Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

Teza purismului roman și teoria slavă despre geneza romanității
răsăritene nu au dus până la capăt argumentele necesare pentru susținerea
ipotezelor, de aceea au devenit neproductive și au îngustat mereu drumul
cunoașterii, ajungându-se la mari contradicții dintre cunoașterea lingvisticii și a
istoriei romanității răsăritene, rezumându-se totul până la urmă la Dacia, la
Traian și Decebal etc. 111 Teza tracoromanică, a genezei romanității răsăritene,
pleacă de la faptul real consemnat în istorie: romanii s-au suprapus, s-au așezat
peste neamurile tracice în prima etapă în sudul Dunării și apoi și la nordul ei.
Limba vorbită, de către romanitatea
248 răsăriteană, este limbă tracoromanică și nu româno-slavă,așa cum s-a
susținut de tezele purismului roman și a lingvisticii slave. In această situație se
poate explica și frământata problemă a masivității lexicului slav în limba
română, declanșată în secolul al XIX-lea la apariția Dicționarului elaborat de A.
de Cihac’ 12 .
In anul 1974 apare Dicționar al limbii române vechi (DLVR), cu
scopul cunoașterii vechii culturi românești înainte de 1521 prin documentele
slavone și latine medievale din sec. X-Xl, dar mai ales din sec. XIII 113 . După
cercetările întreprinse de B.P. Hasdeu, Ov. Densusianu, Al. Rosetti și alți
lingviști români, rezultă că în secolele X-XI limba română nu diferea de cea pe
care ne-o oferă textele din sec. XVI și XVII. Dicționarul este extrem de
valoros,împinge studiul limbii românești până la sfârșitul secolului X. Dar, ca și
A. de Cihac, aplică în cercetarea structurii lexicului metoda fixată de către
lingvistica slavă.
Dicționarul cuprinde 628 de cuvinte românești care sunt grupate după
origine: latine 207; autohtone traco-dace 24; în total 231 moștenite de la tracodaci
și romani, ceea ce reprezintă o treime din totalul cuvintelor. Urmează
grupa derivatelor românești 185 și creațiile onomatopeice 5, care alcătuiesc o
altă treime, în total cele două grupe fac 421 de cuvinte, peste două treimi din
cuvintele atestate de la sfârșitul sec. X până la 1520. Restul, aproape o treime,
270 de cuvinte, sunt repartizate între cuvintele împrumutate,majoritatea din
limbile slave. Se observă o repartizare mai obiectivă față de Dicționarul lui A.
de Cihac unde cuvintele latine erau de 20% iar cele de origine slavă 40% din
lexicul prezentat. Dicționarul limbii române vechi prezintă 60% cuvinte
moștenite (latine și traco-dace) și derivate românești datorită faptului că a
coborât până la secolul al X-lea. Acceptă însă, ca și Dicționarul lui A. de Cihac,
împrumuturi slave (populare) cuvintele găsite în “slava veche” și “vechea
bulgară” ceea ce în prezent nu se mai pot aplica. Teza tracoromanică, despre
geneza romanității răsăritene, coboară până în secolul VI î.e.n. demonstrând că