Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

aceea nobilul Scrum, Cnun (802-815), încurajat de această dorință și de
instabilitatea socială din aceste regiuni, întreprinde incursiuni care să încurajeze
lupta pentru autonomie. In 811, Nikifor I- ul (802-811) vrea să-l aducă la
ascultare,dar este învins, împăratul cade în luptă, 26 iulie 811 134 . Victoria
înseamnă pentru Crum o cale liberă spre afirmare. Primit cu bucurie de către
populație intră, în 812, în Burgas și Mesembria. In 22 iunie 813 la Versinika se
impune față de Mihail I-ul Rhangabe (811-813), încurajat de obținerea ușoară a
victoriei se îndreaptă spre Adrianopol și în alte localități din Tracia, unde este
primit cu urale și bucurie de populație, iulie-august 813. Leon al V-lea,
Armeanul (813- 820), însă, în toamna anului 813 îl bate pe Crum la Mesembria
și-1 obligă să se întoarcă acasă la nord de munții Balcani 135 . Crum moare la 13
aprilie 814, se renunță la politica aventuroasă. După scurta domnie a lui Tucu,
Toco în bulgară, Amărtan încheie un tratat de înțelegere și colaborare pe 30 de
ani, cu Leon al V-lea, tratat care pune la adăpost țara împotriva terorii
declanșate de către a doua perioadă a disputei icoanelor. Populația autohtonă,
romanitatea răsăriteană, de pe ambele maluri ale Dunării, din Moesia, Dacia
Ripensis, Iliria, Pannonia, Dacia, Banatul, Oltenia și Muntenia de azi, era unită
prin conducătorii lor pentru a se ajuta reciproc împotriva persecuției iconoclaste
din sud și împotriva expansiunii francilor din vest. Geția Minor, Dobrogea de
azi, era și ea parte la această alianță, de pe limesul dunărean 136 .
După potolirea interminabilei persecuții și neînțelesei lupte și dispute
a icoanelor, societatea traumatizată își revine încet 137 . Romanitatea răsăriteană
devine mai rezervată, își regăsește unitatea religioasă, dar cu ochii ațintiți
asupra Constantinopolului, de unde se declanșase cea mai teribilă teroare dusă
vreodată împotriva propriului popor de către împărații Bizanțului 138 . Această
teroare apropiase însă și mai mult interesele romanității răsăritene, și cele ale
bulgarilor, din Geția Minor. Patriarhul voia ca prin declanșarea disputei
iconoclaste, să aducă la ascultare călugării și clerul,iar biserica să devină
greacă. împărații iconoclaști au deturnat această intenție, văzând în ea dorința
de dominare
291 și au folosit-o spre întărirea economică a statului. O altă încercare de a- și
afirma autoritatea se realizează în timpul lui Mihail al III-lea Bețivul (842-867)
când Photius patriarh al Constantinopolului intră în conflict cu papa Nicolas I-
ul, pe care-1 excomunică (863) și rupe relațiile cu Roma. Conciliul de la
Constantinopol din 867 a anatemizat pe papă și a realizat schisma 139 .