Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

cele două idiomuri “vechea slavă” și “vechea bulgară” aparțin limbii tracice și
nu slavilor. In această situație în Dicționarul lui A. de Cihac cât și în
Dicționarul limbii române vechi cuvintele de origine traco-dacică cresc
considerabil,demonstrându-se că lexicul dacoromânesc și macedoarmân este
preponderent tracic și latinesc, în DLRV, cuvinte latine 207, tracice 178 (24+30
et.nec.+59+17+48),
249 cuvinte derivate românești 185; în total cuvinte autohtone 207+178+185
dau 570, din cele 628 prezentate în dicționar. Moștenite tracice și latine
207+178=385 cuvinte în procente 61 % din lexicul prezentat în dicționar. Iar în
Dicționarul lui A. de Cihac, după metoda traco-romanică, procentajul este
aproximativ același: cuvinte 5765, din care latine 1165+2361=3526 cuvinte
autohtone, adică traco-romanice. în procente, 61% din lexicul românesc fac
parte din tezaurul lingvistic moștenit 114 .
Masivitatea lexicului slav, în dicționarele românești, provine de la
aplicarea tezei lingvisticii slave despre glotogeneza romanității răsăritene care a
fixat metode de lucru eronate și n-a dus la capăt cercetarea idiomului tracic și
traco-romanic. In această situație,desigur, cercetările evoluau încet, însă, în
fiecare etapă istorică s-au realizat pași importanți, acumulându-se până la urmă
date suficiente pentru înlocuirea contradicțiilor create între lingvistică pe de o
parte și istoria popoarelor nord și sud tracice, a neamurilor romanității
răsăritene, pe de altă parte.
încă din 1886, A. Ubicini spunea: “Afinitatea pe care o oferă limbile
română și albaneză se explică în mod firesc prin preexistența unei limbi
(primitive, arhaice) autohtone, a cărei urmă o întîlnim în toate graiurile folosite
azi de către popoarele Peninsulei Balcanice, și anume traca veche pe care o
vorbeau deopotrivă strămoșii albanezilor moderni și daco-geții, părinții
românilor de astăzi. Analiza lingvistică ar aigumenta în cazul acesta de pe urma
comunității de origine a albanezilor și românilor, iar nu, cum se pretinde, de pe
urma stabilirii acestora din urmă, din secolul al III-lea, în ținuturile vecine
Albaniei” 115 . Cărturarii străini au contribuit la clarificarea originii limbii și
istoriei romanității răsăritene: dacilor, macedoarmânilor, istrienilor,
megleniților, albanezilor, ș.a., amintim: Huszti Andrâs, Felix Colson, J.A.
Vaillant, B.G. Niebuhr, Louis Leger, Rudolf Bergner, Ludewig Albrecht
Gerhardi, Simon Pelloutter, J.F. Neigebaur, Julius Jung, Carl Patsch, etc. 116
8. 10. Lexicul românesc înghesuit în tipare rigide
Toate dicționarele elaborate de la A. de Cihac încoace au repartizat
lexicul romanității răsăritene pe baza tezei lingvisticii slave, aplicându- se