Berinde, Aurel - Geneza romanitatii rasaritene. Din istoria dacoromanilor si macedo-armanilor - v.0

când se treziră că structura limbii este prezentată romanică și slavă. A. de Cihac
considera că elementul latin “constituie fără discuție substanța limbii române”.
Elementele latine reprezintă “o cincime” 20%, iar cele slave “două cincimi”
40%, ceea ce înseamnă că de două ori este mai mare numărul cuvintelor slave
față de cele latinești. Cum a ajuns A. de Cihac la acest straniu rezultat? Foarte
simplu! Aplicând pentru prima dată în practică teza slavă, despre geneza
dacoromânilor. Metoda de lucru folosită: în prima fază din lexicul românesc a
sortat termeni latini care erau considerați moștenire de la romani; ar fi trebuit să
urmeze cuvintele arhaice daco-getice,dar cum ele erau considerate dispărute^au
acceptat numai cele care fuseseră deja fixate în raport cu albaneza 58 . In rest,
sortarea lexicului s-a făcut prin căutarea pentru fiecare termen unul asemănător
fonetic și semantic în alte idiomuri. Erau apreciate împrumuturi. Procentajul cel
mai mare de 40% a fost obținut
238 de către cuvintele slave. Deci metoda de aplicare a fost aceea care a dus la
găsirea unui număr atât de mare de cuvinte străine în limba română. Metoda era
elaborată de către lingvistica slavă pentru cunoașterea idiomurilor slave și nu
pentru cercetarea limbii daco-geto-tracilor. Numărul exagerat de mare de
cuvinte slave găsite în idiomul romanității răsăritene a dus la exagerări
neîntâlnite în istoria altor popoare europene. în primul rând, pentru justificarea
masivității termenilor slavi, în mod logic, s-a găsit sintagma “conviețuirii slavoromâne”,
care pur și simplu a bulversat imaginațiile istoricilor. S-a născut
astfel^de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent, o vastă
istoriografie. Prezentăm câteva extrase: AlRosetti “In veacul al VI-lea, în
perioada luptei aprige a slavilor cu Bizanțul, a avut loc o migrațiune în masă a
triburilor slave în Peninsula Balcanică” 59 . Iar I.I. Russu prezintă “puhoiul slav
care se revarsă peste toată romanitatea dunăreană de la Porolossium (Sălaj)
până la Scupi (Skoplje)” 60 . “în secolul al V-lea și al VI-lea, slavii ocupă
regiunea de Nord a Mării Negre, Moldova, coasta Mării Negre, câmpia
munteană și înaintează în Ungaria, dincolo de Tisa și Dunăre (sînt semnalați în
Pannonia în sec. al IV-lea - al V-lea)” 61 . Nicolae Stoicescu prezintă astfel forța
slavă “limesul dunărean a fost distrus la anul 602, șapte triburi slave au trecut la
sudul Dunării și au împins treptat populația romanizată de pe ambele maluri ale
Dunării” 62 iar C.C. Giurescu subliniază “Așezarea slavilor la nord de Dunăre a
avut un efect considerabil asupra populației romanice din răsăritul Europei. A
dislocat-o și a împărțit-o în două mari grupe una spre miazănoapte, cuprinzând
pe dacoromâni, și alta spre miazăzi, cuprinzând pe macedoarmâni” 63 .
Exemplele pot continua, majoritatea cărturarilor au acceptat teza slavă,
au preluat automat ipoteza “invaziei” slave, sintagmele “conviețuirea slavoromână”,
a “ruperii limesului dunărean” de către invazia slavă, când cele șapte
triburi slave au invadat Peninsula Balcanică etc., etc., s-au acceptat din autor în