Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

care are în structura sa lingvistică două elemente fundamentale: tracic și cel
romanic.
Istoriografia mai susține cum Constantinopolul, prin creștinarea
bulgarilor, recunoaște limba slavă ca limbă de cult 160 . Dar limba slavă nu putea
fi acceptată ca limbă de cult din mai multe motive. In primul rând nu exista în
acea epocă o limbă de cult slavă. Boris primește, în 867, din Constantinopol,
episcopi care aduc cu ei lituighia greacă, nici când sosește Clemente în anul
885, se știe că nu venise cu o liturghie slavă. In documentele vremii rezultă că
Mihai al III-lea în 863 trimite pe Constantin și Metodiu în Moravia și nu în
Bulgaria, cu scopul ca să-i ajute pe băștinași să scape de presiunea francilor, să
le traducă în limba poporului liturghia. împăratul le spune: „cum voi cunoașteți
limba poporului, limba sklavilor, o să vă fie ușor să îndepliniți această misiune”
161
. Prin limba sklavilor se înțelegea limba poporului de rând din cuprinsul
Peninsulei Balcanice, limba populației în majoritate țărănească și nu limba
slavilor, termen total necunoscut în acea epocă care să fi fost folosit pentru a
denumi o limbă sau un popor. Era limba sklavilor care se identifica cu limba
populară a romanității răsăritene, limbă care a fost liturgică dacă ținem seama
de faptul că în Tracia limba besică devenise o limbă de cult 162 .
295
Oricum, în 865, când s-au creștinat bulgarii, dacoromânii din Geția
Minor, romanitatea răsăriteană în general era creștinată, în mod oficial în 30
aprilie 311 și se prezenta cu o ierarhie bisericească semimilenară. In 865 nu
poate fi vorba de creștinarea dacoromânilor și totuși în dicționarele universale
așa este consemnat. Timp în care, sus și tare, românii, triumfalist, susțin că s-au
născut creștini; ceea ce de fapt corespunde cu teoria slavă despre geneza
românilor că s-au născut, ca un popor tânăr, în secolele IX-XIII 163 .
Dacoromânii trebuie să renunțe la acest mod de a-și manifesta reperele istorice,
se cere o abordare sobră, pragmatică și profundă deoarece istoria
dacoromânilor, a romanității răsăritene, fiice parte din istoria Europei și ea
trebuie cunoscută odată cu edificarea unei Europe unite în cultură și civilizație.
Istoriografia slavă susține că românii au cucerit la epoci variate
teritorii ca Moldova, stepa Țării Românești și Dobrogea, fie prin extinderi
masive de populații, fie prin imigrații. însă istoria demonstrează că
dacoromânii, macedoarmânii, istroromânii, meglenii, albanezii, toată
romanitatea răsăriteană, au trăit pe teritoriile lor istorice cu mii de ani înaintea
sosirii bulgarilor și sârbo-croaților, care s-au așezat în oceanul traco-romanic.
Dacoromânii nu au cucerițprin deplasări lente și masive^ niciodată Dobrogea.
Ei au trăit în Scythia Minor cel puțin din mileniul I î.e.n. și până în prezent, iar