Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

alt mod, ci înfigeau în pământ pari, pe care-i ascuțeau bine de tot, și după aceea așezau
deasupra cu nespusă tărie, pe nefericiți, le băgau vârful parului în mijlocul șezutului, îl
împingeau până în măruntaie și-i omorau în felul acesta”. Obiceiul
322
getilor din Oltenia și Muntenia s-a păstrat până la Vlad Țepeș;
189b. Sclavii aveau mult pământ, locuiau pe ambele maluri ale Dunării. Trăiau din
vechime în rânduială democratică, treburile lor, atât cele prielnice cât și cele neprielnice, sunt
totdeauna dezbătute de către obști”: Procopius din Caesarea, Despre războaie, Cf. Fontes, n,
p. 443. Sclavii trăiau într-o cruntă mizerie, ei nu mai voiau să lucreze pământul. Cei din nord
de pe malul Dunării treceau fluviul și prădau Illiria și Moesia. „O ceată de scalvi, nu mai mult
de 3000 de oameni, trecuseră fluviul Istru fără ca nimeni să li-se împotrivească. Nu luptau, ci
prădau. Se întorceau cu vite, oi, grâne, alimente de tot felul ca să nu moară de foame:
Procopius din Caesarea, Idem, Vii, 38, 1- 20. lustinian prin Codex lustinianus și cele 158 de
noi legi emise a întărit despotismul centralizat și a legiferat sclavia țărănimii (cod. lust., XI,
52, 1). Sclavii disperați treceau Dunărea și pricinuiau grozăvii de nedescris. împăratul trimite
împotriva lor armată dar nu putea să-i atace, erau risipiți și împrăștiați peste tot. După ce
prădaseră se întorceau acasă cu toată prada. Cel dintâi dintre comandanții romani Mundus îi
atacă pe geți aduși la starea de sclavi și-i pune pe fugă (Marcellinus Comes, Cronica, Cf.
Fontes, II, p. 359
190. Novela a XI-lea a lui lustinian din 14 aprilie 535;
191. Gh. Ștefan, Justiniana Prima și stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos în
secolul al VI-lea, în “Drobeta”, 1974, p. 66-68; Dan Gh. Teodor, Romanitatea carpatodunăreană
și Bizanțul în veacurile V-XI e.n., Iași, 1981, p. 11-27;
192. Istoria Imperiului Bizantin, p. 34; Procopius din Caesarea, Istoria secretă, p.
1972; E. Stein, Historic, II, 275-295; D. Tudor, Oltenia romană, (3), p. 416-474; Edward
Gibbon, Istoria, II, p. 231-252;
193a. Imperiul Romano-Trac, p. 217-222;
193. . Istoria Imperiului Bizantin p. 34-35; Charles Diehl. Istoria, p. 53-56;
194. Populația de la sate, sclavii din Tracia și Moesia s-au unit și au prădat pe cei
bogați din Tracia și alte ținuturi chiar și Grecia: Menander Protector, Fragmenta, 47, Cf.
Fontes, II, p. 517, sclavii, sclavinii erau “cete din populația sărăcită” din cadrul imperiului și
de la stânga Dunării. Tiberius nu avea ce să le facă, armata era puțină și nu putea să impună
ordinea;
195. Menander Protector, Fragmente, 48, Cf. Fontes, II, p. 519. Această acțiune
împotriva acelora care din când în când pustiiau pământul din sudul Dunării, care “erau de un
neam cu dânșii”, Tiberius voia s-o facă cu mâinile avarilor. Dar cele două neamuri în loc să
lupte între ele s-au apropiat mai mult. De fapt Euagrios Scolastul, Istoria bisericii, Fontes II,
p. 525-527: 18, 20, p. 170, 4-9 arată: “Avarii sunt de neam scitic, dintre cei care trăiesc în
căruțe și sălășuiesc în câmpiile de dincolo de Caucaz”;
196. Theophanes Confesorul, Cronografia, Cf. Fontes, n, p. 603; Hanul Baian
înarmase neamurile sclavinilor, a țăranilor nemulțumiți, ei luară multă pradă, dar gărzile și
organizațiile cetățenești îi respinseră;
197. . Imperiul Romano-Trac, p. 227-238; S. Brezeanu, op. cit., p. 36;
198. . Teofilact Sinocata, Istorii, Fontes, II, p. 539; Theophanes Confesor,
Fontes n, p. 608;
199. Numai datorită concluziilor celor două teze lingvistice a romanității pure și a
lingvisticii slave privind geneza romanității răsăritene nu s-a putut susține tracismul expresiei