charles Diehl, Istoria,
p. 57, numește evenimentele din 602 “revoluție militară”, Imperiul Romano-Trac, p. 238-242;
205. Limba vorbită de către popor în Tracia, Macedonia, Tesalia, Epir, Illiria,
Dalmația, Moesia. Dacia Ripensis, etc. era limba tracică cu o influență, mai mult sau mai
puțin romanică: aromâna, meglena, dacoromâna, dalmata, istriana, albaneza ș.a., care toate
aparțin romanității răsăritene. Limba greacă era limba vorbită, așa cum aprecia
324
Priscus, în orașele de pe litoralul Traciei și în Grecia. Ura lui Focas s-a îndreptat împotriva