Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Capitolul 2
1. Gh. Bichir, Dacii liberi în secoleleII-IVe.n., în RI, 33, NR. 3, 1980, p.443- 470;
idem. Dacii liberi în Muntenia fi relațiile lor cu romanii, în Thraco-Dacica, 2, 1981, p. 73-94;
I. loniță, Din istoria fi civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul Carpatic în secolele II-IV
e.n., Iași, 1982; M. Macrea, Dacii liberi în epoca romană, în Apulum, VII, 1, 1968, p. 179; C.
Daicovciu, Granița de est a Daciei fi triburile libere de la hotarele de răsărit ale Daciei, în
SCIV, I, 1, 1950, p. 115-122; S. Dumitrașcu, Dacia apuseană (Teritoriul dacilor liberi din
vestul fi nord-vestul României în vremea Daciei romane, Oradea, 1993. Sintagma “dacii
liberi” este un nume generic dat semințiilor tracice de la nordul Dunării care n-au ajuns sub
stăpânirea romană. Spațiul locuit de dacii liberi cuprindea zeci de populații autohtone de
același neam, care fiecare purta un nume al său și erau răspândite pe teritorii vaste de la
Vistula la Dunăre și de la Morava (Slovacia) până la Bug. Teza romanității pure a preferat
folosirea expresiei “dacii liberi” care până la urmă s-a generalizat; DIVR p. 221-223;
2. E. Cizek, Epoca lui Traian, București, 1980; MID, împăratul Traian, p. 90-97;
în Dacia traiană se găseau bogății inepuizabile: aur, fier, sare, marmură, lemn, grâne, cirezi de
vite și turme de oi, diferite produse meșteșugărești cu o populație harnică și viguroasă; AR
1st. Rom 2001,1, p. 710-720;
3. într-o hartă expusă la Roma, în anul 12 î.e.n., considerată cea mai
cuprinzătoare hartă a lumii cunoscută atunci, Dacia era prezentată astfel: “Dacia, Geția sunt
mărginite la răsărit de pustiul Sarmației, la apus de fluviul Vistula, la miazănoapte de Ocean
(Marea Baltică), la miazăzi de fluviul Istru”. Dim. Prov., 8; V. Pârvan, Getica, București,
1982, p. 225-227: “Dar nu numai până la Vistula și chiar dincolo, către Oder, iar mai la sud
până la Marus, ci și până la Dunărea pannonică pe întreaga ei lungime NS la Carpis până la
confluența cu Sava, erau Daco-Geții în epoca fierului acasă la ei. Este firesc dară ca enclave
getice să apară și dincolo de Dunăre, în Pannonia...”. Dacă acest spațiu era locuit de către
neamurile dacice raportul dintre 309
teritoriul ocupat de către romani și cel rămas liber se poate accepta a fi 1/5. Strabon,
Geografia, VH, 3,10-11 arată că statul dac al lui Burebista era format din cinci formațiuni
statale de același neam;
4. C. Moisil, Monedele împăratului Traian referitoare la războaiele cu dacii și la
cucerirea Daciei, în DANR, 23, 1929, p. 11-28; ECR, p. 773-774; D. Tudor, Decebal și
Traian, București, 1977; DIVR, p. 581-582; Radu Vulpe, Columna lui Traian. Monument al
etnogenezei românilor, București, 1988, T. Antonescu, Columna Traiană studiată din punct
de vedere arheologic, geografic și artistic, vol. I, Iași, 1910; C. Daicoviciu, H. Daicoviciu,
Columna lui Traian, București, 1968; E. Cizek, Epoca lui Traian, 1980; S. Lugojan, Dacia
sau Comentarii De Bello Dacica, Timișoara, 1996; AR 1st. Rom. 2001', H, p. 3841; p. 4647;
p. 74-75;
5. Dio Cassius, Fontes, I, p. 697; Criton, Geticele, 1: “Traian a cucerit
Sciția”;
6. D. Berciu, Adina Berciu-Drăghicescu, Războiul dintre geți și perși, 514 î.e.n.,
București, 1985; Herodot, Istorii, IV, 125: Agatârșii au refuzat să-i ajute (pe sciți) și-au fost
avertizați că în cazul în care încalcă hotarele, vor avea să lupte mai întâi cu ei”; Pseudo
Scymnos, Descrierea pământului, Izvoare, I, p. 175: “agatârșii sunt daci iar sarmații sciți”;
7. Să ne imaginăm că agatârșii n-ar fi avut atitudinea cunoscută față de sciți și ar
fi lăsați să se refugieze, împinși de perși, pe teritoriile lor fără spații întinse... se poate ușor