Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

credințe religioase străvechi și limbă; o altă parte în Sciția Minor, în Dobrogea de azi, unde a
existat un centru monahal tracic, cu scopul de a se apropia de noua credință, creștinismul, care
se manifesta antiromanic.
26. Urmele arheologice trasează drumul aristocrației militare spre nord, spre
Galiția, Polonia și nordul Moldovei. O parte rămâne pe loc iar alta se îndreaptă, împreună cu
tagma preoțească, spre Scandinavia. După Carlo Troya au dus cu ei toate instituțiile lor și au
numit “Dacia totalitatea cuceririlor în Danemarca și Suedia, nume care timp de mai multe
secole a fost amintit în toate actele publice și oficiale ale ambelor regate”: Istoria Italiei, p.
862-868; Cf. I. Popescu-Puțuri, MI, VII, 1988, p. 35; Carlo Troya însă plasează aceste
evenimente în momentul impactului hunic în nordul Moldovei, și nu după războiul lui
Decebal cu Traian;
27. Se știe că unele dintre populațiile nord tracice, dacii liberi de mai târziu, în
războiul din 105-106, n-au fost alături de Decebal în lupta împotriva lui Traian;
28. Istoria militară, I, Dacia liberă în lupta împotriva expansiunii străine, p. 203-
207, cu toate că există o bibliografie vastă s-a diminuat mereu importanța luptei dusă de către
dacii liberi și se confunda cu “năvăliri”;
29. M. Macrea, Organizarea provinciei Dacia, în AMN, 3, 1966, p. 121- 150: C.
C. Petolescu, Contribuții privind organizarea administrativă a Daciei romane, RI, nr. 2.
1979, p. 269 și orm. ; A. Aricescu, Armata, p. 24-106; Aurel Stoican, Administrația fi
ofițerimea romană în Dacia, în NT, XVI, nr. 154, 1987, p. 19-23; Pârvan V, Câteva cuvinte
cu privire la organizarea provinciei Dacia Traiană. Cu prilejul unei cărți noi asupra acestei
chestiuni, București, 1906; N. Gudea, Câteva observații în legătură cu trupele din Dacia de
nord fi armata Daciei Porolisensis, în
311
AMP, 1,1977, p. 115-121; D. Tudor, Răscoale, 5-20; Radu Vulpe, Columna lui Traian 1988;
30. Eutropiu, Istoria romană, VIU, 6, 120, ed. G. Popa Liseanu 1923; C. C.
Petolescu, Organizarea administrativă a Daciei Romane, în Revista de istorie, nr. 2, 1979, p.
259-277;
31. N. Branga, Italicii fi veteranii din Dacia, Mărturii epigrafîce fi arheologice,
Timișoara, 1986: Organizarea provinciei Dacia, p. 5-16; IMPR, I, p. 187; M. Macrea, Via fa,
p. 218; V. Cristescu,Zston'a militară a Daciei romane, București, 1937; M. Macrea, Viața în
Dacia Romană, București, 1969, p. 176-250; D. Tudor, Orafe, târguri fi sate în Dacia
Romană, București, 1968; A. Vulpe, M. Zaharide, Geto- Dacii în istoria militară a lumii
antice, București, 1987, p. 173-197;
32. IMPR, I, p. 196;
33. M. Macrea, Viața, p. 149-151; IMPR, p. 195;
34. D. Tudor,Răscoale, p. 11-20; C. Patsch,Der kampf, p. 161 “război dacic” nu
năvălire; 1.1. Russu, Dacia fi Pannonia Inferior în lumina diplomației militare din anul 123,
București, 1973, p. 47-52; IMPR, L, p. 187-203 “ca un popor dârz și viteaz, dacii nu s-au
resemnat să fie subjugați și exploatați în propria lor țară”;
35. Lactantius, De mortibus persecutorum, 23; SHA, Hadrian, 5, 2;
36. ECR, p. 360-361; DIVR, p. 316; AR 1st. Rom. 2001, n, p. 74-75;
37. M. Macrea, Viața în Dacia romană, p. 51-54; D. Tudor, Răscoale, p.18;
38. MID, p. 97-105;
39. SHA, Antoninus Pius, 5, 10; Aurelius Aristides, 26, 70; D. Tudor, Răscoale,
31-40; ECR, p. 62; AR 1st. Rom. 2001, H, p. 79-81;
40. MID, p. 105-110; DIVR, p. 34-35; Lotgeval, L 'Emperor Hadrian, 1950;