Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

1974, p. 147-157, Edward Gibbon, Istoria, I, p. 172-180; AR 1st. Rom. 2001, II, p. 94;
61. MID, p. 148-152, Zosimos, II, 45, 1; 55, 3; AR 1st. Rom. 2001, II, p. 94-95;
62. MID, p. 153-155; ECR, p. 799; Edward Gibbon, Istoria, I, p. 181-182;
63. Persistenta, ritmicitatea și forța atacurilor dacilor liberi dovedeau mai mult
decât niște atacuri “barbare” bine organizate, ele conturau existența unui “stat major” care
după un plan strategic bine gândit dirija totul. Se conturase foarte clar că atacurile urmăreau
nu numai o revanșă ci și destabilizarea Imperiului, Edward Gibbon, Istoria, 1, p. 182-186; AR
1st. Rom. 2001, H, p. 95-96;
64. SHA, Vita Gallieni; ECR, p. 167-168; E. Mani, L’Impero di Gallieno, Roma,
1949; R. Vulpe, în STCI.H, 1969, p.157-171; VI. Iliescu, în SCIV, 22, 1971,3, p. 425-441; V.
Barbu, în SCIV, 24, 1973, 1, p. 27-54; D. Tudor, Figuri de împărați romani, II, București,
1974, p. 261-293; C. Petolescu, în Thraco-Dacia, 5, 1984, 1-2, p. 18-192; ECR, p. 346;
DIVR, p. 291-292; MID, p. 153-160; Edward Gibbon, Istoria, I, p. 192-197;
65. SHA, Triginta Tyrani, 10; J. Fitz, Ingenus et Regalianus, Collection, Latomus,
v. 81, Bruxelles, 1960; ECR, p. 387; MID, Ingenus fi Regalianus, p. 178-186;
66. J. Fitz, Les antonniani, des legions de Gallien, melanges d 'archeologie,
d’epiggraphie et d’histoire offerts ă Jeromecarcopino, Paris, 1966, p. 363-365, arată 313
că Legiunea XK-i Gemi na a susținut pe Regalianus în 258; V. Moga,Din istoria militară a
Daciei romane, Legiunea XIIIGemina, Cluj-Napoca, 1988,p. 29, observă o schimbare de
comandă în ierarhia superioară a unității de la Apulum; ECR, 451; D. Benea, Din istoria
militară a Moesiei Superior fi a Daciei, Cluj-Napoca 1983, p.72-75;
1.1. . I. Russu, Elemente traco-getice în Imperiul Roman și în Byzantinum,
București, 1976; idem, Daco-gefii în Imperiul Roman, 1980; Ion Pachia Tatomirescu,
Dacoromănia lui Regalian, Timișoara, 1998, p. 26-40; D. Benea, op. cit. p. 72;
66. SHA, Gallieni; MID, p. 153-160;
67. SHA, Gallieni, 13, 6; D. Tudor, în Historia, 14, 1965, p. 373-380; DID, H, p.
255-261; M. Macrea, Viața, p. 443-456; V. Barba, în SCIV, 24,1973,1,27-53; V. Pavel, în
Apulum, 14, 1976, p. 73-96;
68. EAIVR, p. 319; R. Vulpe, DID, LI, passim.; ECR, p. 200; Edward Gibbon,
Istoria, I, p. 198-203; AR 1st. Rom. 2001, II, p. 96-97;
69. EAIVR, p. 139-140; MID, p. 183-184, Originea și personalitatea împăratului
Aurelian; MID, p. 184-188, înfruntarea dintre Aurelian și regina Palmiriei; D. Tudor, Figuri
de împărați romani, III, București, 1975, p. 5-32; ECR, p. 117-118; AR 1st. Rom. 2001, n, p.
97;
70. EAIVR, p. 15-20. Dacia romană nu s-a rupt de sub dominația romană prin
lupte pornite din interior sau exterior, ruperea s-a datorat declarației de autonomie afirmată în
258 de către Regalianus cu sprijinul legiunilor (Legiunea a X-a Gemina, Legiunea a Xll-a
Gemina. Legiunea a XTV-a Gemina ). Legiunea a XHI-a Gemina se afla la Apulum, cu
unități cantonate în Durostorum, Moesia, Pannonia, Noricum, în toate provinciile de pe
Dunărea Mijlocie. De aceea izvoarele antice se exprimă extrem de concis în privința pierderii
Daciei romane în timpul lui Regalianus, fără să se contrazică, cu diferite nuanțe: Aurelis
Vivtor și Orosius “Dacia a fost pierdută sub Gallienus iar Eutropius și Rufius Festus spun
același lucru “arnissa est” doar că Eutropius mai spune “sublato exercitu et provincialibus” s-
au retras provincialii, cetățenii romani să nu rămână în mâna barbarilor “ne multi cives
Romani barbaris traderentur”. Jordanes pune pierderea Daciei romane tot pe seama lui
Gallienus iar în timpul lui Aurelian retragerea legiunilor “evocatis... legionibus”: Eutropius, 8,
5,1; Rufius Festus, 8, 4; Jordanes, Getica, 217. în Historia Augusta se arată că Aurelian a