Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

8. 8. Romanitatea răsăriteană și slavona
Romanitatea răsăriteană fiind ruptă de izvoarele antice, datorită
lingvisticii slave care permitea și argumenta că numai din secolul VII se poate
vorbi de geneza românilor, era considerată fără inscripții și documente, fără o
cultură scrisă, până în secolele VII popoarele migratoare distruseseră totul. Tot
ce se găsea pe pământul pe care trăiseră popoarele autohtone și pe care se
născuse romanitatea răsăriteană, era atribuit popoarelor migratoare 89 . Iată cum
este prezentată această epocă de către G. Mihăilă: “Popoarele migratoare au
făcut imposibilă continuarea scrierii latine, dezvoltarea unei culturi scrise” 90
apăruseră alte inscripții în locul celor latinești în alte limbi, ale popoarelor
migratoare. In aceste condiții toate Tezaurele descoperite de la Pietroasa,
Sînnicolau-Mare, Apahida, Murfatlar, etc., nu numai tezaurul dar și inscripțiile
erau catalogate străine 91 . Romanitatea răsăriteană se putea prezenta numai cu
inscripții chirilice, sec. X-XI, când primise influența masivă slavă 92 .
Dovezile prezentate, în acest sens, sunt: inscripția chirilică dobrogeană
din anul 943 (cea mai veche datată) descoperită în localitatea Mircea-Vodă 93 ;
inscripțiile de la Murfatlar 94 ; unele fragmente găsite la Bucur, Garvăn și
Niculițel 95 . Insă, prin aceste inscripții și fragmente se poate dovedi că scrierea
chirilică a fost folosită cu mult timp înaintea secolelor X-XI. în bisericuțele de
la Basarabi, de exemplu, ele datează din epocile în care “călugării sciți”
participau la polemica teologică și hristologică pentru cristalizarea dogmei
creștine. Folosirea literelor de formă “chirilică” este mult mai veche, în această
zonă, în Sciția Minor, Dobrogea, dacoromânii avuseseră un centru de propagare
a culturii după 106. Se știe că după distrugerea centrului spiritual de la nordul
Dunării, de la Sarmisegetuza, tagma preoțească s-a risipit în mai multe direcții,
o
244
parte în cele două centre monahale Buzău și Dobrogea. Rolul lor este foarte
important în istoria culturii romanității răsăritene, datorită tezei lingvisticii
slave a fost însă prea izolat cercetat.
Activitatea cultural-religioasă în Dobrogea a existat în permanență, din
cele mai vechi timpuri, nu s-a născut în secolele X-XI, dacoromânii nu s-au
creștinizat în secolul al IX-lea 96 .
Istoriografia slavă susține că liturghia slavonă s-a răspândit în nordul
Dunării la sfârșitul sec. IX și în sec. X. Argumentul este un pasaj din A doua
viață a lui Naum, unde se menționează că ucenicii s-au răspândit, cei care au