Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

maltratați, exilați și condamnați,unii la moarte, alții batjocoriți în public 128 .
Mulți demnitari, opozanți ai imperiului au fost exilați sau executați. Timp de
cinci ani persecuția a bântuit toată Tracia, Tesalia, Macedonia, Epirul, Grecia,
etc., s-a urmărit nimicirea completă a ordinului monahitic. In Scythia Mică, în
Dobrogea, prigoana n-a putut fi aplicată își păstrase mereu autonomia. De
aceea, Constantin al V-lea întreprinde acțiuni succesive,din 755 până în
764,pentru a aduce clasa conducătoare la masa tratativelor. Politica religioasă
dusă de către Leon al III-lea și Constantin al V-lea, în special în Peninsula
Balcanică a însemnat pentru romanitatea răsăriteană, pentru populația tracoromanică
vrajbă, persecuție, arestări, confiscări de bunuri deoarece majoritatea
mănăstirilor și călugărilor aparțineau populației autohtone traco- romanice 129 .
Abia Irina, văduva lui Leon al IV-lea (775-780), regenta pentru tânărul
Constantin al Vl-lea, a restabilit cultul icoanelor creat de către ortodoxia
romanității răsăritene 130 . Irina (780-802), la conciliul ecumenic de la Niceea,
din 787, a determinat condamnarea ca erezie a doctrinei iconoclaste. Biserica
reînnoită prin jertfa și luptă își recapătă în societatea bizantină locul pe care-1
merita 131 . Dar serviabilitatea excesivă pe care curtea imperială o manifesta față
de biserică,a contribuit până la urmă la a doua perioadă a disputei icoanelor
(802-842) 132 .
Problemele economice, financiare și de redresare a tezaurului obligă
din nou pe împărați să lovească în bunurile bisericii. Se considera că autoritatea
statului este suprcmăpar biserica nu poate să se rupă, să se izoleze de această
autoritate. Călugării erau însă intransigenți și susțineau libertatea bisericii.
Reacția iconoclastă este opera împăraților Leon al V-lea Armeanul (813-820),
Mihail al II-lea (820-829) și Teofil (829- 842) 133 . Din nou populația din
Peninsula Balcanică cunoaște, timp de 30 de ani, o perioadă de distrugere a
icoanelor, reprimări, tratamente agresive, abuzuri împotriva opozanților,
distrugeri de mănăstiri și locuri sfinte, o epocă de cumplite tulburări și
nesiguranță.
Societatea era traumatizată după teroarea declanșată și menținută peste
o sută de ani de către politica iconoclastă dusă de către Constantinopol.
Călugării, persoanele persecutate, clericii căzuți în dizgrație, cei care voiau să
scape de teroare își găseau adăpost la nordul
290
Dunării și în Scythia Minor, în Dobrogea de azi. Romanitatea răsăriteană
suferise cel mai mult. Populația traco-romanică din Tracia, Macedonia, Tesalia,
Epir și Moesia învecinată cu Geția Minor, manifesta simpatie față de atitudinea
categorică împotriva teroarei deslănțuite de către împărații iconoclaști. De