Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

reconstituie unitatea romanității răsăritene sprijinit de bulgari și sârbi 103 ’. In
această perioadă unitatea s-a manifestat printr- o organizare religioasă unitară
prin arhiepiscopie autocefală (independentă) de Ohrida. Acuma s-a lucrat la
slavona bisericească ca o ripostă la presiunea clerului grec (977-1080).
Faptul că în 886 s-au refugiat Clemente și Naum la sudul Dunării (în
Dacia) nu înseamnă că au adus cu ei Liturghia slavă, se știe că din toată opera
realizată de către Metodie, în Moravia, n-a rămas nimic. Tot ce s-a realizat în
sudul Dunării (Ohrida și Preslav) în secolele X-XI, nu s-a putut impune dintr-o
dată, a durat, s-a așteptat momentul potrivit, când interesele politice erau
aceleași, când dacoromânii, armânii, bulgarii și sârbii au devenit apărătorii
ortodoxiei față de agresivitatea preoților greci.
în acest caz, nu se poate susține că “Liturghia slavonă s-a răspândit pe
teritoriul României la sfârșitul sec. IX și în sec. X.”, înaintea sosirii ungurilor.
Trebuie să reținem că în anul 1001, când s-au creștinat ungurii, Liturghia la
nordul Dunării era latinească, botezul regelui s-a făcut în ritul ortodox 103b . După
1054, după schismă, ungurii au rămas tot cu liturghia latină ca și creștinii
băștinași, dacoromânii de la nordul Dunării. Au schimbat doar ritul. Numai
după agresivitatea preoților catolici în aceste ținuturi, sec. XII-XIII, se poate
vorbi despre o liturghie slavonă la nordul Dunării. La sudul Dunării crearea
liturghiei slavone a fost un act de apărare a romanității răsăritene, bulgarilor și
sârbilor
246 împotriva agresivității clerului grec, iar la nordul Dunării împotriva agresivității
clerului catolic, care urmăreau deznaționalizarea dacoromânilor
schismatici. Liturghia slavonă a fost creată de către bulgari, dacoromâni,
macedoarmâni și sârbi de la sudul Dunării ca o limbă sfântă, alături de ebraică,
latină și greacă 104 . Slavona bisericească n-a fost impusă pentru a desnaționaliza
pe cineva, ci pentru a-și păstra tradițiile, limba și cultura pentru cei care o
acceptaseră și o creaseră. In nici o țară unde s-a acceptat slavona, nu s-a ajuns
să fie însușită de către popor, ea era un apanaj al cleruluyar slavona cultă,a
cancelariilor. Slavona bisericească este creația bulgarilor, dacoromânilor,
macedoarmânilor, sârbilor în general 105 . Slavona românească ocupă un loc
aparte, ea se bazează pe tradiția “slavă veche” și “vechea bulgară”, care se
identifică cu idiomul tracic. Nu numai dacoromâna, macedoarmâna și albaneza
păstrează elemente lingvistice tracice,ci și limba bulgară. Mediobulgara este “o
continuare directă a limbii “slavei vechi” pe o bază populară” 106 . Substratul
popular românesc, prin elementele tracice, trebuie luat în considerare când se
cercetează slavona în general 107 .
Apreciem că argumentul prezentat de istoriografia slavă prin care se
susține că slavona bisericească s-a răspândit la nordul Dunării în secolele IX-X
nu poate fi menținut în continuare. Slavona nu era răspândită nici măcar la