Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

301 iar intelectualitatea considera necesară,în primul rând, cunoașterea istoriei
popoarelor apusene singurul mijloc prin care se poate înflăcăra tineretul. Cauza
și lupta lui să fie motivată. Răspuns la problemele ce frământau societatea se
putea găsi numai în istoria Bizanțului, în cunoașterea civilizației și culturii
romanității răsăritene.
în acest scop se fac traduceri din operele bizantine. Prima traducere
apare în 1499, când Demetrios Chalkokondyl publică renumitul Lexicon
Suidas, care devine o sursă importantă pentru cunoașterea istoriei Bizanțului,a
romanității răsăritene. Se traduc operele autorilor Procopius de Cezareea,
Agathios, Zonaras, Niketas, Choniates, Nikephor Gregoras, Georgios
Pachymeres, Georgios Kredenos și multe alte opere bizantine. Martin Crusius
reunește o serie de opere și autori și publică în 1584 Turcogrecia. în 611
olandezul Johannes Meursius publică De administrando imperio a lui
Constantin Porphyrogenetul. Preocupările de a se cunoaște istoria bizantină a
dus la publicarea lucrării Corpus Historiae Byzantinae, în 34 de volume, între
anii 1645-1711 și cuprinde operele și autorii cei mai importanți. Este
considerată actul de naștere al bizantinologiei. Monumentala lucrare mai este
numită și Corpus Parisinus. în veacul luminilor, o viziune mai critică se
întrevede din lucrările ce apar: Gh. Lebeau, Histoire du Bas Empire, 27 de
volume, Paris, 1757-1786; Edward Gibbon, The History of the Decline and the
Fall of the Roman Empire, 6 volume, London, 1776-1788 (Istoria declinului și
prăbușirii Imperiului roman, tradusă în română, 1976). Secolul al XIX-lea
cunoaște o etapă romantică generoasă și se publică opere valoroase ale unor
cărturari de renume mondial. Cea mai mare întreprindere a vremii este editarea
colecției Scriptorum Historiae Byzantinae, cunoscută sub numele Corpus
Scriptorum Historiae Byzantinae, 50 de volume, editată de B.G. Niebuhr.
O activitate grandioasă a umplut vidul cultural în care se afla
societatea apusului în momentul când otomanii băteau la porțile ei. Operele
monumentale traduse, pe lângă faptul că au înflăcărat societatea scoțând-o din
apatia în care se afla, au dat posibilitate istoricilor să facă cercetări ca să-și
cunoască istoria proprie. Germanii și-au găsit originea prin goți, francezii prin
gali, spaniolii prin iberi etc. Colectivitățile, cunos- cându-și istoria, s-au rupt de
dominația ignoranței. Lucrările publicate au înflăcărat nu numai societatea
apusului în lupta antiotomană,dar au
302 trezit și conștiința celor asupriți,ducând la lupta de eliberare a popoarelor
subjugate de otomani. Apusul renăscut a respins pericolul otoman și a încurajat
lupta de eliberare. Revoluția greacă din 1821 sau Unirea Principatelor Române,
1859 sunt exemple în acest sens.
Dacă vidul care se manifesta în Apus a fost umplut, după trei sute de